De ce să înjuri dacă poți să-l bați? De ce să-l lovești cu pumnul când poți să-l omori? De ce să te oprești la jumătatea măsurii dacă poți merge mai departe? Dar pentru că omorul ne desparte de Dumnezeu, mai bine o luăm spre cealaltă extremă. De ce să vorbim urât dacă putem să nu vorbim și să rămână lucrurile doar în gândul nostru? De ce să gândim rău dacă putem să gândim de bine, să binecuvântăm și să iertăm? Iertare, binecuvântări și întoarcerea celuilalt obraz sunt atitudinile unui adevărat extremist ortodox.
În general lumea numește extremism orice atitudine care se bazează pe ură și care recurge la violență. Chiar și numai cuvântul „extremism” este cu foarte mare grijă folosit ca să nu creeze îngrijorare în inimile celor care-l citesc sau îl aud. Când aude cuvântul „extremist”, un om obișnuit se gândește la atacuri cu bombe, deturnări de avioane și altele asemenea. Nu despre aceste lucruri este vorba acum pentru că acele atitudini nu au echivalent în învățătura Bisericii.
Ni se spune că cei care vor fi găsiți căldicei, vor fi aruncați afară și nu vor avea plata celor fierbinți și vor pătimi mai mult decât cei reci. De aceea nu se promovează pe la noi vorbirea de rău. De ce să înjuri dacă poți să-l bați? De ce să-l lovești cu pumnul când poți să-l omori? De ce să te oprești la jumătatea măsurii dacă poți merge mai departe? Dar pentru că omorul ne desparte de Dumnezeu, mai bine o luăm spre cealaltă extremă. De ce să vorbim urât dacă putem să nu vorbim și să rămână lucrurile doar în gândul nostru? De ce să gândim rău dacă putem să gândim de bine, să binecuvântăm și să iertăm? Iertare, binecuvântări și întoarcerea celuilalt obraz sunt atitudinile unui adevărat extremist ortodox.
Odată cu începerea Postului Mare, unul dintre primele lucruri foarte importante asupra cărora ni se atrage atenția este iertarea. Suntem îndemnați de evangheliile care se citesc înainte de intrarea în post, de cântări și de învățăturile părinților să-i iertăm pe toți cei care ne-au greșit sau ne-au făcut rău în vreun fel oarecare, fie din răutate, fie din nebăgare de seamă. Cei care nu iartă, nu primesc iertare. Iar dacă e vorba de cât avem nevoie să primim și cât ar fi să lăsăm de la noi, greutatea înclină covârșitor către prima.
Cei care nu învață să ierte, atunci când se roagă și spun „ne iartă greșelile noastre cum iertăm și noi” își cer singuri pedeapsă. De aceea este bine ca atunci când ne apucăm de un lucru să-l ducem până la capăt. Să nu fim doar căldicei. Și dacă nu vrem plata celor care ucid, atunci să iertăm, să binecuvântăm, să îi îngăduim pe cei de lângă noi.
Profitând de această atitudine generală a creștinilor, de faptul că nu riscă să se trezească cu un kukri sau un iatagan la gât sau că nu au ca urmare serii de atentate, mulți se află în treabă făcându-i pe creștini în fel și chip și ocărându-le Biserica și pe aleșii lor. Ceea ce nu știu mulți din cei care îi batjocoresc pe creștini este că forma ortodoxă de extremism are un impact mult mai mare decât toate bombele și cuțitele din lume. «Căci cunoaștem pe Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”» (Evrei 10, 30). De aceea orice creștin ortodox adevărat, nu va căuta să-și facă singur dreptate, ci va lăsa dreptatea în mâna Celui care nu minte. Iar noi, vom încerca, pe cât ne stă în putere, să iertăm, să binecuvântăm și să întoarcem și celălalt obraz, în așa fel încât oricine ne vede și vrea să ne urmeze exemplul, să o facă înainte de a fi prea târziu.
