E de-a dreptul straniu să-i auzi pe cei din fruntea partidelor că sunt de stânga sau de dreapta. Ceilalţi, eşaloanele inferioare, nu au nicio legătură cu ideologia căreia i-ar aparţine, din simplul motiv că aceasta nu există. Animaţi de fraude după fraude, colegi de aranjamente imposibil de pus la cale pe alte căi sau prin spaţiul public european, oamenii noştri politici au pierdut orice simţ al responsabilităţii personale. I-a împins în acest handicap evoluţia vieţii politice de după căderea comunismului. I-a ajutat în acest sens legislaţia pe care au construit-o, folosind cele mai tenebroase cosmetizări ale dreptului constituţional. Descinzând din ideologia totalitară, pretins de stânga, folosindu-se de armatele de ideologi, la fel de exersaţi în cosmetizarea unor acţiuni anticivice, politicienii momentului se află într-o situare total frauduloasă faţă de societate. Sunt prea mulţi, sunt lipsiţi de orice profil care să merite a primi încrederea publică. Afiliaţi inerţial unor partide europene, simplu grup de agitatori, nimic altceva, ei cred că se află în adevărul politicii comunitare. Societatea românească se află în acest moment într-o izolare absolută, ale cărei costuri sunt imense. De fapt, este fără o administraţie politică şi socială reală, cei care trec drept reprezentanţi sau aleşi nu au nicio calitate care să-i susţină în respectivele poziţii. Zecile de ani de propagandă au produs mutaţii greu de crezut. Paralelismul perfect în care se situează liotele parvenitismului plasează ţara în domeniul parapsihologiei. Nu întâmplător, paranormalul este tot mai mult invocat în reţeta social-politică, în fapt, fiind vorba de găsirea unor corespondenţe în zona subliminală. Asta a făcut şi propaganda comunistă la nivel filosofic, torpilând cultura, mumificând totul. Efectul acelei încremeniri animate se resimte astăzi în reacţiile oamenilor, dacă nu cumva în perpetuarea fricii. Dirijarea lucrurilor spre un făgaş paralizant a reuşit în mare parte, ajungând un preţios material pentru noile laboratoare ale dirijismului. Presa, jurnalismul de informaţie fac faţă unui mediu imposibil, cu un efort prometeic, acolo unde libertatea caută orizonturile. Intoxicaţia publică, prin falsificările şi înlocuirile ideologiei, a ajuns o dominantă comună. Situaţia de la nivel politic se regăseşte oriunde, existând deja mentalitatea aiuritoare că altfel nu s-ar putea supravieţui.
Presiunea publică pentru schimbări a ajuns aproape de zero, înlocuirea unor grupări cu altele fiind singura opţiune, lipsită de orice sens. Istoria interbelică este departe de a fi fost recuperată de însuşi mediul academic, prins, la rândul lui, în mişcările şotronului actual. Fracturarea istoriei rămâne în acelaşi stadiu, generând un formalism al falsei modernităţi. Infantilismul este menţinut pretutindeni prin aceleaşi strategii ca ale propagandei regimului anterior. Aceste laboratoare sunt la fel cu cele din perioada nazistă, stalinistă, cu performanţe care fac din societate un infinit loc al imposturii şi manifestării puterii dictatoriale. Puterea comunistă n-a fost menţinută doar de către Securitate sau de activiştii mediocri. De la cooptarea lui M. Sadoveanu în echipă până la uriaşele detaşamente ideologice, s-a construit o imensă maşinărie de anihilat conştiinţa şi reacţia publică, în fapt de neoprit. Probabil, acest lucru este imposibil de înţeles de foarte multe generaţii, aflate în marele blocaj. Fenomenul se repetă într-o mediocritate egalată doar de imobilismul şi preţul plătit de cei care au avut curajul să exprime adevărul. Deja construcţia publică intrată în noua ordine sistemică şi legală, punând accentul evident pe forţă, va trebui reformulată în alt spirit şi cu alte obiective. Lipsa de substanţă reală a ajuns unul dintre pilonii zilei, orientarea fiind vizibil antidemocratică. Dereglarea mecanismelor firescului face din România un loc imposibil, în care lucrurile pozitive nu au cum să aibă continuitate, dacă nu cumva au ajuns reprobabile. Decăderea politică este cauza şi efectul unei tot mai frauduloase preluări a reprezentării publice, transfomând totul într-o afacere mafiotă.
Această situare nu poate duce decât spre o societate condusă de oligarhi. Politici, culturali, economici, spirituali etc. O atmosferă de interlopi, cu relaţionări epatante, se simte peste tot. Aparatul comunist s-a reformat într-un alt mecanism specific aceloraşi cauze legate de menţinerea frauduloasă a puterii. Nu s-a făcut niciun pas, social, spre democraţie, spre eliminarea stăpânilor şi înlocuirea lor cu o legislaţie funcţională. Resursele publice sunt sub asaltul celor care ar trebui să le investească, restituindu-le, apoi, sub forma unor pârghii ale dezvoltării. Confundând ideologia stângii cu mituirea electorală, dreapta cu escrocheriile economice, mediul nostru politic se ocupă de ceea ce au făcut şi înaintaşii lor care în numele cartierelor proletare îşi permiteau să asasineze adversarii unei barbarii de neconceput. Această politică de cadre continuă, astăzi, conexată multinaţionalelor, agenţiilor guvernamentale, protecţiilor de tot felul. Politica României a ajuns aproape în totalitate lipsită de responsabilitate, de oameni cu o educaţie prin care să-şi asume cauze publice. Aşezarea societăţii pe alte principii, europene, reprezintă singura cale. Cu aceşti activişti de modă nouă, puşi exclusiv pe căpătuială, România este ameninţată chiar de structurile sale esenţiale, fragilizate până la anihilare.
Nu avem nici stângă, nici dreaptă politică, şi nicio posibilitate a reliefării ideologice cu asemenea parveniţi social. Situaţia e mai gravă şi prin faptul că ea nu este un subiect public decât sub latura unanim recunoscută a corupţiei endemice. Avem nevoie de adevăraţi oameni politici, adică de conştiinţe care să confirme, la nivelul unor expertize şi decizii, infernul în care se află România. Altfel, nu mai avem nevoie de alegerea unui nou preşedinte şi a unui nou Parlament.
de Ioan Vieru Cotidianul
