Dan Şova: „E bine că a fost interzis TPT!” Dobrescu: „Dizolvă partidul, Mişcarea Legionară rămâne!”
Anunţul interzicerii partidului a fost făcut public la Cluj-Napoca de către directorul Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, mesajul său fiind aplaudat de ministrul Dan Şova, prefectul Gheorghe Vuşcan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu şi restul participanţilor. (Sursa NAPOCANEWS)
Ca urmare a acestor declaraţii, am primit la redacţie reacţia preşedintelui executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, Florin Dobrescu. Acesta a declarat că, în opinia lui, declaraţiile lui Dan Şova şi Alexandru Florian arată fără echivoc caracterul strict politic al procesului de dizolvare a TPT, respectiv implicarea factorului politic în acţiunile Procuraturii şi în determinarea deciziei instanţei Tribunalului Bucureşti.
Iată intervenţia lui Florin Dobrescu:
„Este, cred, fără echivoc faptul că tot acest proces de dizolvare a TPT are un caracter eminamente politic. Ceea ce noi am arătat şi în faţa instanţei, şi în declaraţii publice până acum. Prin declaraţiile de azi de la Cluj însă, s-au demascat. Au dovedit că în spatele acţiunilor abuzive ale Procuraturii se află intenţia puterii de a desfiinţa singurul partid politic întemeiat de veteranii Mişcării Legionare şi care reprezintă forma politică democratică de manifestare a urmaşilor lor.
Dacă punem la socoteală şi ieşirea procurorului de la ultimul termen de judecată, lucrurile sunt clare: avem de-a face cu o ofensivă împotriva dreptului fundamental de asociere şi liberă exprimare al comunităţii legionarilor şi descendenţilor lor.
Cine orchestrează desfiinţarea TPT? PSD, urmaşul direct al Partidului Comunist, având preşedinte de onoare pe Iliescu, un criminal cu mâinile mânjite de sângele studenţilor din 1956 şi al morţilor din decembrie 89 şi iunie 1990! Un partid din care săptămânal DNA-ul scoate corupţi, infractori de cea mai joasă speţă. Alexandru Florian, fiul unui kominternist venit pe tancurile sovietice, care zeci de ani a îmbâxit creierele studenţimii cu otrava marxistă.
Ce nu au înţeles aceşti neocomunişti este că dizolvarea unui partid nu înseamnă dispariţia Mişcării Legionare. În anii 1930 au fost dizolvate nu mai puţin de 3 partide legionare. Dar mişcarea a existat permanent, chiar şi în timpul celei mai grozave terori comuniste.
Mişcarea Legionară este o stare de spirit manifestată la nivelul unei comunităţi umane strâns unite în jurul unui ideal. Ideal sfinţit cu sângele a mii de oameni morţi în închisori, în munţi, la Canal sau în crematorii. Şi asta nu vor putea desfiinţa ei prin nici o lege.
Noi nu dispărem!”
SUNTEŢI SINGURII CARE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR COMUNIŞTI ŞI A ODRASLELOR LOR CE AU PUS MÂNA PE PUTEREA POLITICĂ ŞI PE ECONOMIA ŢĂRII !RESTUL PARTIDELOR SUNT ÎMBÂCSŞITE DE SECURIŞTI ,ACTIVIŞTI ŞI COMUNIŞTI !NU RENUNŢAŢI !EUROPA SE TREZEŞTE LA REALITATE!
De cite ori sa va mai spun ca Romania este in intregime sub controlul „evreilor” / khazarilor sionisti care palestinizeaza tara asa cum au facut demult cu USA!
Treziti-va romani! NU mai ascultati vrajelile din media ca si ele sint controlate tot de ei! urmasii bolsevicilor rusi!
DESTEAPTA-TE NATIUNE ROMÂNA!!!
VENI-VA VREMEA CAND VOR DA SOCOTEALA TOTI PATRIHOTII COCOTATI SAU NU IN FUNCTII POLITICE PENTRU HALUL IN CARE A AJUNS SARACA TARA BOGATA
ROMÂNIA
INCEPAND CU CEI DIN JURUL LUI RANJILA, A LUI GAT SCURT SI A CELORLALTI ” SFINTITI” SECURISTI PARDON SPALATI PSD,PNLPDLPC-isti.
DESTEAPTA-TE ROMÂNE!!!
SA VEZI CU CINE AI VOTAT IN DUMINICA ORBILUI ACUM 24 DE ANI SI REZULTATELE HOTIEI TUTUROR CELOR CARE AU PUS ROMANIA PE BUTUCI.
DUMNEZEU SA AIBA IN PAZA PE TOTI ROMÂNI SI PE TOTI CEI CE GÂNDESC SIMT SI VOR BINELE ACESTEI STRAVECHI NATIUNI!!!!!!!!!!