O tânără sudaneză de religie creștin-ortodoxă, condamnată la moarte pentru credința ei

0 461

Un tribunal de Khartoum a decis joi condamnarea la moarte pentru apostazie a unei tinere sudaneze de 27 de ani, de religie creștin-ortodoxă, în pofida apelurilor făcute de ambasadele occidentale pentru respectarea libertății religioase, transmite AFP.

O tânără sudaneză de religie creștin-ortodoxă, condamnată la moarte pentru credința ei

Tânăra, însărcinată în opt luni, este în prezent deținută împreună cu fiul ei de 20 de luni, potrivit organizației Amnesty International, care a cerut eliberarea sa imediată.

‘V-am acordat trei zile pentru a vă renega credința, dar ați insistat că nu veți reveni la islam. Vă condamn la pedeapsa cu moartea prin spânzurare’, a anunțat judecătorul Abbas Mohammed Al-Khalifa, adresându-se tinerei cu numele de familie al tatălui său, de religie musulman.

Meriam Yahia Ibrahim Ishag, numele său creștin, a fost, totodată, condamnată și la 100 de lovituri de bici pentru ‘adulter’.

Anterior, în timpul audierii, după o lungă intervenție a șefului religios musulman care a încercat să o convingă să renunțe la credința ei, Meriam a spus calm: ‘Sunt creștină și nu am făcut niciodată un act de apostazie’.

Ambasadorii SUA, Canadei, Marii Britanii și Olandei și-au exprimat marți ‘puternica lor îngrijorare’ față de cazul acestei tinere creștine sudaneze. ‘Facem apel la guvernul din Sudan să respecte libertatea de religie, inclusiv dreptul la schimbarea credinței sau a convingerilor’, au indicat misiunile diplomatice menționate într-un comunicat comun, preluat de AFP.

Acest drept este stipulat în Constituția interimară sudaneză din 2005, precum și în textele internaționale privind apărarea drepturilor omului, subliniază cancelariile occidentale, cerând autorităților judiciare ca, ‘din compasiune’, să claseze cazul tinerei.

Potrivit Amnesty International, Meriam Yahia Ibrahim Ishag a fost crescută în religie creștin-ortodoxă, religia mamei sale, tatăl său, musulman, fiind absent în perioada copilăriei sale. Ea s-a căsătorit apoi cu un creștin din Sudanul de Sud.

Acuzația de ‘adulter’ i-a fost adusă pentru căsătoria sa cu un creștin, a indicat aceeași organizație, adăugând că, potrivit legii islamice în vigoare în Sudan, o femeie musulmană nu se poate căsători cu un bărbat de altă religie.

Christian Solidarity Worldwide, organizație cu sediul în Marea Britanie având ca misiune apărarea libertății religioase, semnalează faptul că acest caz al tinerei Meriam Yahia Ibrahim Ishag este ultimul dintr-o serie de ‘acte represive’ împotriva minorității creștine din Sudan.

sursa: Realitatea.net

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php