Nu discută despre tehnologie, localizări ori sisteme GPS. Ştiu să găsească şi să salveze acolo unde nimeni nu se încumetă. Dacă sunt lăsaţi.
„Ne-o zis bătrânul: mergeţi pe acolo, că ştiţi voi pe unde să mergeţi. Ştiţi pe unde zboară pe aici avioanele”, spun sătenii din Horea, adunaţi în jurul unui foc la câteva zeci de metri de epava avionului.
Ştiau pe unde zboară avioanele în zonă, căci e un singur culoar pe deasupra satului. Pe acea direcţie şi-au început căutările, fără tehnologie. Empiric, după observaţii de zeci de ani şi cunoaştere a fiecărei scorburi şi a fiecărui molid pe zeci de kilometri pătraţi. Ce a întârziat, însă, găsirea victimelor a fost tehnologia şi folosirea fără cap a crâmpeielor de informaţie, după o „logică” experimentată cu „teroriştii” din decembrie 1989.
„Cum am auzit la televizor de avion ne-am strâns în sat şi am pornit căutarea. Am venit până la cam un kilometru de aici”, explică un sătean din Horea. „Ne-au oprit!”. „Cum v-au oprit?”. „Păi ne-au sunat şi or zis că la televizor i-or găsit pe toţi teferi şi nevătămaţi şi să nu-i mai căutăm”. Oamenii s-au oprit din cătat, dar nu s-au dus către case. A apărut şi o glajă şi urările de bine: „Slavă Domnului că îs toţi bine”. Şi apoi poveştile despre cum de s-o putut întâmpla un accident. „Cum-necum, bine că îs toţi bine”. După cam o oră, iar sună telefonul: „Mai căutaţi, că nu i-or găsit”.
„Păi ce să văd: oameni disperaţi pe lume. Domnişoara era moartă, copilotul era cu picioarele rupte, l-am îmbrăcat, i-am dat cuşma, şi am luat-o pe domnişoară şi am pus-o pe o pătură. Restul victimelor erau conştiente, dar erau lovite toate bine. Spuneau numai să nu îi lăsăm aici, să îi ducem”, spune Argentin Todea, localnicul din Horea ce a ajuns primul la epavă. „Am strigat, ne-or auzit şi domnul doctor Zamfir ne-a răspuns”. „Domnul doctor o zis că o căzut un motor de la gheaţă şi s-or prăbuşit”, povesteşte Todea. Victimele aveau şi un mic foc făcut. „Dar se stinsese”.
„În momentul în care ne apropiam la cam 300 de metri de locul accidentului, am văzut patru localnici care purtau o tânără într-o pătură. Era în stop cardio-respirator. A fost preluată de medicii SMURD veniţi cu greu cu o maşină de teren. Apoi ne-am mai întâlnit cu patru localnici care transportau., pe o targă pare-mi-se pe copilot, care avea ambele picioare fracturate. Pe drum ne-am mai întîlnit cu ceilalţi pasageri din avion, care se deplasau pe picioarele lor, dar toţi aveau răni şi fracturi. Când am ajuns la epavă, pilotul era mort, încarcerat. Colegul meu a vorbit cu unul dintre pasageri şi mi-a spus că la un moment dat a început să se formeze gheaţă pe aripi, au încercat să degivreze aripile, au pierdut din altitudine, iar în secunda în care au ieşit din plafonul de ceaţă au văzut în faţa ochilor un vârf de brad. Şi de acolo….”, e mărturia salvamontistului bihorean Mircea Petrescu.
În timp ce procurorii şi poliţiştii ridicau din zăpada de 40 cm de pe vârful situat la 1.620 de metri fragmentele avionului, pentru anchetă, sătenii din Horea şi din Mărişel au adus o cruce de peste trei metri pentru răposaţii Adrian Iovan şi Aura Ion. În jurul unui foc, sătenii îşi dau unul altuia un pet cu jinars. Nu discută nici despre GPS, nici despre STS, nici depre Ponta ori Dragnea, nici depre Sebastian Ghiţă, nici despre localizări pe mobil ori SRI. Despre altceva: „Poate că dacă nu ne opreau din căutări, o puteam salva pe domnişoară. Păcat”.
Sursa: Ziua de Cluj
