Uniti suntem mai puternici

0 753

croceu

Membrii Comitetului Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU)* s-au întâlnit la Bruxelles şi au hotărât să publice acest comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în luna mai 2014 în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, când vor fi aleşi cei 751 de membri ai Parlamentului European pentru următorii cinci ani.

Mai întâi, Reprezentanţii au analizat responsabilităţile şi competenţele sporite ale Parlamentului European, conform Tratatului de la Lisabona. S-a discutat, de asemenea, despre importanţa participării cetăţenilor europeni, mai ales a creştinilor la aceste alegeri.

Reprezentanţii ortodocşi doresc să sublinieze faptul că Uniunea Europeană nu este doar încă o instituţie care urmăreşte apărarea intereselor economice individuale şi colective. Mai degrabă, Uniunea Europeană este purtătoarea aspi­raţiilor a sute de milioane de oameni ce trăiesc în ţările lor, dar îşi doresc să fie parte a unei familii mai mari de popoare, care lucrează împreună pentru consolidarea standardelor sociale, demnitatea vieţii şi securitatea societăţii. Cu toţii suntem res­ponsabili de edificarea şi dezvoltarea unor instituţii sustenabile din punct de vedere so­cial, economic şi ecologic. Creştinii sunt încurajaţi să ia parte în mod activ la aceste alegeri, contribuind astfel la perfecţionarea proiectului european.

Reprezentanţii Ortodocşi îşi exprimă pe această cale dorinţa de a coopera cu oricare auto­ritate competentă în vederea promovării:

– Unui dialog deschis, transparent şi constant, încurajând pe fiecare să-şi asume partea sa de responsabilitate. Membrii CROCEU reiterează dorinţa lor de a coopera cu autorităţile europene, în spiritul art. 17 al Tratatului de la Lisabona.

– Politicilor centrate pe o perspectivă pe termen lung bazată pe investiţii sociale. În pre­zent, ne confruntăm cu nevoia urgentă de a face faţă problemelor precum excluziunea socială, şomajul şi sărăcia şi de a asigura un venit minim garantat pentru fiecare cetăţean. Vocaţia economiei este de a servi binelui comun. Membrii cei mai vulnerabili trebuie să se bucure de mai multă grijă din partea societăţii.

– Strategiilor privind drepturile omului care să protejeze drepturile civile, politice, sociale, economice şi culturale ale tuturor cetăţenilor. Scopul acestor strategii trebuie să fie mereu acela de a atenua, şi nu de a spori tensiunile sociale. Drepturile omului nu trebuie sub nicio formă să devină un câmp de luptă. Mai degrabă, ele trebuie să reprezinte baza solidă pentru promovarea coeziunii în societate şi a prosperităţii mem­brilor ei. În mod deosebit, cei ce susţin libertatea religioasă, de credinţă şi de conştiinţă nu fac altceva decât să promoveze valorile de pace şi dreptate în societate. În plus, fiecare stat este dator să asigure accesul la servicii sociale eficiente pentru toţi cetăţenii, cu atât mai mult în aceste vremuri de criză.

– Strategiilor educaţionale care promovează cetăţenia democratică în respect faţă de drepturile omului şi competenţele interculturale.

– Politicilor eficiente şi umane în privinţa migranţilor şi refugiaţilor, mai ales în direcţia incluziunii sociale. Trebuie căutate mereu căi de combatere a problemei extremismului şi rasismului. Este de o importanţă majoră să se lucreze la consolidarea la toate nivelurile a procedurilor democratice şi a statului de drept.

– Politicilor care să permită petrecerea a mai mult timp în familie, consolidând drepturile şi îndatoririle părinteşti în aşa manieră încât să poată fi asigurate creşterea, educarea şi instruirea satisfăcătoare a copiilor. Familia bazată pe uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, cu deplină consideraţie pentru egalitatea dintre ei, rămâne un element constitutiv de maximă importanţă al societăţii.

– Politicilor de mediu prin care să transpară respectul pentru creaţia lui Dumnezeu şi care să ofere un fundament solid pentru o dezvoltare sustenabilă a omenirii.

– Atenuării tensiunii dintre eforturile de împlinire a potenţialului uman şi posibilităţile tehnologice tot mai complexe. Este nevoie de o dezbatere aprofundată asupra eticii tehnologice şi a impactului progresului tehnologic asupra consumatorilor, mai ales a tine­rilor. Este necesară dezvoltarea unor politici ferme de protejare a demnităţii şi a dreptului la viaţă şi integritate al fiecărei persoane umane, de la concepţie până la moartea naturală.

Asigurarea unei cât mai largi participări la exercitarea acestui drept democratic este de importanţă maximă. Nici un stat – sau parte a unui stat – nu poate face faţă de unul singur provocărilor din ce în ce mai mari ale unei lumi aflate într-un rapid proces de globalizare. Participarea creştinilor la aceste alegeri stă la baza credinţei că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniţi, suntem mai puternici.

Publicat la 9 martie 2014, în Duminica Ortodoxiei, ziua prăznuirii unităţii între membrii familiei Bisericilor Ortodoxe.

* Comitetul Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (în limba engleză – Committee of the Representatives of Orthodox Churches to the European Union – CROCEU) este format din reprezentanţii la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Pa­triarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Bisericii Ciprului şi Bisericii Greciei. De pe Ziarul Lumina

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php