S-a stins o stea! În ziua de 2 iulie 2006 adoarme întru veșnicie Părintele Nicolae Grebenea.
Socotind că și-a îndeplinit misiunea aici pe pământ, Dumnezeu trimițând îngerii Lui, înalță la cer sufletul său chinuit, curmându-i durerile trupului vlăguit de plumbul cnutului a trei prigoane: carlistă, antonesciană și comunistă.
S-a născut în Rășinari, vechiul sat românesc de la poalele munților Sibiului, la 25 octombrie 1905. A fost al optulea copil din cei nouă frați.
La vârsta de șase ani rămâne orfan de mamă. Lipsit de mângâieri, așa cum arată în cartea sa ”Amintiri din întuneric”, a avut o copilărie grea. Școala primară a făcut-o în satul natal cu învățători cu o asprime ieșită din comun. Pe lângă loviturile cu trestia cu noduri aplicată pentru greșeli la citire la limba maghiară, de la 5 la 20 de lovituri pentru citirea greșită a unei litere, i se mai aplicau și lovituri la cap cu cheia de la cancelarie, producându-i dureri îngrozitoare. Capul său era numai trepte care au dispărut după ani mulți.
După terminarea cursului primar se va înscrie la Școala normală și în anul 1925 obține diploma de învățător. Va primi catedră în comuna Văleni Roman. După un an se va înscrie ca student la Academia Teologică ”Andreiana” din Sibiu.
În intervalul 1934-1935 a făcut stagiul militar la Școala de Ofițeri Ploiești deoarece nu era preoțit.
Misiune grea destinul îi dete. Din 1936 devine membru al Mișcării Legionare – un drum fără întoarceri, cu lungi și năpraznici ani de furtună când totul se surpa, când totul se năruia în țara noastră.
Alături de camarazii lui de luptă și crez a stat scut Bisericii lui Hristos și a apărat ființa și istoria neamului amenințate cu pieirea…
L-am cunoscut în vara anului 1941. Am lucrat împreună și am rămas înfrățiți pentru tot ce ne-a legat aici în viața și dincolo de ea. A fost secretarul organizației de județ a Mișcării Legionare la Bacău, în perioada 6 septembrie 1940 – 21 ianuarie 1941.
Lângă Părintele Nicolae Grebenea și Profesorul Vasile Stoian, fost prefect al județului Bacău, mi-am făcut cea mai frumoasă ucenicie. Om de o înaltă ținută morală și cultură, de o intransigență aleasă, cu o dicție frumoasă, era o plăcere să-ți fie partener de conversație.
Era de o dârzenie pe care o întâlnim la moții lui Iancu când coborau din stânci și din copaci înfruntând batalioanele asupritorului maghiar. (…)
În toamna anului 1941 a fost arestat de Siguranță la Bacău. După mai multe zile de detenție prinde un moment prielnic și într-o noapte, printr-un geam mic, coborându-se pe burlanele de scurgere a apei de la etajul I, a evadat din arestul Siguranței și s-a refugiat pe un aeroport german din Gherăiești-Bacău de unde spera că va putea pleca peste graniță. De aici va pleca la Iași în acest scop: evadarea din țară.
Dar demonii răului lucrează, nu au odihnă. Un pripășit în rândurile noastre care se dădea legionar urmărit de Siguranță – agent al brigăzii antilegionare condusă de comisarii Onică, Oproiu și Atanasiu – reușește să ajungă în contact cu Părintele și-l va vinde.
Așa începe calvarul negru și lung al Părintelui Nicolae Grebenea care va dura 25 de ani. Ne vom întâlni în luna aprilie 1942 la Siguranța Generală a Statului, București. Eu, proaspăt arestat.
Era foarte slăbit. Ieșise din greva foamei de la celula cu apă. Ce era această celulă? Un W.C. așezat pe un grătar de fier pe sub care curgea permanent apă. Aici a fost ținut Părintele mai multe zile și nopți pentru a i se smulge declarații pe placul comisarului anchetator. Am stat împreună doar câteva ore. Am fost izolați pentru continuarea anchetei. Ne vom întâlni peste două luni la Galați, la Curtea Marțială, în sala de judecată la proces. Primul pe rol se va judeca dosarul Părintelui. Se dă citire actului de acuzare.
Enormități! Un om nu numai că nu are puterea materială de a le săvârși, ci și timpul vieții necesar pentru a le cuprinde dimensiunea.
Părintele Nicolae Grebenea s-a apărat cu toată demnitatea și curajul, cu o pledoarie de o frumusețe deosebită. A fost prompt în replici și nu și-a negat convingerile.
Va primi 25 de ani muncă silnică și se va elibera în vara anului 1964, după 23 de ani de surghiun și nimicire. Anii de pedeapsă cei mai mulți îi va executa în Zarca Aiudului, temnița pătimirilor românești, a valahilor, a legionarilor și apoi a elitei românești după anul 1944. A fost coborât și în minele de plumb de la Baia Sprie.
Anul 1951 îl găsește în lagărul de muncă al minei de plumb foarte vătămătoare de la Baia Sprie. Aici, în săptămâna mare a Patimilor lui Hristos, unii deținuți au propus Părintelui ca să serbeze învierea, să facă slujba în mină.
Părintele a acceptat propunerea, hotărâți să suporte toți la nevoie consecințele, deoarece rugăciunea era pedepsită aspru de călăii administrației. În noaptea Sfintei învieri, din toate piepturile a răsunat cântecul de slavă: Hristos a înviat!
A fost cea ma fantastică atmosferă de taină a minei la 500 m sub pământ. Misterul credinței le-a produs o înfiorare sfântă și o mulțumire negrăită. Uitând o clipă condițiile de osândiți, slujba a zguduit sufletele tuturor, ridicându-i spre sfere înalte, dându-le noi puteri.
Eliberat în vara anului 1964 din Zarca Aiudului, Părintele Nicolae Grebenea nu a fost scutit de urmăritori, anchete și silnicii la care s-au adăugat chiar frații preoți.
Da! Frații preoți (superiori) l-au prigonit, l-au turnat și au cerut excomunicarea lui din clerul Bisericesc. Părintele i-a iertat, având conștiința că a luptat pentru o cauză dreaptă și sfântă – un protest împotriva celor fără Dumnezeu. –
(Petru Baciu – Răstigniri ascunse, Vol. II, Editura Fundației Culturale ”Buna Vestire”, București, 2004, pag. 206-209) via Fericiti cei Prigoniti
