Remus Pricopie: Romulus şi Remus au fost găsiţi într-un cuib de vulpi. Vulpea nu era cetăţean

0 420

„Nu ştiu dacă (Romulus şi Remus) s-au născut într-un oraş anume, pentru ca ei au fost găsiţi de cineva în pădure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetăţean….” Această propoziţie nu reprezintă o „perlă” colectată din lucrările celor ce au picat examenul de Bacalaureat, ci a fost enunţată de însuşi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Întrebat luni, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea Digi 24, în ce oraş s-au născut Romulus şi Remus, ministrul Educaţiei a confundat lupoaica, despre care legenda spune că i-ar fi alăptat pe întemeietorii Romei, cu o vulpe, care vulpe, culmea, nici nu era cetăţean al vreunui oraş.

Remus Pricopie (Florin Eşanu/Epoch Times)

Atenţionat de moderatoarea Digi că vulpea era lupoaică de fapt, Pricopie a revenit: „Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetăţean … Roma a venit după.”

În cadrul aceleiaşi emisiuni, ministrul Pricopie a insistat asupra importanţei lecturilor pentru copii, lectura fiind un fundament al culturii generale.

„Văd că acum se poartă inventarul lecturilor. O să vorbesc despre Moromeţii. Am constatat, la diferenţă de 27 de ani, că fiul meu a stat cu Moromeţii în faţă mai mult timp decât mine, eu l-am citit mai repede şi cu mai multă pasiune, şi am realizat că trebuie să insistăm pe zona lecturii şi poate că la un moment dat chiar şi lista lecturilor obligatorii trebuie adaptată generaţiilor actuale”, a declarat Pricopie, la începutul unui an şcolar care, pentru prima dată în istoria învăţământului contemporan, începe fără manuale pentru elevii de clasa I şi a II-a.

sursa: EpochTimes

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php