Desigur că desfăsurarea neobisnuită a lucrurilor ne tine departe unii de altii, chiar când mărturisim acelasi crez si îl slujim neodihniti, astfel încât, desi ar trebui să ne întâlnim chiar fără voie la răstimpuri apropiate, se întâmplă, totusi, să nu ne vedem deloc. Personal, însă, nu mă împac, si-mi recunosc vinovătia, cu distanta care m-a făcut să nu-mi încrucisez, de multă vreme, pasii cu ai părintelui Nicolae Grebenea.
Îti vine greu să accepti că după ce ai stat o groază de ani cu un camarad în aceeasi închisoare si ti-ai întins oasele pe aceeasi rogojină cu el, să nu-l mai întâlnesti, ca si cum s-ar fi interpus însăsi moartea între noi. Mai ales după ce, în timpul muncii din mina de la Baia Sprie, am trăit cu sentimentul unui destin comun până la capătul zilelor. Nu de putine ori mi-a răsărit de atunci în fată chipul părintelui, e-adevărat, asa cum arăta în 1952, înainte de transferul meu la Ministerul de Interne si, apoi, la Jilava, ca acuzat într-un nou proces.
Să nu ne închipuim că, închisi în aceeasi cameră, detinutii trăiesc într-o întelegere desăvârsită, asa cum ar trebui să fie raporturile dintre oameni, pânditi de aceleasi necazuri, pregătite de acelasi dusman. Cu părintele Grebenea făceam un front fără fisură, însufletiti de un neînvins duh al unei convietuiri cu restul de vietasi. Pe lângă înalta lui omenie, care ne completa legătura de camarazi cu aceea de frati întru Christos, ne biruiam orele de interdictie a oricărei activităti, chiar nici măcar să ne peticim o zdreantă de haină, împărtăsindu-ne preocupări din cele mai variate domenii. Vesnic voi fi recunoscător părintelui Nicolae pentru capitolele din Noul Testament, pentru rugăciunile si psalmii pe care i-am învătat pe dinafară de la el.
Sunt deplin încredintat că pe lângă linia lui firească de viată l-a hărăzit suferintei un factor de dincolo de vointa lui. Nu cred că gresesc spunând că face parte dintre semenii nostri destinati unei suferinte creatoare, întreruptă doar pentru a se alimenta cu noi puteri. Cartea lui de mărturisiri si amintiri – Amintiri din întuneric – face parte din rândul lucrărilor care te ajută să fii un autentic crestin si o constiintă devotată adevărului. Nu pot, de asemenea, să nu fiu convins că poartă o întelegere pentru satanismul vremurilor pe care necum să le întâmpine cu ocări si revolte, îl ajută să lase pedepsirea răului pe seama justitiei ceresti.
(Mircea Nicolau – Revista Permenenţe, octombrie 2005) via Fericiti cei Prigoniti
