În urma ruperii USL şi a noii structuri a guvernului, am aflat cu interes că Ministerul Culturii a revenit iar UDMR-ului. Această formaţiune politică l-a mai detinut şi în perioada 2009-2012, prin persoana aceluiaşi Kelemen Hunor, ministru atât în cabinetul Boc II cât şi în cabinetul Ungureanu. Despre dânsul se ştie că este medic veterinar şi profesor de filosofie iar incepând cu anul 2007, este preşedintele executiv al UDMR.
Aş vrea să mă aplec un pic asupra activităţii dânsului din momentul în care deţinea funcţia de Ministru al Culturii şi nu pot să nu mă mire nişte alegeri din acea perioadă şi mai ales negocierea de acum. De asemenea mă miră dorinţa PSD de a oferi aceluiaşi politician acelaşi minister, pentru că faptele de mai jos ar fi trebui să-i puna pe gânduri.
Deşi în 2010 Kelemen Hunor se declarase împotriva proiectului minier al Roşia Montană Gold Corporation (un proiect ce presupune deschiderea unei mari exploatări prin cianurare), în iulie 2011, ca ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, a semnat avizul de descărcare arheologică privind exploatarea de la Roşia Montană dupa ce Comisia Naţională de Arheologie i-a trimis certificatul spre aprobare. Aceeaşi comisie emițând şi în 2004 un certificat de descărcare pe care Curtea de Apel Braşov l-a anulat printr-o decizie definitivă, Comisia de Arheologie a validat strategia RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) de a minimaliza importanţa şi valoarea patrimonială de excepţie a masivului Cârnic, ce găzduieşte 7 km de galerii romane și preromane şi zeci de kilometri de galerii moderne. Cu puțin timp înainte de această acţiune, el a aprobat pensionarea profesorului Ioan Piso, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un susţinător al patrimoniului Roşiei Montane şi oponent al proiectului minier.
Un alt aspect este documentul privitor la “Programul Naţional de Restaurare al Monumentelor Istorice 2012” aprobat de dânsul in 06.02.2012 în care se poate observa că cele mai multe fonduri au mers către Harghita si Covasna, fiind direcţionate către reabilitarea unor biserici catolice, unitariene şi evanghelice. Nu contest importanţa acestor lăcaşe de cult, însă aş fi vrut să văd aceeaşi direcţionare de fonduri şi către bisericile ortodoxe sau către Cetăţile Dacice din Munţii Oraştiei si către Curţile Domneşti din Suceava şi Argeş care nu au primit niciun leu. Deasemenea, din acelaşi document putem afla cum un judeţ întreg, cum ar fi Bacău, primește doar 100.000 lei pentru protejarea patrimoniului său, în timp ce Castelul Miko (actualmente Muzeul Secuiesc al Ciucului), de pildă, a primit, de la stat, peste 3.000.000 lei iar fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca Județeană Covasna, municipiul Sfântul Gheorghe, a primit 1.015.000 lei. Aceste fonduri au fost alocate în timp foarte scurt iar prin comparaţie, Sarmisegetuza Regia a primit 405.000 lei în şapte ani. Împărțirea fondurilor pe județe este relevantă în ceea ce priveşte discriminarea pe care domnul Kelemen Hunor a manifestat-o în legătură cu patrimoniul naţional.
Nu vreau să acuz pe nimeni de rea-voinţa şi nici de un interes împotriva celui naţional, însă nu pot să nu mă intreb de ce se doreşte cu atâta disperare distrugerea unor simboluri istorice de importanţă maximă pentru spiritualitatea românească şi de asemenea pentru continuitatea poporului nostru în acest spaţiu.
Acum câteva luni, mai exact în decembrie, a existat o întreaga discutie în ceea ce priveşte comasarea Muzeului Ţaranului Român cu Muzeul “Grigore Antipa” şi cu Muzeul Satului, lucru dorit de către PSD, pentru a putea folosi liniştiţi clădirea MTR, fapt împiedicat de către directorul MTR Virgil Ştefan Niţulescu, care i-a adresat marţi 17 decembrie 2013 o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, în care ii cere să nu dea curs iniţiativei de desfiinţare a Muzeului. „S-ar desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească, greseală pe care a facut-o numai regimul comunist” şi de către Gigel Ştirbu, proaspătul atunci Ministru al Culturii care a spus că nu va fi de acord cu aşa ceva. Acum insă vom avea un alt Ministru …
O să închei cu două poveşti cu tâlc privitoare la cultură, poveşti care ar trebui să ne faca să reflectăm asupra celor scrise mai sus şi nu numai.
În anul 2012, în iarnă, în timpul protestelor anti PD-L din Bucureşti nişte reporteri de la site-ul de cultură tustiai.ro au fost opriţi de Jandarmi in Piaţa Unirii şi reţinuţi în dubă, acest lucru deşi tinerii le-au explicat forţelor de ordine că nu sunt protestatari şi au un om rănit printre ei. „Sunteţi site de cultură? Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l în dubă”, ordonă unul dintre jandarmi.
Iar dialogulul următor a fost purtat de Winston Churchill cu Şeful de Stat Major al Marii Britanii, Hasting Ismay, undeva în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, dialog grăitor pentru atenţia acordată în alte timpuri principiilor si culturii (mă refer strict la cultură aici şi nu la felul cum ne-au afectat istoria deciziile dânsului). Fiind interpelat de Şeful de Stat Major pentru suplimentarea fondurilor armatei, Churchill îi răspunde acestuia că nu are de unde să aloce noi fonduri. Ismay îi propune să direcţioneze fondurile Ministerului Culturii, motivând că țara era în război și nu putea fi apărată altfel. „Și dacă luăm banii de la cultura, atunci ce mai apărăm?”, i-a răspuns impasibil Churchill.
Aşadar, noi ce apărăm şi mai ales cu cine, şi/sau de cine ar trebui să ne apărăm cultura?
Mihaela Scânteie
Parerea mea e ca s-a comis o imensa greseala cand l-au numit Ministrul Culturii, mai ales vazand „antecedentele” dlui Kelemen Hunor ca ministru al aceluiasi minister. Trebuia numita o persoana ce iubeste poporul si cultura romaneasca. Maghiarii reprezinta o minoritate iar drepturile si cultura lor sunt foarte bine „aparate”