Liderul partidului iredentist Jobbik, al treilea ca mărime din Parlamentul de la Budapesta, a ajuns la Tabăra de Vară a tineretului maghiar din Ardeal (EMI). Vona Gabor a mai venit în trecut în România şi este cunoscut pentru declaraţiile sale provocatoare referitoare la statalitatea României. Vizita acestuia are loc la nici jumătate de an de când premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne discutau posibilitatea de a-l declara persoană indezirabilă din această cauză. Una din declaraţiile cele mai controversate ale acestuia, făcute la ediţia de anul trecut a taberei, făcea aluzie la un “conflict deschis cu România” pentru apărarea “drepturilor maghiarilor” şi pentru “obţinerea autonomiei”. Între timp, Victor Ponta şi-a reconsiderat atitudinea vis a vis de extremismul unguresc, participând recent în aşa zisul “Ţinut Secuiesc” la o comemorare dedicată revoluţionarilor şovini maghiari morţi în anul 1849, alături de liderii UDMR, partenerii de guvernare ai PSD-ului. Premierul nu a mai ţinut însă să fie prezent şi la o ceremonie dedicată eroilor români de la Mărăşeşti, căzuţi în una din cele mai cumplite lupte din istoria modernă a Armatei Române.
Conform Digi 24, liderul Jobbik, Vona Gabor, a ajuns în localitatea harghiteană Borzont în jurul orei 12.00. Tabăra extremistă a început în 5 august şi se va termina duminica aceasta.
Problema interzicerii accesului unor extremişti din Ungaria în România a fost readusă în discuţie în urma unui miting al secuilor organizat în luna martie la Târgu Mureş, când membrii partidului Jobbik şi ai altor formaţiuni radicale s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au scandat în favoarea destrămării ţării.
Ministrul de Interne a făcut un raport privind activitatea lui Vona Gabor, documentul a ajuns la preşedinte, care în calitate de şef al Consiliului Suprem al Apărării Ţării (CSAT) trebuia să-şi dea acordul pentru ca liderul Jobbik sa fie declarat persoană indezirabilă pe teritoriul tării noastre pe perioadă determinată. Demersul a fost anunţat de premier după ce preşedintele a cerut ca Parlamentul şi Guvernul să ia măsuri faţă de membrii Jobbik prezenţi pe teritoriul României.
„Înteleg că totul se referă la o singură persoană. Ori eu vizez un spectru mai larg de activități extremiste pe teritorul României a unor partide de aiurea, din alte ţări”, declara președintele Traian Băsescu, pe 12 martie 2014.
Însă scandalul din jurul lui Vona Gabor s-a transformat într-un unul dintre palate. „Adevărul e că ministrul de interne începuse procedurile pentru declararea ca indezirabil și președintele a zis să fure caimacul, a vrut sa anunțe el”, spunea premierul Victor Ponta, în aceeași zi.
Între timp, Traian Băsescu i-a convocat la Palatul Cotroceni pe premier, ministrul de Interne şi ministrul de Externe, dar şi pe reprezentanţii Serviciilor de Informaţii pentru a discuta despre acest subiect. Tot atunci venea şi prima declaraţie dură a preşedintelui. „Rugămintea mea este să aibă în vedere că statul roman nu va tolera mesajele care să contravină Constituției României. Oricine poate fi expulzat în plin sejur dacă nu respectă legea și Constituției României. Să fie convins domnul președinte al Jobbik că știm foarte bine activitatea lui politică”, a spus șeful statului, pe 13 martie 2014.
Ţinta avertismentelor transmise de autorităţile româneşti, liderul Partidului Jobbik, Vona Gabor, susţine că nu există dovezi pentru a fi declarat persoană indezirabilă.
„Am trimis o scrisoare deschisă atât președintelui Traian Băsescu, cât și premierului Victor Ponta, în care am descris tot ceea ce gândesc legat de acest subiect. Eu cred că nu am încălcat nicio lege ca acest pas să fie unul justificat. Resping cu fermitate această posibilitate și văd in spatele acestor idei politice nimic altceva decât intenții de a provoca isterii cu scorpuri pur electorale”, susținea Vona Gabor.
După acest scandal, patru cetăţeni maghiari, printre care şi un parlamentar al Partidului Jobbik, au primit interdicţie de a mai intra în România pentru o perioadă de un an. Este vorba de Mikola Bela – membru al organizaţiei Noua Gardă Ungară, de Tyirityan Zsolt – membru al organizaţiei “Oastea Haiducilor”, Zagyva Gyorgy Gyula – membru Jobbik şi al Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) şi Szavay Istvan – parlamentar Jobbik. Măsura nu îl viza însă şi pe Vona Gabor.
Perioada pentru care un cetăţean al Uniunii Europene sau membru de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene poate fi declarat indezirabil este de la 1 la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioada cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Sursa: FrontPress.ro