Ieri, oficiosul planurilor de salvare a omenirii de democraţie cu ajutorul pumnului băgat pe gât de Vladimir Putin, a dat, prin deja-celebrul Valentin Mandrasescu, două variante de soluţii pe care Rusia le-ar fi pus în faţa Occidentului (şi, mă gândesc în faţa Ucrainei, deşi nu pare să se sinchisească prea tare de acest “mic” aspect).
Varianta pe care VR o descrie ca “hard”, ilustrează un război civil în Ucraina, sponsorizat de Rusia pe de o parte, şi SUA pe de alta. În acest scenariu (să-l numesc coşmar) Ianukovici ar veni la putere pe valul unor miliţii ale filoruşilor din Est şi a unui ajutor “discret” din afară. Discret ca pocnitura de Kalaşnikov, în cazul acesta, dar cine se mai încurcă cu asemenea amănunte.
Urmarea acestui scenariu în accepţiunea Vocii Rusiei ar fi începerea unui război civil între bandele kremlinului şi „puciştii de la Kiev” cum se încăpăţânează Rusia să-i numească pe cei care s-au revoltat împotriva status-quo-ului lui Ianukovici.
Apoi ar mai fi varianta „soft” de federalizare a Ucrainei, „după modelul Bosnia şi Herţegovina” zice VR. Asta ar presupune că Ucraina să rămână neutră faţă de NATO (da, mititelul de la Kremlin nu a scăpat nici acum de complexele de inferioritate faţă de Occident), limba rusă ar fi declarată a doua limbă oficială, „drepturile regiunilor vor fi ridicate la cel mai înalt nivel” – chiar sună a glumă, Rusia moare după drepturile cetăţenilor, dar staţi că urmează şi mai halucinant – ba chiar dreptul de a duce politică externă şi acontracta datorii în nume propriu. Cum ar mai fi o ţară întreagă în condiţiile astea este o întrebare – o ţară, 5 politici externe? Cât despre datorii, la cine s-o fi gândit VR este irelevant, chiar nu contează dacă falimentatorii vor fi dintr-o parte sau alta.
Cu alte cuvinte mesajul lui Putin este „Ori o facem praf, ori rămâne a mea”.
Cinism total a la russe. Planul nu pare să-i bage în seamă pe ucrainieni – ştiţi, ţintele acelea mişcătoare, poate enervante, cu pretenţii, sentimente, aspiraţii. Asta pare să fie mereu apanajul celor care ţin pusca de partea cu trăgaciul. Veşnic speriaţi de primejdii inventate, obsedaţi de control, imagine, adulaţie. Oameni pe cât de mici, pe atât de ambiţioşi, cărora nu pare să le treacă vreodată prin cap că cel mai bun mijloc de a câştiga inima unui popor este de a-i asigura bunăstarea şi un viitor cât mai bun. Viitor bun – nu lesă rezistentă.
Mai prost este că cele două variante chiar au şanse să fie luate în calcul date fiind realpolitik-ul german, bâlbâielile administraţiei Obama – catastrofală în domeniul politicii externe – şi indiferenţa europenilor, pentru care agresiunea Moscovei asupra Europei pare să nu însemne nimic, atâta timp cât conturile sunt pline şi tancurile departe.
Rusia a avut mare grijă să creeze şi menţină o centură de mankurtizare în jurul graniţelor sale. Uite ce bine prinde! În Polonia la putere este dualul Tusk, de România s-a ales praful de mult, Ungaria e luată, Austria a înlocuit tancurile ruseşti de după război cu băncile umflate de petrol.
Cine să se mai opună Marelui nostru Ţar? El e conducătorul întregii Europe. El eTătukul.
de Adrian Sturdza Epoch-Times Romania
