Putin si cu Orban si-au dat mana peste tara. Peste tara noastra

0 454

orban putinLa sfârșitul acestei săptămâni, Viktor Orban ne va ”onora” cu prezența la Școala de Vară de la Băile Tușnad unde, alături de alți nostalgici după Horthy, ne va vorbi din nou despre autonomia maghiară. De la întrunirea pentru dezmembrarea României va lipsi doar Vladimir Putin, altfel foarte fericit că Ungaria bombardează câteva state limitrofe cu separatism soft, diferit ca mijloace de separatismul rusofon din Ucraina, dar nu și ca intenții.

Într-un interviu acordat Rise Project, Csibi Barna, extremistul care ne dădea lecții de istorie arzându-l pe Avram Iancu, dezvăluie fără jenă dorința Rusiei de a sparge România în bucăți din ”interes strategic”. Sigur că atunci când atrăgeam atenția asupra acestei alianțe peste România dintre Putin și Orban, declarațiile mele erau privite cu circumspecție și catalogate ca exagerate. Acum, avertismentul vine din partea unuia care își petrece vremea în Ucraina în încercarea de a sprijini separatismul maghiar de acolo după ce în România nu prea i-a reușit.

Că Putin și Orban se joacă de trasatul granițelor precum Stalin și Horthy în 1940 reprezintă doar e reiterare a unei istorii criminale și tragice pentru poporul român. Că România îi permite lui Orban să vină să facă acest gen de jocuri din Transilvania, aici avem de a face cu inconștiența statului român. Măcar în 1940 Horthy nu a fost invitat înainte de raptul teritorial al Ardeaului de Nord să-și manifeste liber dorințele. A venit doar după invazie, călare pe cal alb, așa cum fac în zilele noastre oficialii Budapestei aducându-ne mesajul de pace și prietenie al separatismului teritorial. Mai rămâne să-l invităm și pe Putin să ne spună și el cum vede viitorul României și care este dorința sa în privința granițelor noastre!

Poate că o primă soluție ar fi să-i recomandăm diplomatic lui Viktor Orban să stea la el acasă, să le promită cetățenilor maghiari din Ungaria câte teritorii străine își dorește, dacă asta îi aduce voturi, dar să nu-i permitem să transforme o fantasmagorie horthystă în politică externă manifestată la liber de pe teritoriul românesc.

Mai grav este că nici puterile europene nu îi atrag serios atenția lui Viktor Orban asupra jocurilor periculoase pe care le face pe mână cu Putin, dar nici nu ar avea cum, de vreme ce, vizavi de Putin, atitudinile nu sunt tocmai clare. Angela Merkel a fost deja taxată de ucraineni cu o deloc onorantă sintagmă de ”Frau Ribbentrop” în urma apariției fotografiilor în care se întreținea cordial cu Putin la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Ghiciți cine mai apare în poza respectivă? Nimeni altul decât Viktor Orban. Din nou, o alăturare față de situația din 1940 e imposibil de evitat, chiar dacă pare forțată. Sper ca istoria să nu îmi dea dreptate… De Bogdan Diaconu

452106214

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php