“Adevarul” sanctionat pentru discriminarea crestinilor
Vă relatam anul trecut (vezi aici) că am adus în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării situația unui articol de opinie publicat pe site-ul adevarul.ro, la rubrica bloguri. Un oarecare Alex Dumitriu a găsit de cuviință, pe 17 mai 2013, să acuze Biserica Ortodoxă Română că ar fi o „organizație criminală” pentru că susține inițiativa cetățenească „Unul dintre noi”. Mai exact, „o organizaţie anti-umană, criminală şi anti-viaţă, al cărei scop pare a fi propăşirea suferinţei şi mizeriei, a misticismului şi necunoaşterii, pentru propria lor bunăstare.”
Un grup de creștini (persoane fizice și juridice) a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate că afirmațiile celui în cauză sunt discriminatorii și de natură să dea naștere unei atmosfere degradante și ostile la adresa creștinilor (adepți, nu-i așa, ai unei „organizații criminale”) și ca atare să îl sancționeze pe acesta.
Printr-o decizie rămasă definitivă prin necontestare, CNCD a constatat existența faptei de discriminare religioasa și a sancționat „Adevărul Holding” cu amendă de 2.000 de lei.
Deși suma este simbolică pentru un trust de presă, important este actul în sine, de sancționare a unui material „de presă” vădit anti-creștin.
Iar cei în cauză – „ziaristul” și gazdele sale de la „Adevărul” – să fie mulțumiți că nu am inițiat o plângere penală pentru instigare la ură religioasă. Au scăpat ieftin!
Dorim astfel să vă încurajăm să reacționați și să vă protejați drepturile și valorile. Nu mai tolerați batjocura și instigarea – acestea nu se înscriu în limitele libertății de expresie. Luați ca model cuvintele monahului Nicolae Steinhardt: „Mii de draci ma furnica vazand cum este confundat crestinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tampa si lasa. Ca si cum menirea crestinismului n-ar fi decat sa lase lumea batjocorita de fortele raului, iar el sa inlesneasca faradelegile dat fiind ca e prin definitie osandit la cecitate si paraplegie.”
Dacă nu știți cum și doriți îndrumare, contactați-ne! Găsiți aici detalii despre Centrul Juridic Provita și rolul său. De pe Cultura Vietii
Documente: