EVENIMENT. „50 de ani de la AMNISTIA DEŢINUŢILOR POLITICI (1964)”. Dezbatere.

3 1.543

afis conferinta 2

50 DE ANI DE LA AMNISTIA DEŢINUŢILOR POLITICI (1964)„. Dezbatere.

Marţi 20.05.2014, ora 18,oo, la MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, (Palatul Şuţu) B-dul I.C. Brătianu nr. 2.

Participă, alături de alţii:

  • RADU CIUCEANU – Preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului,
  • MARCEL PETRIŞOR – Preşedintele Federatia Fostilor Detinuti Politici,
  • NECULAI POPA – Preşedintele Romanian-American Council din SUA.

Organizatori: Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”

Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări care vor marca în acest an împlinirea unei jumătăţi de veac de la marea amnistie generală din 1964.
Dorim să readucem în atenţia opiniei publice un eveniment care a marcat major istoria acelei perioade, prin faptul că zeci de mii de cetăţeni deţinuţi în universul carceral comunist au fost puşi în libertate. Statutul lor a continuat însă să fie unul marginal în societatea românească. Disciminaţi, respinşi, monitorizaţi excesiv şi supuşi în continuare presiunilor, aceşti oameni au reuşit cu greu să străpungă cercul de ură şi suspiciune cu care regimul comunist avusese grijă să-i înconjoare. Majoritatea lor au reuşit totuşi  să-şi termine studiile, să-şi întemeieze familii şi unii chiar să se impună pe plan profesional.
Graţierile din 1964 reflectă, prin numărul beneficiarilor acelor decrete, amploarea fenomenului închisorilor şi lagărelor politice din acea perioadă în care elitele societăţii româneşti au fost supuse unui regim de exterminare şi de marginalizare socială.
Cei trei invitaţi principali sunt toţi foşti deţinuţi politici.

  • Profesorul RADU CIUCEANU a luptat în rezistență armată, a trecut prin infernul experimentului Pitești și în plus s-a impus ca unul din cei mai mari istorici romani contemporani, conducând de 2 decenii prestigiosul institut de cercetare a fenomenului totalitar românesc.
  • MARCEL PETRIŞOR este un reputat scriitor, cunoscut peste hotarele țării, având în acest moment funcția de președinte al Federației Foștilor Deținuți Politici.
  • NECULAI POPA, luptător anticomunist trimis de structurile americane în România comunistă în 1951, este președintele prestigioasei instituții Romanian-American Council din Los Angeles și o personalitate marcantă a exilului românesc anticomunist.

Credem că într-o atare formulă, analiza fenomenului detenției politice în comunism are șanse de a ajunge în sufletele tinerei generații, mai ales dacă în jurul lor vor putea aborda teme din context tineri cercetători precum Vlad Mitric Ciupe, Victor Dogaru și alții.

Vom aborda și proiectul Memorialului Totalitarismului de la Fortul 13 Jilava, în jurul căruia se coagulează în ultima vreme personalități și instituții de prestigiu în scopul îndeplinirii, în sfârșit, a acestui deziderat moral de care societatea românească are atâta nevoie în regăsirea rostului său istoric.

3 Comments
  1. Emil Hidos says

    E foarte bine ca ne aducem aminte de asa ceva………..propun si o discutie despre grupul de tineri din Oradea , care desi faptele lor au fost inainte de 1964 , si de asemenea au fost arestati inaintea decretului, ( au fost tinuti secret pina dupa Decret si procesul a avut de asemenea dupa Decret …)……au primit pedepse intre 6 ani si 22 ani…………in anul 1970 cind am fost arestat si Eu (art 166 al 2 , propaganda impotriva orinduirii socialiste ) , i-am gasit pe Zarca la Aiud , si pe citiva , cind eu am fost lasat acasa , –i-am lasat tot acolo……….Este si asta o fata urita a Comunismului .

    1. Florin Dobrescu says

      Vă rog să ne daţi mai multe relaţii despre acest lot, eventual nume, anul condamnării, faptele comise şi alte detalii. Cum i-aţi cunoscut…
      Dacă există supravieţuitori?
      Dvs aţi fost de asemenea politic?

  2. Emil Hidos says

    Buna seara ,
    Sa incep cu sfirsitul : Da am fost si eu Detinut Politic intre anii 1970-1976 , pentru Propaganda impotriva Orinduirii Socialiste , conf, art 166 alineat 2, si am fost majoritatea timpului la Aiud pe Zarca, unde i-am cunoscut pe cei din grupul Oradea . Anul condamnarii a fost 1964 !!! Din cite am inteles eu , au format un grup armat , au ocupat turnul de apa din Oradea …..dar astea sint doar povesti auzite de la ei , care nu le pot confirma ………ceea ce stiu este ca intradevar au fost arestati inainte de a aparea faimosul Decret …..dar au fost condamnati dupa . Din pacate nu imi aduc aminte numele ………unul care a fost in perioada mea, frizerul sectiei (ca si detinut )se numea Imi, dar nu mai stiu celalat nume. Mai retin ca au fost doi frati care aveau cele mai mari condamnari , unul 17 ani , si celalat 22 ani .
    Imi pare rau ca nu va pot ajuta cu mai multe detalii , dar sint multi ani de atunci ……….
    Cit ma priveste pe mine , puteti afla cite ceva daca intrati pe site asta :http://www.emilhidosh.blogspot.de/2011/01/o-marturie-din-gulagul-romanesc-tarziu.html
    Cu dor de acasa , si respect pentru ceea ce faceti Emil H.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php