Analişti din America şi Europa au atribuit recent motivaţii religioase pentru acţiunile lui Vladimir Putin. Este creştinismul ortodox de blamat pentru incursiunile sale militare, politicile reacţionare sau retorica anti-occidentală? În niciun caz.
Ideea că criza ucraineană are cauze religioase este atât greșită factual, cât și ofensatoare religios. Și mai rău, este o nebunie din punct de vedere politic, contribuind direct la versiunea preferată a lui Putin privind cultura războiului.
Cu toate acestea, ideea câștigă un punct de sprijin în rândul politicienilor puternici din Vest. Carl Bildt, ministrul suedez al Afacerilor Externe, a afirmat recent că eforturile lui Putin de a destabiliza Ucraina și pozițiile sale ,,anti-occidentale și anti-decadente” au fost ,,construite pe idei ortodoxe profund conservatoare”. Ironia este că atât domnul Bildt, cât şi domnul Putin – cu toate că au obiective politice opuse – au utilizat o denaturare izbitor de asemănătoare a creștinismului ortodox – incompatibilitatea cu Occidentul modern.
Domnul Bildt nu este singurul lider global care presupune o incompatibilitate între Ortodoxie și modernitate. De la începutul anilor ’90 politica externă a SUA şi a Uniunii Europene a fost modelată profund de o teză politică susţinută în primul rând de Samuel Huntington, profesor la Harvard. Huntington a susţinut că atât civilizaţia ortodoxă de sorginte slavă, cât şi cea islamică au fost incapabile să adopte o democraţie de tip occidental. Tradiţiile lor religioase şi culturale au fost probabil prea primitive pentru a accepta principiile Iluminismului promovate în Vest. Consultanţii de politică externă Molly A. McKew și Gregory A. Maniatis au predicat aceeași supoziție, stabilind recent un raport de proporționalitate între acţiunile de ,,revitalizare a moralei ortodoxe” ale lui Putin, respectiv ,,viziunea expansionistă” şi politicile interne represive ale liderului de la Kremlin.
Doar cele mai superficiale analize pot pretinde că acţiunile domnului Putin sunt motivate de credinţa creştin-ortodoxă. De fapt, el face ceva mai mult decât să-şi mascheze propriile sale obiective politice în spatele vălului unui principiu moralizator. Eforturile domnului Putin de a incrimina homosexualitatea sau injuriile publice sunt o funcţie a calculului său politic, nu inevitabilul rezultat legislativ al credinţei creştin-ortodoxe.
De-a lungul istoriei, atât în Est cât şi în Vest, activiştii politici au încercat în mod obişnuit să-şi consolideze poziţiile prin demonizarea religiei celuilalt. Domnul Putin încearcă să se prezinte ca un strajnic apărător al valorilor tradiţionale ruse împotriva unui Vest imoral şi lipsit de raţiune, tocmai pentru că el crede că agăţându-se de un creştinism interpretat în stil propriu este autorizat să pună în aplicare dorinţa sa declarată de a reuni teritoriile ancestrale ale Eurasiei – aparţinând în prezent Rusiei, Ucrainei şi Belarusului.
Această teză nu aparţine creştin-ortodoxismului, ci este un artificiu clasic al unui om politic. Şi este departe de a fi unic doar în cazul domnului Putin. Mascarea ambiţiilor politice sub forma valorilor tradiţionale poate fi datată chiar şi până la Caesar Augustus – pentru un motiv bine întemeiat. Din păcate, această mişcare retorică este de multe ori eficientă.
Domnul Bildt ar trebui să ştie mai bine şi probabil ştie. Dar o analiză mai complexă a retoricii religioase nu este utilă pentru el şi susţinătorii lui neo-conservatori americani. Aceasta ar submina dorinţa lor de a cataloga criza din Ucraina ca o ciocnire exagerată dintre Est şi Vest, în care Vestul este modern şi bun, în timp ce Estul este periculos de religios şi totalitar.
Perspectiva ciocnirii civilizaţiilor se bazează, de asemenea, pe ipoteze tendenţioase despre istoria şi doctrina creştin-ortodoxă. De-a lungul ultimului deceniu, cercetarea a demonstrat concludent că presupusul decalaj cultural între creştinii din Est şi creştinii din Vest a fost în mare măsură o invenţie politică care datează de secole.
Aşadar, deşi din tabere opuse, atât domnul Bildt, cât şi domnul Putin exagerează incompatibilitatea dintre ortodoxie şi Occidentul modern pentru că acest aspect le permite să catalogheze tulburările politice din Ucraina ca altceva decât sunt de fapt – o criză politică provocată de interconectarea şi concurenţa acerbă în cadrul pieţelor de credit şi de mărfuri la nivel global.
Semnificaţia acestor probleme se întinde dincolo de criza actuală din Rusia/ Ucraina pentru că ortodoxia este expresia dominantă a creștinismului în multe alte puncte fierbinți ale globului, inclusiv Balcani și Orientul Mijlociu. În cazul în care interesele economice și politice ale Occidentului în aceste regiuni vor fi bine deservite, atunci noi trebuie să rezistăm analizelor superficiale ale lumii ortodoxe și ale diferenței ortodoxie-Occident. Ele provin dintr-o viziune colonială depășită și periculoasă care presupune că restul lumii ar trebui măsurată conform unui standard imaginar al Europei de Vest. Totuși, în mod ironic, bazele democrației, ale comerțului internațional și ale creștinismului sunt originare chiar din locațiile prezentate de domnul Bildt și domnul Putin ca fiind incompatibile cu lumea occidentală.
Lumea noastră – atât vestică, cât și estică – oferă destule exemple reale în care convingerile religioase induc în eroare politici publice și afaceri externe. Noi nu trebuie să creăm un altul dând crezare retoricii domnului Putin.
Coautorat de Profesori ai Fordham: Aristotle Papanikolaou – Profesor al Catedrei de Teologie şi Cultură Ortodoxă a Arhiepiscopului Demetrios-şi George E. Demacopoulos – Director al Centrului de Studii Creștin-Ortodoxe / Fordham University
sursa: Noua Republica
