HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui

Fara viata duhovniceasca roditoare, vom confunda duhul si lucrarile antihristice cu cele ale lui Hristos

IPS HIEROTHEOS VLACHOS: Antihristul şi Mirungerea

“Prin urmare, Păstorii Bisericii nu trebuie să vorbească doar despre Antihrist şi înainte-mergătorii lui, citrebuie în primul rând şi în special să ajute creştinii să trăiască în aşa fel încât Harul Botezului şi al Mirungerii să fie activ, prin ţinerea poruncilor şi a învăţăturilor lui Hristos, prin punerea în practică într-o manieră ortodoxă a acestora în viaţa lor, prin pocăinţă şi prin rugăciunea înţelegătoare a inimii; pentru că în acest mod vor putea să distingă energiile lui Hristos de energiile Antihristului”.

de Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) al Navpaktos şi Hagios Vlasios

Din când în când auzim vorbindu-se de venirea lui Antihrist şi de ceea ce va aduce el între oameni şi în lume. Într-adevăr, există unii care chiar ar şi determina perioada exacta în care ar apărea acesta.

Mulţi oameni ne întreabă despre acest subiect, dar răspunsurile se găsesc în Sfintele Scripturi şi în special în Epistolele Sfântului Ioan Evanghelistul, ale Sfântului Apostol Pavel, în Apocalipsa Sfântului Ioan şi în toată practica pastorală a Bisericii.

În continuare, aş dori doar să fac unele sugestii, mai ales despre cum să ne descurcăm în această situaţie.

1. În Prima sa Epistolă Sobornicească, Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte despre venirea Antihristului şi de asemenea despre activitatea antihriştilor; într-adevăr, el scrie creştinilor că s-a apropiat ceasul.

Mai exact, el scrie:

“Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă”. (I Ioan 2:18).

Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, care foloseşte texte ale scriitorilor ecleziastici, în afară de Antihrist, care va veni spre sfârşitul lumii şi aproape de A Doua Venire a lui Hristos, există, de asemenea, mai mulţi antihrişti, care implementează deja lucrarea lui Antihrist, atât în vremea sa, cât şi în orice epocă, şi care “sunt înainte-mergători şi vestitori al celui ce este numit intrinsec, mai ales şi cu adevărat Antihrist”.

La fel cum au existat Profeţi înainte de venirea lui Hristos, aşa, înainte de venirea lui Antihrist, vor apărea de asemenea proprii lui înainte-mergători, falşii profeţi.

Astfel, potrivit interpretării multora, antihriştii sunt numiţi “necucernicii ereziarhi”, care susţin şi apără “învăţăturile profane ale lui Antihrist”.

Acesta este motivul pentru care Sfântul Ioan Evanghelistul, în versetul următor spune:

“Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit” (I Ioan 2:19).

Aceştia au fost creştinii care au aflat adevărul revelat şi modul de viaţă îngeresc, dar, de vreme ce au fost înrobiţi de plăcerile senzuale, au fost incapabili să înţeleagă “măreţia bunătăţilor cereşti, frumuseţea lumii noetice şi fericirea şi bucuria inefabilă a veacurilor ce vor veni”, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul.

Prin urmare, ei s-au întors la o viaţă de apostazie “şi nu au dorit să devină următori ai vieţii pure în Hristos”.

În consecinţă, înainte de venirea Antihristului, se vor manifesta mergătorii lui înainte: adică diferiţii eretici, dar şi acei creştini care, în loc să trăiască viaţa întru Hristos cu inimă curată şi credinţă adevărată în minte, traiesc în patimi şi slăbiciuni, fără rugăciune lăuntrică sau credinţă adevărată în Dumnezeu.

2. Totuşi, Sfântul Ioan Evanghelistul nu se mărgineşte la a vorbi doar despre Antihrist şi mergătorii lui înainte, ci şi despre cum să ne confruntăm cu Antihrist şi premergătorii lui. Acesta este motivul pentru care scrie imediat după rândurile anterioare: “Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate” (I Ioan 2:20).

Cu alte cuvinte, creştinii au primit ungere de la Dumnezeu şi ştiu cum să distingă energiile Antihristului de energiile lui Hristos. Aceasta nu vine din citirea cărţilor, ci prin ungerea care există în inimă şi care ne învaţă.

Sfântul Nicodim Aghioritul, explicând din nou ce este această ungere, scrie:

“adică aţi primit Harul şi puterea Sfântului Duh în inimile voastre de la Domnul Hristos, cel Sfânt între Sfinţi”.

Şi mai departe, referindu-se la modul în care cineva primeşte Sfântul Duh, scrie:

“Creştinii primesc Harul şi puterea Sfântului Duh prin Sfântul Botez, şi într-adevăr prin ungerea cu Sfântul Mir, şi poate acesta este motivul pentru care Harul Sfântului Duh este numit ungere şi pecetluire, având acelaşi nume ca şi ungerea şi pecetluirea cu Sfântul Mir; din acest motiv atunci când preotul îi unge pe creştini cu el, încheie cu aceste cuvinte: ‘pecetea darului Sfântului Duh’”.

Ungerea Sfântului Duh este pecetea Sfântului Duh care are loc în timpul Tainei Mirungerii cu Sfântul Mir, în aceeaşi zi cu Botezul nostru.

În continuare, în acelaşi capitol, Sfântul Ioan Evanghelistul afirmă încă o data că sfânta ungere primită de un creştin la Sfântul Botez îl învaţă să distingă între adevăr şi minciună.

El scrie:

“Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat”(I Ioan 2:27).

Potrivit interpretării Sfântului Nicodim, care foloseşte texte ale Părinţilor şi scriitorilor Bisericii, ungerea pe care omul a primit-o este Harul Sfântului Duh, care sălăşluieşte în inima creştinilor, iar potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Evanghelistul, creştinii sunt îndrumaţi “să rămână neschimbaţi şi nestricăcioşi pentru totdeauna în Sfântul Duh, în dragoste şi credinţă adevărate”.

Şi, aşa cum îi este obiceiul, Sfântul Nicodim scrie: “cum şi în ce fel” rămâne omul neschimbător cu privire la darul Sfântului Duh? Aceasta se întâmplă atunci când omul rămâne ferm asupra învăţăturilor teologice şi ale Iconomiei Întrupării, nu doar raţional, dar şi existenţial.

Prin urmare, oricine ar vorbi despre Antihrist şi mergătorii lui înainte ar trebui să facă referire la toate pasajele Sfântului Ioan Evanghelistul şi ar trebui să specifice mai ales ceea ce spune Sfântul Ioan despre modul în care trebuie să îi înfruntăm pe Antihrist şi pe înainte-mergătorii lui.

Creştinii disting adevăraţii profeţi de cei falşi şi pe Hristos de Antihrist doar prin activarea Mirungerii, pe care au primit-o de la Dumnezeu şi care lucrează în inimile lor.

3. Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, vorbeşte despre ungerea Sfântului Duh, care este de asemenea numită pecete.

Mai precis, în Epistola [A Doua] Către Corinteni, acesta scrie:

“Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre” (II Corinteni 1:21-22).

Aici apare cel mai clar faptul că Dumnezeu este Cel Care acordă Mirungerea creştinilor. El este Cel care ne miruieşte. Miruirea este identificată cu pecetluirea, iar aceasta este făcută de Dumnezeu, Care ne dă arvuna Duhului în inimile noastre.

Dacă cineva ar examina alte pasaje similare ale Sfântului Apostolul Pavel pentru a descoperi înţelesul arvunei Duhului şi ce înseamnă pentru cineva să cânte imnuri şi cântece duhovniceşti în inima sa, atunci el va înţelege că această ungere şi pecetluire este rugăciunea cu înţelegere a inimii, care este expresia dragostei pe care omul o simte pentru Dumnezeu.

Numele lui Hristos a fost înscris în persoana care a primit pecetea Sfântului Duh.

Sfântul Ioan Evanghelistul menţionează acest subiect în Apocalipsă:

“Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel” (Αpocalipsa 7:2-4).

Este lipsit de ambiguitate faptul că Îngerul care avea “pecetea Viului Dumnezeu” a pecetluit robii lui Dumnezeu pe frunţile lor.

Un pasaj similar se găseşte într-un alt capitol al Apocalipsei:

“Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor” (Apocalipsa 14:1).

Cu alte cuvinte, cei mântuiţi, care stăteau cu Mielul – Hristos –, aveau Numele lui Hristos şi al Tatălui Său scrise pe frunţile lor.

Şi, precum spune apoi textul, ei au cântat o “cântare nouă” înaintea tronului lui Dumnezeu, al cărei conţinut doar ei îl ştiau.

Prin urmare, pecetluirea creştinilor cu Numele lui Hristos şi al Tatălui Lui este legată de “cântarea nouă”; adică rugăciunea minţii, ce este necunoscută oamenilor care nu au experimentat această stare.

4. Toate acestea înseamnă că, odată cu Taina Sfintei Mirungeri, care este legată de Taina Sfântului Botez, am primit darul Sfântului Duh în inimile noastre, prin pecetluirea mădularelor trupului nostru, atunci când preotul spune: “pecetea darului Sfântului Duh. Amin”.

Această miruire în inimă acţionează ca o iluminare a minţii: precum inspiraţia, dragostea de Dumnezeu, rugăciunea, nădejdea în viaţa veşnică şi precum arvuna Duhului.

Mărturisirea dată de mucenici şi martiriul care urmează este activarea Sfintei Mirungeri, prin care mucenicul îl vede pe Dumnezeu; acesta este motivul pentru care martiriul Sfinţilor nu este o chestiune simplă precum un proces raţional, exuberanţă sentimentală sau o acţiune nesăbuită, ci este o roadă a vederii lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii.

Totuşi, atunci când comitem un păcat, ungerea din adâncurile inimilor noastre este [re]activată prin pocăinţă. Cu alte cuvinte, pocăinţa, care este exprimată ca o înclinare spre a ne schimba viaţa, ca dragoste de Dumnezeu şi ca rugăciune, este activarea Harului Sfintei Mirungeri. În plus, această ungere este activată de rugăciunea minţii în inimă, care este “cântarea cea nouă” ce este intonat de cei care sunt regeneraţi de Sfântul Duh.

Totuşi, atunci când o persoană îl neagă pe Hristos, se depărtează de Biserica Ortodoxă şi adoptă o confesiune sau religie eretică, aceasta pierde acest dar. Iar atunci când se întoarce în Biserica Ortodoxă trebuie să primească din nou ungerea Sfântului Duh prin Taina Mirungerii.

Prin urmare, Păstorii Bisericii nu trebuie să vorbească doar despre Antihrist şi mergătorii lui înainte, dar trebuie în primul rând şi în special să ajute creştinii să trăiască în aşa fel încât Harul Botezului şi al Mirungerii să fie activ, prin ţinerea poruncilor şi a învăţăturilor lui Hristos, prin punerea în practică într-o manieră ortodoxă a acestora în viaţa lor, prin pocăinţă şi prin rugăciunea înţelegătoare a inimii; pentru că în acest mod vor putea să distingă energiile lui Hristos de energiile Antihristului.

Altfel, aceştia vor confunda energiile necreate cu cele create şi, ceea ce este mai grav, vor privi energiile lui Antihrist ca energii ale lui Hristos, şi invers.

Aceasta înseamnă purtarea de grijă pastorală Ortodoxă. Şi esenţa ei este ceea ce numim Tradiţie Isihastă.

* * *

Toţi cei care s-au învrednicit de ungerea inimilor lor de către Sfântul Duh — adică scrierea Numelui Mielului Apocalipsei şi a Tatălui Lui în inimile lor — vor scăpa de pecetluirea Fiarei Apocalipsei şi a tatălui ei, precum vor scăpa şi de mergătorii lor înainte.

Aceasta este esenţa purtării de grijă pastorale Ortodoxe, care este legată de Tradiţia Isihastă a Bisericii.

Acesta este motivul pentru care este de mare importanţă păstrarea monahismului ortodox. Orice alterare a spiritului monahismului ortodox ajută înainte-mergătorii lui Antihrist să îşi facă bine treaba şi să îi înşele pe oameni.

(Sursa: Ἐκκλησιαστικὴ Παρέμβαση, Navpaktos, Nr. 122 (iunie 2006), pag. 1 şi 8; Ὀρθόδοξος Τύπος, Nr. 1654 (4 august 2006), pag. 3 şi 4).

Sursa: Razboi intru cuvant