Tinerii au realizat proiectul prin propriile forte si trebuie sa se descurce singuri, cu fiecare detaliu, inclusiv cu finantarea. Pana la momentul cel mare, cand experimentul lor va ajunge in cosmos, tinerii se ocupa cu asamblarea pieselor, programarea pe computer, teste, consultatii cu experti si cautarea sponsorilor.
Liderul echipei LOW Gravity este Sorina Lupu, studenta la Facultatea de Electronica, din cadrul Politehnicii. La NASA a ajuns pentru prima oara cand avea 15 ani, la un concurs organizat la U.S. Space & Rocket Center, Alabama, de unde s-a intors cu doua premii. De curand, meritele i-au fost recunoscute si in cadrul Galei Ligii Studentilor Romani in Strainatate, eveniment in cadrul caruia Sorina a fost desemnata studentul anului in Romania.
In cadrul unui interviu acordat Ziare.com, Sorina ne-a vorbit despre pasiunea ei pentru tehnologiile spatiale, despre ce presupune experimentul echipei sale, care va zbura in cosmos cu racheta REXUS, dar si despre planurile sale de viitor.
Ai castigat premiul Studentul Anului in Romania, ce valoare are pentru tine aceasta distinctie?
Ma simt extrem de onorata sa primesc titlul de Studentul Anului in Romania, dar sunt convinsa ca mai exista tineri ca mine, chiar mai buni, ce muncesc enorm si au rezultate. Pe multi dintre ei i-am cunoscut deja la concursuri sau conferinte. M-am simtit foarte mandra sa vad ca printre premiantii celorlate categorii s-au aflat chiar colegi pe care i-am avut la Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu”.
Aceasta distinctie ma face sa nu las stafeta jos si sper sa obtin rezultate din ce in ce mai multe, de exemplu cand eram mai mica imi doream sa castig premiul Nobel.
Cum a fost drumul tau academic pana acum? De unde a pornit pasiunea ta pentru aeronautica?
Aeronautica, sau mai exact astronautica, a inceput sa ma pasioneze incepand cu clasa a IX-a. Pana atunci voiam sa devin programator, deoarece primul meu mentor, doamna profesoara Copacel Paula, ma pregatea si ma trimitea la toate olimpiadele nationale de informatica, in clasa a III-a am luat primul premiu de excelenta la un concurs de informatica la Palatul National al Copiilor.
In clasa a IX-a, am intrat la liceu si am cunoscut-o pe doamna profesoara Ioana Stoica care m-a invatat, pe langa fizica, doua lucruri extrem de importante si anume: sa fac proiectele riguros si sa-mi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce fac. Dansa participa la multe proiecte cu NASA si m-a cooptat intr-o echipa pentru concursul NASA Great Moonbuggy Race, unde trebuia sa construim o masinuta care sa mearga pe teren selenar. Acolo am castigat doua premii: pentru cel mai bun design si pentru spirit de echipa.
Imi amintesc noaptea dinainte de concurs cand era o furtuna specifica zonei si noi eram sub un acoperis incercand sa ne reparam masinuta oarecum distrusa de la transport. Cand esti tanar, esti inconstient, dar cred ca tocmai asta te face sa promovezi.
Apoi proiectele au mai continuat si am inceput sa ma indragostesc de acest domeniu. Imi place fiindca iti dezvolta creativitatea, poti sa visezi la orice, teleportare, sateliti, roboti performanti pentru explorarea diferitelor planete, toate ideile tale pot deveni realitate in acest domeniu… cum sa nu iti placa?!
M-as bucura foarte tare daca ar fi din ce in ce mai multi romani pasionati de acest domeniu, pentru ca avem potential. China a trimis de curand un modul lunar, India se pregateste de explorarea spatiului… Romania de ce ar fi mai prejos?
Cum arata o zi pentru tine in laborator? Cum de ai timp sa faci toate activitatile cu care te ocupi tu? Unii abia au timp sa invete pentru examene…
Nu stau de dimineata pana seara in laborator decat atunci cand se apropie un concurs sau daca am un deadline pentru proiectele pe care le desfasor, atunci stau si noaptea, dar e placut, deoarece lucrez cu echipa mea si e distractiv, facem lucrurile din pasiune si timpul trece repede.
In rest, stau destul de mult timp la facultate, mi-as fi dorit sa fie programul mai lejer, sa am mai mult timp de studiu individual. Sunt destul de ambitioasa si nu prea imi place sa iau note mici, ma simt ingrozitor sa ma uit la un profesor si sa nu stiu raspunsul la ceea ce ma intreaba, uneori ii contrazic, nu mereu am dreptate: )).
Chiar sunt norocoasa ca am intalnit niste oameni extraordinari si la Electronica, facultatea mea, m-au inteles de fiecare data cand am avut un concurs, de exemplu in anul I am fost plecata o saptamana jumatate din sesiune deoarece am participat la concursul NASA Lunabotics Mining Competition.
Legat de timp, depinde cat de mult reusesti sa te eficientizezi. Eu am noroc fiindca retin foarte repede din clasa si nu e nevoie sa pierd asa mult timp cu invatatul, plus ca uneori ma mai roaga colegii sa le mai explic pentru facultate si acest lucru ma ajuta foarte mult deoarece imi clarific si eu anumite aspecte.
Mi-ar placea sa fiu profesor universitar, e o meserie frumoasa, profesorii mei cred ca sunt fericiti.
Ai conceput, cu echipa ta, un dispozitiv care va zbura in Cosmos cu racheta REXUS, de la baza Kiruna, din Suedia. Despre ce e vorba?
In decembrie 2013 am propus un experiment la Agentia Spatiala Europeana (ESA). Am fost acceptati si acum, impreuna cu 9 colegi din Politehnica si de la Universitatea din Durham, UK: Claudiu Cherciu, Laura Manoliu, Ioana Ciuca, Camil Muresan, Claudia Chitu, Cristian Soare, Dan Dragomir, Costel Nachila si Ion Ciobanu, l-am construit si urmeaza sa-l lansam la 90 de kilometri intr-o racheta pusa la dispozitie de ESA in mai 2014.
Practic, am folosit un LASER de 25W cu care vom topi placute de titan acoperite cu nanotuburi si cositor in conditii de gravitatie redusa. Ne intereseaza cum se realizeaza solidificarea in conditiile spatiului cosmic. De fapt, realizam toate etapele unei lansari adevarate, exact cam ceea ce faceau americanii cand trimiteau oameni pe Luna, dar la nivel mult mai jos si noi nu trimitem oameni, ar fi riscant.
Cum ati ajuns sa realizati un experiment in spatiu?
Cand am ajuns in anul I la Politehnica, aveam inca in sange concursurile de inginerie aerospatiala. Stiam ca am ajuns la electronica si ca risc sa ma plafonez in acest domeniu, asa ca am incercat sa-mi formez o echipa, apeland la inceput la organizatorul celui mai mare concurs de robotica din Romania, Adrian Gaspar. El m-a pus in contact cu 2 colegi cu care am format o echipa pentru concursul NASA Lunabotics Mining Competition.
Intre timp, i-am cunoscut pe dl prof. Petrisor Parvu, care ne-a fost si profesor coordonator in acest concurs, dar si pe dl prof. Mihai Stafe si ne-am format o echipa de 20 de studenti. Din acestia, am aplicat la programul REXUS/BEXUS, sub o noua echipa (vreo 4 membri), numita LOW Gravity, in colaborare cu Universitatea din Durham
Practic, voi vreti sa reparati statia spatiala internationala. De ce e atat de dificil?
Statia Spatiala Internationala are nevoie de mentenanta continua, acesta este si motivul pentru care in permanenta se afla astronauti la bord (este ca si cum te-ai duce la serviciu, dar de data aceasta, la 400 km de pamant).
Legat de experimentul propus, noi vrem sa vedem ce beneficii aduce sudarea si lipirea cu ajutorul unui LASER. In plus, la orbite joase, pericolul ca un modul spatial sa fie lovit de micrometeoriti este destul de mare, iar noi vrem sa propunem o reparare in-situ, adica pur si simplu te duci cu aparatul de sudat si lipesti, fara sa mai transporti nimic pe pamant.
De unde va aprovizitionati cu materialele necesare pentru acest proiect? Cat costa in total, cine va sprijina in acest demers?
Este important de mentionat ca programul REXUS/BEXUS reprezinta un proiect de voluntariat, de aceea apelam la sponsori pentru a putea cumpara materiale. Am primit ajutor si de la Universitatea Politehnica Bucuresti, dar si de la Universitatea din Durham, avem profesori care tin la noi foarte mult: dl prof. Corneliu Burileanu sau dl prof. Paul Clark din UK. De exemplu, doar LASER-ul costa 1.500 de euro.
In total, experimentul a costat aproximativ 5.000 de euro. Deocamdata inca suntem in cautare de sponsori, deoarece urmeaza lansarea, in Kiruna, si eu nu concep sa-mi las vreun membru al echipei acasa. Toti am muncit si meritam sa fim acolo.
Ce reactie ati avut de la oficialii ESA?
Cei de la ESA ne apreciaza foarte mult, pot spune ca suntem echipa lor preferata. Cand am castigat premiul in Beijing („Hans von Muldau Team Award for the Best Team Project”), foarte multi oameni de stiinta de la Agentia Spatiala din Germania si de la ESA, care ne cunoasteau si erau cu noi acolo, au sunat in Europa sa anunte succesul nostru.
Apoi, pentru proiect, fiecare echipa primeste un mentor, si noi am fost alesi de domnul Koen DeBeule, unul dintre cei mai importanti ingineri din echipa organizatoare si de la ESA. De altfel, suntem si cei mai tineri din program.
Cum veti sti, la final, daca acest experiment a avut succes?
Acest experiment va avea succes in primul rand prin faptul ca o echipa de studenti a reusit sa realizeze si sa zboare la 90km un lucru MADE IN ROMANIA. Apoi, LASERul va trebui sa topeasca in miligravitatie, asadar, cand racheta ajunge inapoi pe pamant, noi vom dezasambla experimentul si vom analiza la microscop probele. Pe aceasta baza, speram sa obtinem rezultate bune, si daca se va intampla, vom aplica la Conferinta Internationala de Astronautica din 2014, din Canada.
De ce are nevoie un student pentru a realiza cu succes anumite cercetari, proiecte? Cu ce obstacole v-ati confruntat?
Este important de spus ca legile lui Murphy functioneaza. Nimic nu iese bine din prima, mereu apar probleme, dar cel mai important este sa stii sa le rezolvi. Obstacole apar mereu, am interactionat cu foarte multi oameni, am primit enorm de mult sprijin, dar uneori mai apareau si neconcordante.
Cel mai important este sa nu lasi pe ultima suta de metri. Alteori se mai arde un circuit etc. Noi lucram cu un LASER de 25W, ceea ce inseamna ca daca, Doamne fereste, il pornim accidental sau nu avem ochelari de protectie, putem chiar sa orbim.
Un student, pentru a putea avea succes, are nevoie in primul rand de ambitie. Trebuie sa iasa din zona de confort si sa inteleaga ca pana nu face sacrificii, nu va obtine nimic. Ni se prezinta niste modele care aparent au obtinut totul gratuit, dar este complet fals. Plus ca uneori este nevoie si de bani, ai nevoie de piese, ce nu sunt tocmai ieftine.
De ce crezi ca din ce in ce mai multi tineri valorosi aleg sa plece din tara? Nu stie Romania sa isi respecte valorile?
Tinerii aleg sa plece din tara deoarece stiu ca acolo primesc apreciere mai multa. Nu este neaparat un lucru un rau, deoarece cred ca fiecare roman va ajunge sa investeasca in propria tara la un moment dat. E bine sa pleci in afara, sa inveti si apoi sa aplici in Romania ceea ce ai deprins. Pana la urma, noi suntem viitorul, in 30 de ani, tara aceasta va fi condusa de noi, iar eu zic ca o sa facem treaba foarte buna.
Din punct de vedere material, lucrurile nu sunt intotdeauna roz in strainatate, se face des confuzia la noi ca daca primesti un salariu mare, evident ai si un trai bun (in unitati monetare, raportul salariu/preturi nu e chiar bun mereu, mai ales daca trebuie sa stai cu chirie).
In plus, Romania isi respecta valorile, dar nu le promoveaza. Romanul de rand e invatat sa vada altceva la televizor si evident ca posturile TV n-o sa schimbe aceasta politica, doar au nevoie de profit. Nu vad un viitor frumos in acest sens.
Cum arata planul tau profesional de viitor?
Pe plan profesional, sper sa pot sa-mi termin proiectul cu racheta si micii robotei pe care i-am inceput. In mai ar trebui sa plec in California la o conferinta organizata de Institutul American de Aeronautica si Astronautica, impreuna cu echipa de la Austrian Space Forum, unde lucrez, tot ca voluntar. Avem de prezentat un articol despre colonizarea planetei Marte, mai mult partea de comanda de la sol.
Sper sa trec examenele pe care le am in urmatoarele 3 saptamani cu brio, deoarece pentru mine, la ora actuala, cel mai important e sa termin facultatea cu bine. Sper sa reusesc sa fac un internship in strainatate in timpul verii.
