Nu vă închipuiţi cu chipul lumii acesteia! zice Domnul. Care este chipul lumii, decât cugetul trupesc, pofta ochilor, trufia vieţii? Cugetul trupesc este activitate a minţii ale cărei înţelegeri sunt lipite şi sunt unite cu lumea materiei. Acest cuget trupesc este întrucâtva măsurabil, şi fiindcă este atât de observabil. Prin identitatea numerică (cu microcip sau fără), creştinul e înşelat să se identifice cu cugetul trupesc, lepădat la Botez, şi să se lepede de cugetul duhovnicesc, primit la Botez şi simbolizat de numele creştin.
Precum ştim, prin Taina Botezului omul se leapădă de satana, adică de orice duh care tăgăduieşte venirea lui Hristos în trup, prin Botez omul se leapădă de toate lucrurile satanei, adică de orice înfăţişare a răului, toate fiind azi legiferate şi devenite normă, prin Botez omul se leapădă de toţi slujitorii satanei, adică de duhurile răutăţii care lucrează şi nevăzut, dar şi văzut, prin oameni care din voia lor se fac slugi ale lui, precum declară despre ei înşişi cei ce deţin puterea lumească azi. E de la sine înţeles că dacă omul se re-identifică cu acestea trei, lepădate la Botez, atunci se leapădă de Botez şi se re-dăruieşte satanei. Nu e nevoie să mai spună cu cuvintele că se leapădă de Hristos, din moment ce semnătura sa, oferită satanei, dovedeşte acea afirmaţie, o dovedeşte cu fapta, care vorbeşte mai mult decât vorba. Păi, un asemenea gest, care este expresia voinţei libere a omului, nu poate fi considerat fără importanţă, fără a se considera la fel de fără importanţă şi Botezul. Dumnezeu respectă voia liberă a omului: dacă omul voieşte şi se leapădă de satana, Dumnezeu îl primeşte, îl sfinţeşte şi-l face al Său. Dacă omul voieşte şi se leapădă de numele creştin şi semnează că toată identitatea şi activitatea sa o dăruieşte satanei, lucrurilor satanei şi slujitorilor satanei, atunci omul se leapădă de Botez, iar Dumnezeu respectă acest gest, şi Se retrage, retrage harul Botezului din omul acela. Fără harul Botezului, omul acela fără nici o îndoială că nu mai poate fi spovedit, împărtăşit, preoţit, călugărit, înmormântat, sau pomenit la Liturghie, fiindcă a devenit întocmai ca un nebotezat, faţă de care se aplică acele canoane, abundent explicitate de Sfinţi şi de Sinoade mai ales în secolele I-IV, despre cel ce s-a lepădat de Botez. Fireşte, un asemenea om nu mai poate fi numit slujitor al lui Dumnezeu (arhiereu, preot sau călugăr), fiindcă nu poţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi mamonei. Nu poţi să te lepezi de Botez şi să te mai numeşti preot, sau să ai preoţie lucrătoare. Ce epicleză faci, dacă nu eşti conştient de lepădarea de Duhul Sfânt pe care o faci identificându-te satanei? În prigoana comunistă cei care s-au lepădat de Dumnezeu au fost răsplătiţi cu funcţii şi bani, dar au devenit fiare, iar cei care au mărturisit pe Dumnezeu au fost hăituiţi, defăimaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi, dar au devenit sfinţi. La fel, dar mai greu, va fi şi acum. Oare a minţit vreodată Dumnezeu? Dacă El Însuşi a făgăduit că va ocroti pe cei ce nu se vor lepăda, oare nu va împlini făgăduinţa Sa?
Porunca Noului Testament este ca creştinul să dea, cu supunere şi bună rânduială, ascultare puterii stăpânirii lumeşti prin respectarea legilor, dacă ele nu sunt potrivnice lui Dumnezeu, plata birului, dacă nu este asuprit. Celui căruia eşti dator cu cinstea, dă-i cinstire, zice apostolul, şi cu adevărat li se cuvine cinstire celor care ne-au condus bine, sufletele şi trupurile. Celui cu vama, dă-i vama, zice iarăşi apostolul – dar dacă nu eşti la vamă, de ce să plăteşti vamă? Dacă nu vreisă treci vama în spaţiul Schengen, de ce să plăteşti vamă Schengen? Plus că, după cuvîntul Domnului, vama sufletului e mai importantă, de aceea să ne temem, şi pentru aceea să agonisim s-o trecem cu bine.
Da, sufletul şi trupul creştinului aparţin lui Dumnezeu şi nu pot fi date nici măcar omului însuşi, darămite altora, sau slujitorilor satanei. Sufletul şi trupul nu sunt de dat nimănui, ele sunt Biserica lui Dumnezeu, sfinţită, şi afierosită Lui, cumpărată cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu. Dacă cineva, fie arhiereu, fie cleric, fie credincios mirean, cutează a spune că creştinul trebuie să-şi dea sufletul şi trupul bir cezarului, sau că trebuie supunere faţă de cezar chiar dacă asta înseamnă pierderea vieţii veşnice, pierderea harului, un asemenea om care predică nemântuirea şi sclavia, e vrednic de anathema, el şi învăţătura sa mincinoasă, satanică, potrivnică Scripturii şi Sfinţilor Părinţi. Asemenea oameni sunt precum iudeii de odinioară care ziceau: Nu avem alt împărat decât pe Cezarul.
Cum să dăm lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu, dacă nu suntem conştienţi de ce înseamnă chipul şi asemănarea Lui în noi? Darurile Duhului Sfînt primite la Botez curăţă chipul dumnezeiesc din om şi-l pregătesc pentru unirea cu el după asemănare, care vine prin faptă împlinită prin strădania şi voia omului, cu ajutorul Domnului.
Asemănarea vine prin fapta lăuntrică, fapta dinafară, care se face prin împreună-lucrarea dintre voia liberă şi har. Fără strădania aceasta chipul dumnezeiesc sădit natural în om se întunecă. Noua orînduire ideologică a lumii interzice asemănarea omului cu Dumnezeu.
La fel cum orice formă de păcat, de la cel mai fin gând, la cea mai grosolană faptă, sunt numite cu numele generic de păcat, tot astfel orice formă de act de identificare cu antihrist este numit lepădare de credinţă. Lepădarea mai mică e păcatul, lepădarea mai mare e patima, lepădarea propriu-zisă este tăgăduirea identităţii creştine (vezi lepădarea lui Petru, care n-a zis că se leapădă de Hristos, ci: nu sunt eu ucenicul Lui), şi lepădarea totală este apostazia apocaliptică, prin implant.
Nu contează cum suntem numiţi de satana, ci cum suntem numiţi de Dumnezeu, de aceea dacă prin identitatea numerică suntem ocărâţi de satana nu contează atât cât faptul că noi înşine acceptând-o din voia noastră, ocărâm numele lui Dumnezeu pe care-l purtăm. Azi identificarea nu o face Cezarul, iar omul să fie pasiv, şi deci nevinovat, aşa cum au făcut odinioară Nero şi ceilalţi tirani prigonitori ai creştinismului. Acum Cezarul cere ca omul însuşi, din voia sa, cu conştiinţa sa, să se numească pe sine slugă a lui antihrist, şi obiect într-o maşinărie drăcească. Cezarul cere tocmai acest gest liber, pentru ca nu el să poarte vinovăţia tiraniei, ci omul însuşi să fie responsabil pentru propria sa lepădare. De aceea, la nivel teologic, nu contează în prim-plan obiectul sau modul prin care se face lepădarea, atâta vreme cât ea asociază voinţa liberă a creştinului cu simbolulnumărului numelui fiarei, contează conştiinţa cu care s-a făcut acea consimţire, gradul de consimţire. Păcatul se raportează la două puteri sufleteşti: puterea libertăţii voinţei şi puterea înţelegătoare sau cuvântătoare, sau de cunoaştere, prin urmare păcatul fără voie şi fără ştiinţă e tot păcat, chiar dacă e canonisit mai uşor, şi lesne de iertat la Dumnezeu. Diferenţa dintre actele respective este doar gradul de consimţire a omului cu satana.
De pildă, un grad mai mic este a intra pe internet, a scrie: www. care într-o anume numerologie înseamnă 666, şi a face acest compromis pentru a cunoaşte un lucru sau altul, sau pentru înlesnirea comunicării. Gestul pare insignifiant, dar el e făcut de toţi oamenii care intră pe internet. Nu este oare un gest potrivnic sfintei cruci, pe care credinciosul o face înaintea oricărui lucru bun, sau înainte de intrarea în sfânta biserică? A intra pe internet cere acest mic obol satanei, a scrie numărul numelui fiarei, spre a intra în capiştea virtuală a ei. Acest compromis pus ca obligaţie socială este o sfidare a sfinţeniei sufletului creştin, şi totuşi, având credinţa că harul lui Dumnezeu îl va feri de înţepătura scorpiei şi de veninul aspidei, creştinul nu consideră că săvârşeşte o impietate tipărind numărul de intrare pe internet, şi nici nu i se socoteşte lepădare, de ce? – pentru că nu se identifică pe sine cu acel număr. La fel, când a primit buletin cu CNP. E asociat cu un număr de către stat, lucru prin care statul afirmă o mentalitate materialistă, lipsită de respect faţă de fiinţa umană, şi potrivnică tainei creştinătăţii. Asocierea aceasta pe care creştinul a fost forţat s-o primească în plin moment comunist, iată că, din lipsă de păstori şi de mărturisitori, creştinul a acceptat să fie asociat cu un număr, ca şi când ar fi deţinut. A trecut cu vederea, a răbdat, mai bine zis. Iar după Revoluţia din 89 s-a demonstrat limpede că românii chiar sunt deţinuţi într-un Lagăr mai mare, unde pot alege între soiuri de produse de cumpărat, dar în realitate sunt lipsiţi de orice libertate de decizie. Acuma Lagărul nu mai vrea să recunoască nici numele creştin, nici numele părinţilor. De ce? pentru că, din perspectiva mentalităţii Cezarului de azi, persoana a devenit, prin CNP, individ, din individ devine element (prin actele electronice), din element devine variabilă (prin microcip), iar din variabilă devine particulă (prin virtualizare totală), iar particula este insignifiantă în sine, ea n-are valoare decât într-un agregat, o formaţiune dată ei de o instanţă de dincolo de această lume, numită Putere Dumnezeiască. Nu sună cunoscut? N-a fost şi pe vremea lui Nabucodonosor la fel? N-am citit cu toţii în Vechiul Testament? Iată, azi Cezarul vrea să se numească pe sine dumnezeu, iar tot omul să i se închine. Duhul Sfânt ne arată nouă, creştinilor, acestea, toţi le vedem limpede, de la copilaş la moşneag. Că nu de la şcoală înveţi să te mântuieşti, ci din rugăciune, din Sfânta Biblie, şi dacă trăieşti viaţa Bisericii. Nu ne trebuie să despicăm firul, avem credinţă în duhovnicii neamului creştin, şi ŞTIM că actele astea nu-s de la Dumnezeu, nu-s bune, nu te mântuieşti dacă le primeşti.
Duhul Sfânt, iată, lipseşte din cei ce apără identitatea antihristică. Că aceia atât de tare se tem să creadă cugetul Bisericii care grăieşte: NU!, şi atât de mult dispreţ au faţă de cuvioşi, de mucenici, de bătrâni, încât fac orice să demonstreze că au ei mai mult rafinament teologic şi mai mult discernământ duhovnicesc decât toţi aceia. Se cred mai deştepţi, mai cumpătaţi şi mai sfinţi decât Biserica. Şi Arie făcea aşa, şi toţi ca el, şi nu cred că-i e bine acolo unde e acum.
Ce să zică duhovnicul, la spovedanie, celui necredincios în cuvântul Sfinţilor, care primeşte identitatea potrivnică lui Hristos ca şi cum ar fi o datorie civică, sau ca şi cum nu ar fi el acela care se identifică cu ea? „Te iert şi te dezleg pe tine, robul satanei nr. 746?” Cum să îl împărtăşească? „Se împărtăşeşte robul satanei, nr. 3465?” Cum să se îngroape? „Aici odihneşte robul satanei, nr. 087?” Nu vă amăgiţi! Nu este mântuire pentru cel ce leapădă Botezul.
Iată pun înaintea ta viaţa şi moartea, zice Domnul Dumnezeu. Alege viaţa. Viaţa veşnică. Alege, şi tu creştine, şi tu, necreştine, pe Unicul Stăpân şi Împărat, Hristos.
sursa: Mănăstirea Petru Vodă
