Victor Ciorbea: Sunt surprins că PNL nu m-a susţinut în Parlament

0 436

Fostul premier Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, prin votului dat marţi în şedinţa de plen reunit a celor două Camere ale Parlamentului.

Candidatura acestuia a întrunit 306 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”. Mandatul său va fi de cinci ani de la data numirii, putând fi reînnoit o singură dată.

Ciorbea a fost propus pentru această funcţie de grupurile parlamentare ale PSD din Parlament. Parlamentarii PNL, PDL, PPDD şi neafiliaţi au părăsit, marţi, şedinţa în care urmează să fie numit, prin vot, un nou Avocat al Poporului şi preşedintele Societăţii Române de Televiziune, ca semn de protest faţă începerea cu întârziere a şedinţei.

Victor Ciorbea, votat de Parlament ca Avocat al Poporului, a declarat, după şedinţa de plen, că a fost surprins că PNL nu a participat la vot, mai ales că „cel puţin conducerea partidului” i-a promis că parlamentarii vor fi prezenţi şi că îl vor susţine, el punând gestul pe seama supărărilor.

Despre decizia liberalilor de a pleca din sală la votul pentru Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a spus că nu doreşte să comenteze acest lucru, dar că a înţeles că erau supăraţi pe alte proceduri. „Am fost surprins, sincer, pentru că cel puţin conducerea mi-a promis că vor fi prezenţi şi că mă vor susţine şi vota, dar probabil că supărările astea, în Săptămâna mare, sunt multiple”, a arătat Victor Ciorbea.

Despre relaţia sa cu PNL, Ciorbea a spus că „s-a terminat”, pentru că din funcţia de Avocat al Poporului, nu mai poate fi membru al unui partid politic şi a adăugat că nu este supărat pe colegii lui. „Tocmai pentru că sunt în Săptămâna mare, nu mă supăr nici măcar pe domnul Tinel, care a fost cândva ţărănist, şi el este cel mai aprig şi mai vioi”, a mai spus acesta.

El a ţinut să precizeze că nu există motive reale pentru a se contesta prezenţa sa ca Avocat al Poporului. Victor Ciorbea a explicat şi de ce nu a depus jurământul în calitatea de Avocat al Poporului, precizând că mai sunt „unele aspecte care ar putea fi suspuse interpretării”.

„Sunt tot soiul de termene, prevăzute în diverse legi, privind incompatibilităţile şi conflictul de interese şi, pentru a nu da prilejul cuiva să spună că există cea mai mică posibilitate de interpretare, voi depune jurământul şi îmi va începe, efectiv, mandatul, după ce voi lichida absolut ocice posibilitate de interpretare”, a explicat Victor Ciorbea.

Ciorbea a precizat că, în acest moment, este în conducerea unei fundaţii şi a unei asociaţii. „Sunt nişte mărunţişuri. Evident, sunt avocat şi trebuie să mă suspend din avocatură”, a menţionat Ciorbea. El a precizat că într-o săptămână, maximum zece zile, va face aceste demersuri, înainte de depunerea jurământului.

În schimb, premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că plecarea PNL din sala de plen, de la votul pentru candidatura lui Victor Ciorbea la funcţia de Avocat al Poporului este un gest foarte urât la adresa acestuia, el arătând că Ciorbea, care s-a bătut pentru PNL şi Antonescu, nu merita acest „tratament”.

„Domnul Ciorbea este senator PNL şi este susţinut şi de PNL înainte de a-l propune pentru funcţia de Avocat al Poporului. A fost în Partidulul Popularilor Europeni pe când pedeliştii erau cu noi la socialişti şi din acest punct de vedere, ca om de dreapta, creştin-democrat, senator liberal, am considerat că poate să fie un Avocat al Poporului care să aibă şi experienţa şi pregătirea profesională şi sprijinul politic necesar. De ce au promis cei de la PNL că îl votează şi au plecat din sală? Mi se pare sincer un gest foarte urât la adresa domnului Ciorbea”, a precizat Ponta.

Liderii grupurilor PNL şi PDL au criticat faptul că şedinţa Parlamentului nu a început la ora 13.30, aşa cum era prevăzut în program ci cu o intarziere de o oră.

Senatorii şi deputaţii s-au reunit, marţi după amiază, în şedinţă de plen reunit, pentru a numi, prin vot, un nou Avocat al Poporului şi pe preşedintele director-general al Societăţii Române de Televiziune.

Membrii comisiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat, luni, în şedinţă comună, candidatura lui Victor Ciorbea pentru funcţia de Avocat al Poporului, iar plenul reunit se va pronunța marți, relatează Mediafax.

Ciorbea a fost propus pentru funcţia de Avocat al Poporului de către grupurile parlamentare ale PSD din Senat şi Camera Deputaţilor.

Mandatul lui Ciorbea, dacă va fi votat şi de către plen, va fi de cinci ani de la data numirii sale, putând fi reînnoit o singură dată.

Comisiile juridice s-au pronunţat asupra candidaturii lui Ciorbea prin vot secret, cu buletine de vot.

Victor Ciorbea a precizat, în cadrul audierilor, că are studii juridice superioare, că a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1979, fiind singurul şef de promoţie pe ţară din perioada comunistă de la facultăţile de drept şi ştiinţe sociale fără să fie în acel moment membru al PCR.

El a arătat că, ulterior, a urmat la Facultatea de Drept din Bucureşti cursurile postuniversitare, cu specializarea în drept civil, în sens larg, iar în 1984 a fost admis la doctorat, unde a promovat cu „Summa cum laude”.

Ciorbea a spus că a fost cinci ani judecător specializat în cauze civile la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, iar patru ani a activat în Direcţia Judiciară pentru Cauze Civile din Parchetul General.

El a precizat că din 1984 şi-a început activitatea didactică la Facultatea de Drept din Bucureşti, transferul efectiv realizându-se în 1988, când a fost promovat asistent, apoi lector.

Ciorbea a spus că a fost primit în avocatură în 1991.

El a mai spus că are sprijinul şi în acest demers şi din partea PNL.

„Nu ştiu dacă situaţia s-a schimbat peste noapte, sper să nu”, a spus Ciorbea, răspunzând unei întrebări.

El a invocat o declaraţie făcută de Victor Ponta în acest sens, arătând că premierul a salutat faptul că este susţinut de PNL, ca şi de actuala majoritate, pentru a ocupa funcţia de Avocat al Poporului.

Victor Ciorbea a declarat, vineri, că va candida pentru funcţia de Avocat al Poporului şi că a notificat Parlamentul şi conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) că s-a retras din poziţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF.

Ciorbea a fost ales în 2012 senator în colegiul uninominal 7 din Bucureşti din partea USL, el fiind membru al PNL. Ciorbea şi-a anunţat, în 8 aprilie, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

sursa: RL Online

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php