Cred că nu este un loc mai plin de viață în orașul Chișinău ca Penitenciarul nr. 13 de pe Tighina. A fi plin de viață nu înseamnă a răsuna muzica, a dansa și a ciocni șampanie. Pentru aceasta există cluburi de noapte, de care Chșinăul este plin. Dacă viața ar sta în șampanie sau în muzică, am putea zice că viața e prezentă și la recepțiile Guvernului, la balurile oferite de miniștri sau șefii de departamente din MAI care se dau cu ocazia avansării lor în grad. Dar viața nu se ascunde în șampanie și nici în muzică, și nici în rîsul zgomotos al șefilor, nici în bătăile pe umăr cu ocazia unei reușite. Viața se ridică la cer și se împrăștie ca fumul printre gratiile reci, vopsite cu verde ale penitenciarului, trecînd peste mașini, peste noroiul de pe străzile orașului, peste ziduri, peste copaci, peste casele adormite și ajunge la paturile unde dorm cei iubiți.
Dacă viața care se ridică din celulele înguste ar lăsa în noapte dîre de lumină, Chișinăul ar părea un oraș în sărbătoare. Dar deoarece gîndurile sărmanilor deținuți sînt văzute doar de îngeri, nopțile în oraș sînt negre și triste, mai ales în zona peniteciarului nr. 13. Întîmplător sau nu, penitenciarul se află în vecinătatea cimitirului zis armenesc, lîngă care se află expoziția de tancuri și tunuri sovietice.
La prînz gîndurile coboară aproape de tot de pămînt, așa încît cineva mai neatent ar putea să le calce. La ora 13 zeci de femei și bărbați se adună în fața peniteciarului pentru a transmite torbe cu mîncare oamenilor iubiți care stau închiși. Ei vin întotdeauna mai devreme, deși știu că ușa se deschide întotdeauna cu întîrziere. Acest fapt este ceva normal.
O dată pe lună aici vine o femeie cu un copil de sîn. Cu siguranță femeia ar veni mai des, dar autoritățile nu-i permit să-și vadă soțul decît 1 oră din 744. Data trecută cînd a avut parte de întrevedere, femeia și pruncul s-au îmbolnăvit din cauza frigului din camera de beton prevăzută pentru vizite. De trei săptămîni ea se tratează și asta în condițiile în care nu are o sursă de venit și este nevoită să stea într-un apartament cu chirie. Femeia a mai avut o ocazie să-și vadă soțul, acesta a fost adus de escortă pentru a asista la înmormîntarea fratelui său care a murit la vîrsta de 25 de ani. Însă această permisiune nu a făcut decît să adauge durere mamei îndurerate și întregului sat: fiul i-a fost adus escortat de cinci soldați înarmați și nu i s-a permis să-și scoată cătușele nici pentru a-și îmbrățișa fratele înainte de a coborî în groapă.
Poate veți crede că bărbatul care a fost adus în puști la moartea fratelui său este vreun canibal sau vreun ucigaș în serie, ca cei pe care îi vedeți în filmele americane și care de îndată ce își vede mîinile dezlegate începe să ucidă. Nu, este un om ca și noi, un om chiar bine educat, cu studii superioare care a deținut o funcție importantă într-o companie miliardară. Bărbatul care suferă un tratament atît de degradant, nu are antecedente penale și este învinuit de delapidare, adică o infracțiune care nu poate prezenta pericol pentru un cortegiu funerar. Trebuie să mai spunem că decizia judecătoriei în cazul său nu este definitivă, că urmează recursul la curtea de Apel, așa încît măsura detenției sale, cînd are un copil sugar și el este singura sursă de venit a familiei, este cel puțin inumană. În Republica Moldova există oameni vinovați de delapidări de milioane, de deturnări de fonduri de stat, care se află în procese care durează ani și ani, dar ei se bucură de părțile cele mai moi ale legii, continuîndu-și afacerile și trăind alături de familiile lor.
Aceasta este doar una din poveștile care m-a făcut să zic că penitenciarul nr. 13 este un loc plin de viață. Cîteva zile în urmă am povestit povestea lui Andrei Baștovoi și a fetei care de un an și jumătate vine din provincie o data pe lună pentru a-și săruta iubitul în sala de beton plină de oameni. Mulțimea de destine înghesuite în celule înguste face din Chișinău un oraș trist. Cei mai mulți din oamenii închiși la 13 sînt nevinovați – justiția moldovenească este una din cele mai corupte justiții din lume, iar arestul oamenilor nevinovați și întemnițarea lor cu scopul de a estorca bani din familiile disperate este o afacere controlată de demnitarii de stat. Bestiile cu epoleți, cu părul scurt și gîturile groase, scot oamenii din casele lor și-i închid în celule mici și năduhoase, care de fapt sînt niște WC-uri cu paturi din care oamenii au voie să iasă o singură oră pe zi, pentru ca mai apoi să înceapă calvarul lung al șantajului cu scopul de a scoate pînă și ultimul ban din familiile distruse. Cei mai mulți nu au de unde plăti și atunci rămîn în pușcărie. Iată de ce Moldova este o țară în care penitenciarele sînt arhipline, cu greu se găsește o familie care să nu aibă pe cineva închis sau cel puțin atras într-un proces.
Să vină cineva să oprească această mașină a diavolului pentru a ne da voie să trăim. De Savatie Bastovoi
