Exagerarea iubirii lui Dumnezeu este un pacat ce deschide calea altor pacate. Cunoastem si marturisim faptul ca „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) si ca „iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu”, precum spune parintele Arsenie Boca.

Dreptatea lui Dumnezeu pare sa alunge iubirea, iar iubirea Lui pare sa alunge dreptatea, insa acestea doua raman vesnic impreuna, din moment ce in persoana Mantuitorului Iisus Hristos „mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat” (Psalm 84,11).

O data Drept si de 23 de ori Milostiv !

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spune: „In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe scaunul milei.” De aici intelegem faptul ca Dumnezeu daruieste omului pacea si mila Sa cu mai multa bucurie decat dreptatea si pedeapsa. Pentru aceasta, cel ce priveste spre scaunul milei sa nu uite de scaunul dreptatii, iar cel ce priveste spre cel al dreptatii sa nu deznadajduiasca, ci sa caute spre cel al milei.

Cred ca Dumnezeu ar vrea sa fie doar milostiv si iertator, insa libertatea noastra Il obliga sa fie si drept. Dreptatea Lui se intemeiaza pe libertatea noastra de a alege binele sau raul, lumina sau intunericul, lumea sau Imparatia Sa.

Mila si dreptatea sunt zugravite in icoana Mantuitorului

Icoanele care sunt zugravite potrivit canoanelor ni-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in acelasi timp milostiv si drept, intrupand profetia mesianica a Prorocului David, care zice: „Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat” (Psalm 84,11). Din icoana, Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubirea lui nemarginita, cat si cu mania Sa sfanta.

Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu. Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Intregul Sau chip este luminat de o lumina calda, blanda, fara nici o urma care sa nasca teama.

Partea dreapta a icoanei Mantuitorului este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. In aceasta parte, chipul Sau, incruntat si plin de manie sfanta, priveste spre cei care calca in picioare mila, rabdarea si iubirea lui Dumnezeu. Aceasta parte a icoanei este de folos mai ales celor care se lenevesc in a-L iubi pe Dumnezeu, celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati spre a bodandi mantuirea.

Exagerarea milei-iubirii lui Dumnezeu

Desi iubirea lui Dumnezeu nu poate fi intrecuta de nici o alta iubire, au existat intotdeauna oameni care L-au socotit pe Acesta mai iubitor decat este, adica mai iertator si mai milostiv decat este, trecand in cele din urma peste pacate dintre cele mai grele, chiar in lipsa unei pocainte adecvate.

Cei care au exagerat iubirea lui Dumnezeu au ajuns sa savarseasca pacate dintre cele mai mari, socotind ca Dumnezeu oricum ii va ierta, caci este bun si milostiv.

In indrumarul pentru Spovedanie, gasim urmatoarele doua pacate care ne atrag atentia: „Am avut prea mare incredere in mila lui Dumnezeu, zicand: oricat as pacatui, ma iarta Dumnezeu, ca El e bun.” Si: „Am zis: daca vrea Dumnezeu, ma mantuieste, daca nu, nu.” In primul caz este vorba de inselare, iar in al doilea caz e vorba de nepasare.

Dumnezeu ii mantuieste pe toti… chiar si pe diavoli !

Exagerand iubirea lui Dumnezeu, Origen a dat nastere credintei in apocatastaza, potrivit careia, la sfarsitul acestei lumi, toti oamenii, indiferent de viata pe care au dus-o, si diavolii se vor mantui, caci Dumnezeu nu poate rabda suferinta vesnica a fapturii Sale.

In sustinerea acestei credinte gresite se ridica trei argumente: Dumnezeu nu poate pedepsi vesnic o fapta care nu este vesnica; dreptii din rai nu pot fi pe deplin fericiti, stiind ca alti semeni sunt intr-un iad vesnic; iadul nu poate fi vesnic, avand in vedere faptul ca Dumnezeu este bun si milostiv.

Credinta in Judecata de Apoi si in vesnicia iadului este intarita de numeroase marturii din Sfanta Scriptura. Punem inainte numai cuvantarea Mantuitorului in care vorbeste despre Judecata de Apoi si vesnicia hotararii luate: „Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. (…) Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. (…) Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica” (Matei 25, 31-46).

Credinta in apocatastaza anuleaza Judecata de Apoi si lipseste de rost eforturile de despatimire ale tuturor sfintilor si crestinilor iubitori de Dumnezeu. Apocatastaza a fost condamnata de catre Sfintii Parinti, in cadrul Sinodulul al cincilea Ecumenic, tinut la Constantinopol, in anul 553.

Mania lui Dumnezeu strabata Istoria

A trece cu vederea sau a nu mai crede in mania lui Dumnezeu este atat o mutilare a Sfintei Scripturi, cat si o desfigurare a chipului autentic al lui Dumnezeu. Sunt vrednici de pedeapsa cei care deformeaza chipul lui Dumnezeu, considerandu-L pe Acesta incapabil de a se mania sau a pedepsi vesnic. Aceasta imblanzire a lui Dumnezeu nu face decat sa-L izoleze pe El departe de lumea noastra, pentru ca omul sa nu mai simta greutatea pacatelor proprii, care cere o pocainta pe masura.

Mania lui Dumnezeu, ca si iubirea Sa, strabate intreaga Sfanta Scriptura (toata istoria lumii), de la caderea in pacat a primilor oameni si pana la sfarsitul lumii, cand cei sapte ingeri ai Domnului vor varsa pe pamant „cele sapte cupe de aur pline de mania lui Dumnezeu” (Apocalipsa 15, 7).

Despre cea din urma zi, cand va avea loc Judecata cea infricosatoare, Profetul Sofonie spune: „Se aude venind ziua Domnului! (…) Zi de manie este ziua aceea, zi de stramtorare si de jale, zi de pustiire si de nimicire, zi de intuneric si de bezna, zi de nori si de negura; (…) Voi stramtora pe oameni si vor merge ca orbii, caci impotriva Domnului au savarsit pacate; sangele lor varsat va fi ca pulberea si trupurile lor ca gunoiul. Nici aurul, nici argintul nu vor putea sa-i izbaveasca in ziua maniei Domnului, caci tot pamantul va fi mistuit de focul maniei Lui; caci El va distruge, da, va pierde intr-o clipa pe toti locuitorii pamantului” (Sofonie 1, 14-18).

Multi se pierd, putini se mantuiesc !

Fiul lui Dumnezeu, in Evanghelia Sa, ne pune inainte urmatoarele cuvinte: „Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla. (…) Nu oricine Imi zice „Doamne, Doamne!” va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 13-14).

Sfantul Apostol Pavel vorbeste in repetate randuri despre dreptatea si mania lui Dumnezeu, zicand: „Dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul (…) dar marire, cinste si pace oricui face binele” (Romani 2, 5-10).

Exagerand iubirea lui Dumnezeu, avem toate sansele sa dam peste mania Lui !

Socotindu-L mai aspru decat este, avem sanse mai mari sa evitam pacatul !

de Teodor Danalache Crestin Ortodox.ro