Ai unor case prea mari.
Ai unor masini în care petrecem prea mult timp.
Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale ca atunci când eram copii.
Ai unor benzi pe care alergăm în neştire ca nişte cobai dresaţi . Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim.
Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi.
Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim,când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb.
Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi.
Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi.
Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.
Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin – din ce în ce mai puţin- de citit.
Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim.
Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia “Shake that booty. ” Generaţia ” one night stand”. Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.
Prizonieri.
Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.
Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodată gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-fooduri pline de copii obezi. Generaţia McMici.
Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon – să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer – sau operaţii ca să nu faci cancer. Showuri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatra sau cu miştoul sau cu părerea neavizată în tot ce mai e sfânt. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserica, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.
Prizonieri.
Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul simţ şi verticalitatea. Generaţia ” politically correct”
Prizonieri.
Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.
Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau- din ce în ce mai des- imitaţii ieftine.
Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?
Cine pe cine stăpâneşte?
Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.
Generaţia Reeducării Soft.
de Alexandra Svet via Active News
