Pericolele pornografiei asupra vietii de cuplu
„În timp ce unii experți susțin că materialele pornografice pot ajuta anumite relații, mulți specialiști cred acum că acestea pot avea un efect devastator prin denaturarea așteptărilor din dormitor”, susține Louise Court, editor la Cosmopolitan, citată de HuffPost. Studiile au arătat că efectele consumului de pornografie pot avea un impact atât de nociv asupra cuplurilor, încât pot conduce chiar la divorț.
Peste jumătate dintre cuplurile căsătorite din SUA au ajuns să se despartă din cauza „interesului obsesiv pentru site-uri pornografice” al unuia dintre parteneri, a reieșit în urma unei cercetări din 2004, scrie dr. Kevin Skinner, terapeut pe probeleme de familie și căsătorie, într-un articol pentru Psychology Today. Un procent asemănător a rezultat și în urma intervievării a 350 de membrii ai Academiei Americane a Avocaților Matrimoniali. Dintre aceștia, 62% au declarat că unul dintre factorii importanți care au stat la baza divorțului a fost internetul, iar una dintre cele mai frecvente probleme a fost „obsesia pentru site-urile pornografice”.
De asemenea, 90% dintre specialiștii în relații și sex intervievați de revista Cosmopolitan au observat că pornografia a condus la creșterea problemelor în cuplu în ultimii ani, scrie HuffPost.
Impactul negativ al pornografiei
Numărul utilizatorilor de materiale pornografice este extrem de ridicat. Statisticile publicate de HuffPost arată că 70% dintre bărbați și 30% dintre femei urmăresc materiale cu un conținut pornografic online. De asemenea, atunci când experții de la Universitatea din Montreal au căutat subiecți pentru un studiu, ei nu au putut găsi niciun tânăr de 20-30 de ani care să nu fi fost expus vreodată unor astfel de materiale, scrie The Telegraph.
În unele cazuri, consumul de pornografie se poate transforma în dependență. Nu mai puțin de 94% dintre specialiștii intervievați de Cosmopolitan au declarat că au observat un trend ascendent în ceea ce privește incidența problemei.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat Florida au descoperit că urmărirea de materiale pornografice poate slăbi implicarea partenerilor în relație, scrie dr. Heidi Reeder, de la Universitatea de Stat Boise, într-un articol pentru Psychology Today. Toți participanții erau studenți aflați într-o relație, care au declarat că urmăresc în mod regulat conținut pornografic. O parte dintre aceștia au fost rugați să se abțină de la a mai accesa orice fel de material cu un conținut explicit vreme de trei săptămâni. Indiferent de sexul persoanei, cei care le-au evitat total sau în mare parte au fost „semnificativ mai angajați în relația lor decât cei care au continuat să vizualizeze materialul”.
Într-un alt studiu, efectuat de Universitatea din Florida, cercetătorii au observat că gradul de fericire în relație al femeilor scade din cauza consumului de pornografie al partenerului, scrie Live Science. De asemenea, stima de sine, dar și satisfacția vieții sexuale a fost semnificativ mai mică în rândul participantelor care considerau că partenerii sunt depedenți de astfel de conținut. Materialele pornografice le-a determinat pe voluntare să se simtă „ca și cum nu ar fi suficient de bune”, punctează autorul studiului, psihologul Destin Stewart.
Jim Wysong, autorul cărții Sterilizarea bărbatului american, declara că „în cadrul unui studiu efectuat de TED.com pe un eșantion de 20.000 de persoane, obstacolul preponderent citat care stă în calea relațiilor romantice între femei și bărbați la vârsta adolescenței și între 20 şi 30 de ani a fost pornografia. Femeile spun că bărbații sunt inaccesibili din punct de vedere emoțional, iar bărbații spun că pornografia îi face mai puțin interesați în căutarea unei relații”, citează YourTango. Mai mult, expertul atrage atenția asupra dependenței de pornografie, care îngreunează construirea unei relații romantice sănătoase între doi parteneri.
În același timp, pornografia îl poate determina pe utilizator să privească femeile ca pe un obiect sexual, ceea ce se reflectă și în gradul de respect acordat persoanelor de sex feminin, conexiunea empatică cu aceasta, scrie Robert Weiss pentru Psych Central.
Într-un alt articol, Weiss explică faptul că „unele femei vor încerca să mimeze comportamentul actrițelor porno în dormitor, pentru a-și păstra partenerul interesat”. Atunci când acest fenomen devine ceva obișnuit în relație, „probabil va deveni degradant”, punctează expertul. De pe Semnele Timpului