32 de senatori PSD interzic drapelul regal. Greseala sau proiect politic?

1 1.176

Un proiect de lege depus la finalul lunii ianuarie a anului trecut introduce noi interdictii privind folosirea mai multor categorii de drapele si insemne in spatiul public, dar si privat, de pe teritoriul Romaniei. Initiativa, care urmeaza sa modifice si sa completeze Legea 75/1994, vizeaza “respectarea simbolurilor nationale”, asa cum se arata in expunerea de motive, dar si “sanctionarea” arborarii insemnelor altor state (inclusiv a celor care nu mai exista) in alte conditii decat cele prevazute de lege.

Ceea ce ar putea parea un demers cu intentii mai degraba nationaliste are – voit sau nu – si un efect secundar mai putin asteptat. In proiectul de lege, adoptat deja de Senat pe 25 mai, se prevede, la articolul 7 indice 1, si interdictia de a arbora “insemne (stema si drapel) ale statelor care nu mai exista, precum si ale unor entitati cu pretentii statale, nerecunoscute ca atare de catre statul roman”.

estras din Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 75/1994

Explicatiile populiste nu se sustin. Steagul “tinutului secuiesc”, imun la noile modificari

Ei bine, desi explicatiile informale ale initiatorilor fac trimitere la disputele din Harghita si Covasna, proiectul celor 32 de senatori ai Partidului Social Democrat nu ar avea niciun efect in chestiunea “steagurilor secuiesti”, in conditiile in care modificarile nu instituie sanctiuni decat pentru folosirea insemnelor “statelor care nu mai exista”, ale “entitatilor cu pretentii statale” sau ale “altor state”, “Tinutul Secuiesc” neaflandu-se in niciuna dintre aceste categorii.

Drapelul regal, scos in afara legii

Modificarile legislative au, insa, alte zone de aplicabilitate. Limiteaza folosirea “drapelului regal”, spre exemplu. Steagul Regatului Romaniei – “stat care nu mai exista”, asa cum e definit de propunerea legislativa – ar deveni practic interzis, iar arborarea acestuia ar putea fi santionata cu amenzi cuprinse intre 30.000 si 100.000 lei, conform articolului 7 indice 4.

O astfel de situatie absurda e generata de  interdictiile pe care legiuitorul le-a extins inclusiv asupra proprietatii private. Aflam, deci, din articolul 7 indice 2, ca legea reglementeaza arborarea steagurilor pe “domeniul public sau privat al statutului ori al unitatii administrativ-teritoriale ori pe proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice”.

Societatea civila: “E o incalcarea drepturilor fundamentale”

Organizatii non-guvernamentale, cum este cazul ActiveWatch, s-au declarat impotriva proiectului de lege al senatorilor social-democrati. Modificarile aduse legii, sustin reprezentantii societatii civile, reprezinta o limitare a “drepturilor fundamentale ale omului”, inclusiv in contexte “lipsite de orice risc social”  .

“Inițiatorii proiectului de lege nu reușesc să explice care este pericolul sau care este nevoia socială presantă care ar conduce la necesitatea introducerii unor prevederi atât de limitative pentru drepturi fundamentale ca libertatea de exprimare, dreptul la viață privată sau libertatea de conștiință. În practică, adoptarea acestor prevederi ar împiedica cetățenii să își exercite aceste drepturi fundamentale în contexte complet lipsite de orice risc social: de pildă folosirea steagurilor de către suporterii de fotbal (de ex. drapelele altor state afișate de suporterii care simpatizează acele echipe), folosirea steagurilor și a însemnelor de către restaurante cu specific etnic sau național”, se arata in scrisoarea deschisa trimisa de Active Watch Camerei Deputatilor.

Proiectul a fost adoptat de catre Senat si urmeaza sa fie supus votului in Camera Deputatilor, dupa finalizarea dezbaterilor.

de Razvan Zamfir Expres-Magazin

1 Comment
  1. SECRIERU IOAN says

    SA ARBORAM DRAPELUL REGAL PE LINGA CEL TRICOLOR DE 1 DEMEBRIE INTRUCIT LA DATA FAURIRII MARII UNIRI, ROMÂNIA ERA REGAT CONDUS DE UN REGE FERDINAND -I. CARE SI-A ADUS SI EL CONTRIBUTIA LA INTREGIREA TĂRII. SE FACE A SE UITA CĂ REGELE FERDINAND A FOST NUMIT **INTREGITORUL** SI ** LOIALUL** PSD EGAL COMUNISTI.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php