“Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci prefaceţi-vă, prin înnoirea minţii voastre”, îndemna apostolul Pavel, cel a cărui sărbătoare o vom celebra chiar mâine. Iar “chipul veacului”, ca stare de fapt în care trăim acum – incomparabil mai mult decât în urmă cu 2.000 de ani – nu este nimic altceva decât o lume a surogaturilor, o lume construită pe imagini, pe mii şi mii de intenţii ascunse şi manipulări.
În ultimele săptămâni, mai mult ca oricând, acest adevăr a ieşit la iveală, odată cu banner-ele uriaşe, cu mash-urile de câte patru etaje ale candidaţilor pentru primăriile din oraşele hunedorene. Fiecare dintre ei a avut ocazia (şi a profitat după puteri de acest lucru) ca în campania electorală “să-şi vândă” cât mai bine imaginea de om gospodar, bun administrator, persoană care apreciază valori creştine, ori pur şi simplu criteriile morale de conduită umană, ba le mai şi pune în aplicare. Nu voi insista.
Probabil că suntem cu toţii, pe cât de sătui de “inflaţia” de vorbe şi de promisiuni, pe atât de curioşi să vedem dacă toate acestea vor deveni realitate. Sătui! Deci, nu voi insista. Voi folosi administraţia şi politicul doar ca pretext, ca punct de plecare pentru câteva obsevaţii asupra lumii “de imagini” în care ne mişcăm, asemenea unor animale “aclimatizate” în grădini zoologice care imită perfect habitatul natural, dar şi iluzia libertăţii şi-a fericirii acestora. Am avut ocazia, în ultima vreme, ca, pe lângă câţiva oameni minunaţi, să cunosc “de departe” câţiva oportunişti. Oameni pentru care a fi “plantaţi” într-un “serviciu domnesc” de o pilă, o cunoştinţă, un inventat bunic ori unchi pluripotent (de exemplu), care salvează aparenţele unei jalnice promiscuităţi, nu mai înseamnă şi nu a însemnat niciodată “trafic de influenţă”. Dimpotrivă.
Aceşti oportunişti – întotdeauna însoţiţi de “camarila” lor de carton, desigur, oameni slabi, neputincioşi şi laşi, întotdeauna manipulaţi – sunt oamenii junglei de astăzi. Deşi lipsiţi de educaţia adevărată, râzând persiflant la auzul cuvântului “principii”, însă având în “arsenalul” de cuceritori doza necesară de viclenie, oportuniştii îşi dresează camarila, “hienele” care îi însoţesc, “ajustându-le” dorinţele, în funcţie de resturile disponibile ale “ospăţului”. Aceşti oameni, fasonaţi întocmai după “chipul veacului acestuia”, sunt mereu aceia care supravieţuiesc de minune în această lume a imaginii. Lumea unde, în spatele măştilor, a costumelor, a vopselelor, a ojei şi a sclipiciului este – de fapt – un mare vid: de moralitate, de dragoste, de adevăr.
Regele leu, splendoarea savanelor africane, simbol al puterii şi-al libertăţii, încadrat de structuri de securitate moderne, perfect camuflate sub forma unor arbuşti, stânci din poliuretan şi pietre din plastic(!), creează toate aparenţele pentru o singură concluzie: regele este liber. Liber, puternic şi fericit! Nimic neobişnuit, în condiţiile în care aparenţele fac, aproape întotdeauna, noua realitate.
I-am văzut pe aceşti oameni falşi petrecând zilnic ore în şir în încercarea de a-şi acoperi incultura, lipsa de profesionalism şi profunzime, “zugrăvind” de dimineaţa şi până seara pereţii coşcoviţi ai propriei fiinţe şi mi-a fost milă de ei. Ocupaţi cu toate acestea, nefericiţii propriilor cuşti şi ai propriilor oglinzi nu mai au nici măcar timpul fizic necesar pentru a medita vremelnic la chestiuni metafizice cum ar fi adevărul, frumosul, dreptatea, moartea sau rostul fiinţei umane în univers. “Adaptarea la împrejurări se cheamă conformism şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune”, scria undeva Petre Ţuţea. Evident, filosoful avea dreptate. Şi, evident, regele leu din istorioara noastră ar putea fi – pentru cei suficient de lucizi să ia în calcul şi această variantă – o biată mâţă fugărită.
Sau, mai rău, vreo ploşniţă din blana ei! Ori, cum ar spune, gura inocentă şi mintea nepervertită a copilului din povestea lui Andersen: “Regele este în cuşcă! Regele este gol!”
de Ada Beraru Replica
