Există milioane de tineri în România care-şi exprimă dezgustul faţă de sistemul educaţional românesc, cel puţin cel pre-universitar. Un sistem blocat în metehne vechi, un sistem incapabil să ţină cont de vocaţia fiecărui individ, un sistem care poate lăsa un geniu în domeniul său pe stradă pentru că nu excelează în alte domenii, un sistem în care tocitul – memorarea este mai important(ă) decât procesarea informaţiei. Când vom vedea o atitudine din partea guvernului care la rândul său e incapabil să audă vocea noastră?
De la revoluţie până astăzi în sistemul educaţional românesc au existat zeci de reforme şi mai toate s-au dovedit aproape inutile. Toate au atins doar simptome ale problemei în educaţie şi nici una din acest reforme nu s-a ocupat de cauza reală a bolii. Noi elevii suntem nemulţumiţi.
Majoritatea elevilor. În fiecare zi aud un elev plângându-se despre şcoala românească, despre faptul că şcoala a devenit mai mult un penitenciar, iar vocaţia şi învăţarea au fost cedate unei viziuni comunistoide asupra educaţiei şi memorării.
Accederea în licee pe bază de medii şi nu doar a competenţelor reale, învăţarea a sute de materii absolut nefolositoare, tratarea elevului ca un prizonier în penitenciar, ca un robot integrat în mulţime deşi el este o persoană cu idei şi vocaţie, un test de maturitate învechit şi inutil făurit de Napoleon pentru săracii vremurilor sale care nu puteau accede în spaţiul universitar. Un sistem care refuză să evolueze.
Noi ne plângem. Ne plângem la infinit de aceste probleme grave în sistemul educaţional. Întrebarea este dacă ne aude şi pe noi cineva ?! Fiindcă până acum se pare că nu ne-a auzit nimeni şi lucrurile, în ciuda zecilor de reforme, au rămas la fel. Un sistem ruginit şi care a pierdut orice examen cu occidentul. Nu-i de mirare că un sistem vocaţional care nu uită de individualitatea elevului, precum cel finlandez, este printre primele în lume, iar al nostru dă mereu eşesc total. De Alexandru Sudiţoiu – Vocea Patriei
