Tinerii Moldovei, Acţiunea 2012, Veteranii şi Foştii deportaţi ies împotriva Rusiei

0 532

Tinerii Moldovei, Acţiunea 2012, Veteranii şi Foştii deportaţi ies împotriva Rusiei

Tinerii Moldovei, Acţiunea 2012, Asociaţia veteranilor de război din 1992 Tiras Tighina, Asociaţia Foştilor Deputaţi şi Deţinuţi politici, şi-au dat mâna la Chişinău şi vor ieşi duminică în stradă pentru a cere Europei ajutor în vederea stopării agresiunii ruse asupra celui de al doilea stat românesc. Asociaţiile rusofile au anunţat deja o contramanifestaţie, iar experienţa ultimilor doi ani a arătat că acestea nu au fost niciodată paşnice.

Rusia şi-a reiterat în aceste zile intenţia de a fi agresivă faţă de fostele state sovietice care manifestă dorinţa de a părăsi zona sa de interes strategic. În acest moment trupele de securitate şi militare din regiunea transnistreană sunt în stare de alertă şi pregătite de o intervenţie militară. Este de aşteptat ca în prag de semnare a acordului de asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană să asistăm la o agresiune militară. Distanţa dintre Tiraspol şi Chişinău este atât de mică încât în maxim 60 de minute tancurile o pot transversa. Dacă până mai ieri Putin anunţa că nu se va trece de Crimeea, înregistrarea unei convorbire între doi ambasadori ruşi scoate în evidenţă faptul că ţintele Federaţiei Ruse se întind până în spaţiul NATO, una din ele fiind chiar România.

 

În Estul Ucrainei securitatea a reţinut un grup de persoane înarmat şi pregătit pentru a declanşa  un atac armat. Dacă cineva mai avea dubii, devine evident că Federaţia rusă nu îşi cunoaşte limitele. Autorităţile de la Chişinău încearcă minimizarea pericolului unei intervenţii ruse, dar riscul este unul extrem de ridicat. Chiar astăzi în unele sate de pe partea moldovenească a Nistrului au existat manifestaţii de susţinere a desprinderii de Republica Moldova şi alipire la regiunea transnistreană. Vorbim binenţeles de o minoritate şi aceasta venită pe post de agitatori de dincolo de Nistru, majoritatea fiind membri ai securităţii transnistrene. Populaţia nu s-a alăturat acestora dar este important mesajul pe care Rusia l-a transmis: a început numărătoarea inversă. Situaţia începe să semene foarte mult cu cea povestită de bunicii de au prins cel de al doilea război mondial.

În imaginea de mai jos se poate vedea un miliţian din regiunea separatistă la manifestaţia teoretic pro-rusă de la Doroţcaia.

 

Devine evidentă implicarea directă a securităţii transnistrene în timp ce securitatea moldovenească asistă neputincioasă.

Săptămâna trecută m-am întâlnit cu câţiva dintre veteranii de pe Nistru în Ştefan Vodă. Din informaţiile deţinute de către aceştia regiunea transnistreană este în stare de război şi că Republica Moldova va avea parte de o agresiunea militară. Ei au găsit mai mult elemente similare cu cele dinainte de conflictul de pe Nistru din 1992. Situaţa armatei Republicii Moldova este una catastrofală aceasta fiind formată din tineri  fără nici un fel de experienţă. Dincolo de acest lucru mai apar două probleme majore: 1. dotarea tehnică, inclusiv cea individuală, este la pământ şi 2. o mare parte din ofiţerii moldoveni sunt creaţi de şcoala sovietică şi nu vor manifesta interes de a se opune unei agresiuni ruseşti. Aceştia au spus că dacă România nu va interveni în favoarea Republicii Moldova, atunci graniţa noului imperiu sovietic se va muta pe Prut, fără ca armata celui de al doilea stat românesc să tragă un singur foc de armă. Concluzia lor era că dacă moldovenii nu vor ieşi în stradă ca Europa să îi vadă atunci totul este pierdut.

Mâine va avea loc o primă manifestaţie îndreptată împotriva încercărilor Rusiei de a stopa traseul european al Republicii Moldova. Agentura rusă nu a stat degeaba şi imediat şi-a activat personalul de la Chişinău şi care pregăteşte o contramanifestaţie. În timpul manifestaţiilor unioniste din anii 2012 şi 2013 , asociaţiile pro-ruse au acţionat violent, iar la Bălţi şi Cahul poliţia nu a putut menţine ordinea şi a fost forţată să întrerupă manifestaţia paşnică. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi presa internaţională ce manifestă interes faţă de situaţia complicată din regiune. În cadrul unui interviu acordat televiziunii olandeze organizatorii evenimentului au afirmat că Republica Moldova este incapabilă de a-şi asigura securitatea şi este nevoie de susţinerea NATO  ,deoarece agresiunea rusă va veni. Cetăţenii Republicii Moldova nu se mai întreabă deja Dacă Rusia va atac Republica Moldova ci când Rusia va ataca Republica Moldova. Vă reamintim că duminică 6 aprilie va avea loc la Chişinău un mare miting pro-european, pro-românesc, şi intitulat simbolic Aici nu E Crimeea. Mii de afişe au fost lipite pe stâlpii din toată Republica Moldova şi prin care se anunţa că plecarea se face din faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei la ora 14.00, urmând ca marşul să se oprească în faţa Ambasadei Rusiei de al Chişinău. Marşul este unul autorizat conform legilor Republicii Moldova.

de Lulea Marius Dorin Adevarul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php