„MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI” – Un atentat marca PSD la fiinţa naţională, la unitatea statului şi la siguranţa naţională

În ceea ce priveşte popoarele, ca personaje colective, şi asemănător cu persoanele individuale, circulă mai anecdotice sau mai serioase diverse caracterizări compuse, cel mai adesea, din câteva trăsături considerate specifice. De exemplu, despre nemţi, că tot sunt ei la ordinea zilei în România, se spune că sunt corecţi, muncitori, meticuloşi, rigizi, punctuali, distanţi. Despre români, până de curând, se spunea că sunt inventivi, ospitalieri, deschişi, neserioşi, merge şi aşa, lasă-mă să te las. Intrând în contact direct unii cu alţii, şi cei din acelaşi popor dar şi cei din popoare diferite, au ocazia să întâlnească persoane care să confirme sau să infirme o parte dintre aceste etichete: să constate, de exemplu, că nemţii au umor ca şi românii, chiar dacă el este altfel pus în pagină (aţi remarcat, de exemplu, că, dincolo de economia exprimării, Klaus Iohannis este „hâtru”, fără a se sforţa, fără o abundenţă de grimase, gesturi sau vorbe, din doar câteva cuvinte, un zâmbet şi o privire?) sau că românii sunt la fel de serioşi şi muncitori ca nemţii.

Până de curând, conştient de plusurile şi minusurile noastre (pornind, evident, şi de la cele personale) am trecut, în mod firesc, prin situaţii în care m-am simţit mândru că sunt român, au fost probabil şi unele în care m-am simţit oarecum mai puţin confortabil. Dar în mod clar îmi făcea plăcere că sunt român şi mă gândeam cu căldură la semenii mei. Dar iată că vine domnu’ Ponta şi partidul dumisale de activişti, securişti, miliţieni, interlopi cu campania „Mândri că suntem români” (??????) şi mă încurcă teribil, atât de teribil încât pentru prima oară în viaţă am un mare dubiu dacă mai vreau să fiu român. Şi în niciun caz acel român care îmi este propus de psd. Dar, oare eu ar trebui să nu mai vreau să fiu român, sau ar trebui să-i elimin din viaţa publică pe cei care îşi bat joc de mine, de acest popor, de această ţară? E o întrebare pe care vă invit să ne-o punem fiecare dintre noi.

Deci:

Apud psd, există în acest moment, în ceea ce încă se numeşte România,două mari segmente de populaţie: românii, în fruntea cărora se află el, şi ceilalţi. Privind la Victor Ponta şi la oamenii lui, la „poporul psd” în ansamblu, putem fi de acord că există astăzi în România un însemnat număr de personaje politico-administrative care se regăsesc în cel puţin 10 dintre următoarele situaţii: ticăloşi, criminali (nu neapărat direct, ci indirect, prin urmările devastatoare ale hoţiei şi actelor lor politico-administrative), hoţi, găinari, pungaşi, tâlhari, traficanţi, interlopi, laşi, agresivi, brutali, mitocani, inculţi, needucaţi, imorali, amorali, perverşi, pomanagii, milogi, grobieni, egoişti, egolatri, lacomi, aroganţi, dispreţuitori, oportunişti, parveniţi, paraziţi, leneşi… Sunt liderii politici, demnitarii statului român, cei care ne conduc destinele. Dar nu sunt singuri. În urma lor se aşează ceilalţi membri de partid, activiştii, dar şi toţi cei care îi susţin pentru a profita şi ei de ce cade de la masa stăpânului.

În măsura în care personajele care îi reprezintă politic sunt astfel, şi în măsura în care nimeni şi nimic nu-i poate forţa să îi urmeze (ca să nu mai vorbim de nenumăratele cazuri în care în mod concret şi public şi cei mici s-au comportat asemenea celor mari), putem să-i dăm domnului Ponta dreptate pe jumătate. În România există, două populaţii, una, în accepţiunea lui, de calitate superioară, de un chip şi un spirit cu Ponta, Mazăre, Şova, Iliescu, Năstase, Oprişan, Voicu, Sîrbu, Nicuşor Constantinescu etc., etc. etc., în principal, activul psdist dar şi o mare parte dintre simpatizanţii şi alegătorii lor (şi din activul de partid al celorlalte partide parlamentare – vezi hoţii şi corupţii acestora şi felul cum îi apără psd-ul). Alta, din cei care nu întrunesc „calităţile” celor de mai sus, o categorie, după ei, inferioară, condamnabilă, de ruşine, deocamdată fără nume, cărora le-am putea spune tot la fel de bine „marţieni”.

Într-o Românie agitată de campania electorală, de anchetele DNA sau DIICOT, de corupţie, de degradarea greu reversibilă a învăţământului, de genocidul zilnic din sistemul de sănătate, de războiul dus permanent împotriva copiilor, adică al viitorului ţării, fie că e vorba de decesele din timpul sarcinii cauzate de starea materială şi morală a populaţiei, de decesele de la naştere, de decesele din primele luni sau din primii ani de viaţă (România ocupă un prim loc în Europa la mortalitatea infantilă), de interzicerea împlinirii vocaţiei pentru cei lipsiţi de resurse sau pentru cei din mediul rural, de strâmbarea, deformarea destinului acestora, ca să amintesc numai câteva dimensiuni ale realităţii politico-administrative româneşti actuale, confiscarea calităţii de român de o gaşcă (e adevărat numeroasă) de troglodiţi poate părea o temă periferică. Dar dacă au succes, dacă se înmulţesc până la a deveni majoritari, dacă, aşa cum se întâmplă deja, devin nişte modele pe care le urmează şi copiii noştri şi copiii copiilor noştri? Dacă vor construi un popor român format pe de o parte din astfel de monştri, aleşii neamului, şi de partea cealaltă, din cei spălaţi pe creier, cei mulţi, sclavii moderni înlănţuiţi cu mijloace moderne mult mai perfide şi eficiente decât cele din trecut?

Poate că e o temă minoră, dar toate cele de mai sus şi tot restul ticăloşiilor din această ţară sunt cauzate tocmai de aceşti oameni care azi se declară mândri că sunt români, încercând să pervertească însuşi fundamentul, să confişte această calitate generică în folos propriu, să elimine din ea tot ceea ce este frumos, moral, luminos, curat şi să o umple cu putreziciunea lor întunecată. Perfidia şi mizeria acestei mutări o constituie tocmai această forţare de a te autoidentifica cu ei prin enunţarea identităţii tale de român. De  acum înainte, de câte ori vei spune că eşti român, vei spune să eşti ca ei. Poate că este o temă minoră, dar este un atac fără precedent la identitatea acestui popor, este un atac fără precedent la însăşi naţiunea şi statul român. Este, similar cu scoaterea noastră din istorie; şi nu pe poarta din dos, ci prin conductele latrinei moderne. Este un atac fără precedent la însăşi siguranţa naţională: un popor fără identitate, un popor compus în majoritate din hoţi şi oportunişti, va fi gata să se vândă oricând şi oricui dă mai mult.

Victor Ponta şi ai lui nu mai sunt mândri că sunt psdişti. Au înţeles că nu le e de ajuns, că pentru a deţine puterea totală trebuie să schimbe în întregime acest popor, adică să-l vicieze şi să-l distrugă, căci altfel vor exista mereu alţii, cei care nu vor fi mândri împreună cu ei, care îi vor detesta, vor refuza să li se asemene. Şi atunci au anunţat că a fi psdist e totuna cu a fi român. De unde, concluzie logică, cine se declară român este ca ei şi cine nu este ca ei, nu este român.

Mingea este însă acum la noi, depinde de noi dacă reuşesc. Depinde de dezinteresul, de indiferenţa, de egoismul nostru ca ei să reuşească. Sau depinde de interesul nostru pentru ce se întâmplă în jurul nostru, de responsabilitatea noastră, de altruismul nostru pentru a a-i bloca.

Dar pentru a-i trimite la lada de gunoi a istoriei nu e vorba numai să nu-i votăm azi sau mâine, atât timp cât poimâine putem să fim la fel cu ei. Pentru a scoate aceste fiinţe ale întunericului din istorie, din fiinţa acestui popor, din viitorul omenirii, trebuie ca noi, ceilalţi, să întrunim cât mai puţin din ceea ce îi caracterizează pe ei, să adunăm şi să creştem în noi tot mai mult din ceea ce este opusul lor. Trebuie să le interzicem să ne reprezinte prin cum suntem noi, nu numai prin vorbe. Să arătăm semenilor noştri şi lumii întregi o altă înfăţişare a românului, nu cea pe care vor să o impună aceste rebuturi ale umanităţii. Altfel rămânem în tărâmul vorbelor, al iluziilor şi deşertăciunii.

De Paul Ghițiu Estica