Vladimir Putin: Sper că nu voi fi nevoit să trimit armata în Ucraina

0 380

Singura soluţie pentru Ucraina este dialogul, a spus-o în urmă cu puţin timp preşedintele rus Vladimir Putin. Concomitent, liderul de la Kremlin a lansat un avertisment sumbru: „Sper să nu fiu nevoit să trimit armata rusă în Ucraina”. Declaraţiile lui Vladimir Putin vin în condiţiile în care confruntările violente de noaptea trecută, din sud-estul Ucrainei, s-au soldat cu trei morţi şi 13 răniţi.

„Consiliul Federaţiei Ruse mi-a dat dreptul, ca preşedinte, să folosesc forţa armată în Ucraina, dar sper că nu voi fi nevoit să folosesc acest drept şi să rezolvăm toate aceste probleme pe care le avem în Ucraina prin dialog politic şi prin diplomaţie”, a declarat Vladimir Putin.

Un avertisment dur lansat de preşedintele rus, în contextul în care autorităţile de la Kiev au lansat o operaţiune militară împotriva miliţiilor proruse care au ocupat clădirile oficiale din mai multe orasşe din sud-estul Ucrainei. Violenţe s-au înregistrat în localitatea Mariupol, când un grup de activişti a atacat o unitate militară ucraineană.

Militanţii proruşi le-au cerut soldaţilor să depună armele şi să treacă de partea poporului. După zeci de minute de confruntări, asaltul activiştilor fideli Moscovei a fost respins de militarii ucraineni, iar zeci de persoane au fost reţinute.

Situaţia rămâne tensionată şi în alte zone din regiunea Doneţk. La Kramatorsk şiSlaviansk, ofensiva declanşată de autorităţi a fost înăbuşită de localnici şi mulţi soldaţi s-au predat de bună-voie.

„Nu vrem să punem în aplicare ordinele criminale venite de la autorităţi. Armata trebuie să fie de partea poporului, acum şi în vecii vecilor. Nu putem trage în civili. Suntem alături de Ucraina. Ne vom respecta jurământul militar”, a spus unul dintre dezertori.

În plan politic, la Geneva, miniştrii de Externe din Rusia, Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană încearcă să găsească o soluţie pentru rezolvarea paşnică a crizei. Totuşi, Kievul se pregăteşte de un eventual război: a lansat o campanie de informare a cetăţenilor în caz de atac aerian şi a dispus reamenajarea vechilor adăposturi pentru populaţie. Pe fondul acestor tensiuni, presa rusă scrie că preşedintele demis al Ucrainei Viktor Ianukovici intenţionază să revină în ţară de Paşte.

sursa: Digi24

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php