INIŢIATIVĂ POLITICĂ PENTRU COMBATEREA RISCULUI SEISMIC. Comunicat de presă.

0 533

 

Mâine, 4 martie 2014, se împlinesc 37 de ani de la cel mai devastator cutremur din istoria României. Ȋn anul 1977, un seism de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea, a zguduit întreaga ţară. Capitala ţării a fost zona cea mai afectată, unde şi-au pierdut viaţa peste 1.400 de oameni dintr-un total de aproape 1.600, iar mii de clădiri au fost distruse. În momentul de faţă, în Bucureşti, există sute de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, care riscă să se avarieze grav sau să se prăbuşească la un cutremur cu o magnitudine similară celui din 1977.

 

Tot mâine, la Senat, în cadrul şedinţei Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, se va dezbate Propunerea legislativă privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populaţiei. Propunerea, pe care am depus-o la data de 28  octombrie 2013, vizează cu prioritate clădirile expertizate tehnic şi încadrate în clasa întâi de risc seismic care prezintă pericol public.

 

Fac apel la colegii parlamentari să susţină aprobarea acestei propuneri pentru  urgentarea măsurilor în vederea diminuării riscului seismic, şi pentru sancţionarea momentului de impas. Având în vedere protejarea populaţiei în caz de risc seismic şi prevenirea unor tragedii, consider că acesta este un subiect de solidaritate naţională, şi trebuie să beneficieze de un sprijin colectiv.

 

Cu stimă,

Deputat Dan Cristian Popescu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php