Istoria omenirii se rezumă în final la o singură concluzie incontestabilă: toate războaiele popoarelor s-au purtat pentru cucerirea unor noi teritorii. Motivaţia stăpânirii de noi teritorii nu a dispărut niciodată din mentalul colectiv al tuturor popoarelor, mai exacerbată sau nu, în funcţie de caracterul mai belicos sau nu, al poporului respectiv. La întrebarea: ”Vreti pământ?”, nicio rasă de pământeni nu va răspunde niciodată: „Nu!”.
Din istoria naţiei noastre putem constata că mai mult alţii au vrut pământ de la noi, decât noi de la alţii. Râuri mari de sânge românesc au fost aduse ca jertfă pământului pe care trăieşte neamul nostru astăzi. Apărarea teritoriului naţional a reprezentat dintotdeauna o datorie sfântă. De aici a izvorât continuu sentimentul patriotic. Segregarea mondială se va accentua profund în viitor, determinând coagularea a zeci de naţiuni în uniuni zonale, cu o mare forţă economică şi geo-politică. Se poate intui că intr-un viitor relativ îndepărtat, vom asista la coagularea unei Uniuni Mondiale Planetare. Acest lucru se va întâmpla în mod paşnic, în urma apariţiei unor provocări de mare risc pentru existenţa omenirii, sau pe calea războaielor din ce în ce mai sofisticate, în urma apariţiei unor conflicte mondiale. Cu fiecare trecere la o altă treaptă de globalizare, ideea de patriotism va deveni tot mai neînsemnată, până la dispariţia ei totală. Nimeni nu poate să prevadă cu exactitate maximă cât timp vor dura aceste transformări istorice. Pentru ca ele să se producă, este necesar în primul rând să existe un „ viitor al Pământului”, respectiv, să nu se producă uciderea Pământului, prin aşa-numita „Apocalipsă”. Deşi în Universul care ne înconjoară totul este posibil, Divinitatea i-a înzestrat pe oameni cu simţul dragostei pentru viaţă şi al optimismului. Ca oameni, suntem obligaţi să alegem calea optimismului şi a încrederii în viaţă, indiferent de ceea ce ne rezervă destinul.
În Europa, ideea globalizării a apărut în anii `50, la început ca o idee generoasă care dădea prioritate cooperării şi egalităţii de şanse. Mai simplu, ce au propus promotorii acestei idei: „Hai să ne unim, să formăm o uniune şi să trăim împreună după nişte reguli comune! Cu ce ştim noi, cu ce ştiţi voi, cu ce-or mai şti şi alţii, ne vom descurca mult mai bine în viitor!” Și pentru că ideile mari schimbă şi lumea acest lucru s-a şi întâmplat, în prezent Uniunea Europeană, având în componenţa ei un număr de 27 de ţări membre, cu posibilităţi de lărgire a acestei componenţe. Pentru că naţiunile Europei sunt destul de multe şi au în spate istorii destul de ciudate, iniţiatorii Uniunii Europene şi-au dat seama că este necesar să promoveze în spaţiul comun un slogan care să curme tendinţele naţionaliste. Astfel, s-a ajuns la celebra formulă: „Uniţi în diversitate!” Pe de altă parte însă, fiecare stat care solicita aderarea la Uniune, era „luat la bani mărunţi” şi obligat să semneze în Tratatul de Aderare clauze care conduc mai degrabă la uniformizare decât la diversitate. Refuzul semnării acestor tratate, ducea în mod inevitabil la neacceptarea aderării statului respectiv la Uniune. În consecinţă, toţi cei care au cerut aderarea au semnat fără să crâcnească şi fără să conştientizeze că de fapt îşi dau acordul pentru aderarea la principiile unei alte lumi, cea a statelor occidentale ale Europei, o lume care funcţiona după reguli bine definite şi mai ales verificate în practică. Tratatele de Aderare, mai ales ale statelor din estul Europei, conţin o doză de imoralitate, întrucât obligă aceste state la o transformare, după chipul şi înfăţişarea Occidentului. Şi mai ales, îi obligă pe noii membrii să respecte nişte clauze, fără nicio derogare de la acestea. Doar membrii fondatori ai Uniunii au dreptul să facă mofturi şi să interpreteze după bunul plac conţinutul acestor clauze, până la restricţionare. Se observă în aceste zile cât de mare este îndârjirea britanicilor în a se opune liberalizării circulaţiei forţei de muncă în Europa, în ceea ce îi priveşte pe români şi pe bulgari. Păi, dacă este clauză în Tratat, de ce nu o respecţi, nea’ Cameron? Ba că vin prea mulţi români, ba că românii şi bulgarii le vor lua toate locurile de muncă conaţionalilor, ba că vor consuma toate fondurile destinate ajutorului social! Mofturi englezeşti, domnule prim-ministru! Dacă sunteți atât de buni meseriaşi, de ce toţi instalatorii sanitari din Regatul Unit sunt polonezi?
S-a văzut clar că românii nu au invadat cu miile Regatul Unit, doar un singur român „ pârlit”, sosind la Londra pe 1 ianuarie 2014. Dacă în ceea ce priveşte libera circulaţie a forţei de muncă nu vom asista aşa de curând la migraţii spectaculoase, în urma liberalizării pieţei funciare din România, se pare că vom asista la o migraţie a Occidentului către noi. Există la ora actuală o lege adoptată de către Parlament şi înaintată spre promulgare la preşedintele Traian Băsescu, care a returnat-o însă la Parlament spre reexaminare. Legea este un soi de „ piş-vasser” juridic, deoarece nu impune absolut nicio condiţie necesară a fi îndeplinită de către o persoană fizică dintr-o țară a Uniunii Europene, care vrea să cumpere teren extravilan în România. Stabileşte doar dreptul de preempţiune la vânzare-cumpărare, în favoarea arendaşilor, vecinilor şi a Statului. Celor cu vârsta de până în 40 de ani nu li se mai acordă acest drept de preempţiune. Nicio condiţie legată de folosirea terenului după cumpărare, nu este impusă. Normal ar fi ca terenul cumpărat să fie folosit tot pentru producţia agricolă şi nicidecum pentru altceva, pentru a se evita destabilizarea producţiei agricole a României. În lege nu se regăseşte o astfel de condiţie. Preşedintele Traian Băsescu a retrimis legea în Parlament pentru reexaminare, fără a avea nicio contestaţie în ceea ce priveşte evidenta lipsă din textul legii a unor condiţii de protecţie a suprafeţei de teren agricol al ţării. În Proiectul de lege iniţial era prevăzută condiţia cumpărării a cel mult 100 ha de teren agricol în extravilan, eliminată ulterior, înainte de adoptarea ei de către Camera Deputaţilor şi Senat. Preşedintele nu suflă un cuvânt despre această eliminare. Normal! Suprafaţa terenului cumpărat la Nana, în judeţul Călăraşi, de către fiica Preşedintelui, Ioana Băsescu, este de…300 de hectare! Trebuie să ne temem de această liberalizare a pieţei funciare în România? Răspunsul este DA! De fapt, trebuia să ne fi temut şi până acum, deoarece s-au cumpărat sute de hectare şi până în prezent, de către europeni, prin intermediul unor firme înmatriculate în România. Străinii deţin în prezent circa 7-800000 hectare de teren arabil, circa 10% din suprafaţa arabilă totală.
Noua lege liberalizează piaţa funciară şi pentru persoanele fizice, ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să ne temem pentru soarta pământului românesc. Este adevărat că în Tratatul de Aderare ni s-a impus liberalizarea pieţei funciare din România începând cu data de 1 ianuarie 2014, astfel încât, persoanele fizice din orice ţară din Europa, să poată cumpăra teren agricol în România, fără restricţii. Însă, dacă suntem „ uniţi în diversitate”, aici, în chestia cu terenurile, noi românii, suntem puţin mai diverşi. Or, în acest caz, ni se poate acorda dreptul judecării mai nuanţate a conjuncturii de liberalizare a pieţei funciare. În primul rând, viaţa rurală este o dominantă a societăţii româneşti actuale, de agricultura de subzistenţă depinzând nu doar cei care locuiesc în zona rurală şi aproape într-un număr egal, rudele de la oraş. Cetăţenii străini dispun de mult mai mulţi bani decât românii, ceea ce le va permite să lanseze oferte tentante şi să achiziţioneze suprafeţe mari de teren agricol. Se poate produce astfel o destabilizare a producţiei agricole interne? Guvernul actual crede că dacă va transforma prin intermediul unei OUG Agenţia Domeniilor Statului într-o Agenţie pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, toate problemele se vor rezolva de la sine. De ce să nu complicăm lucrurile, în loc să le simplificăm? Ba, mai mult decât atât Preşedintele Traian Băsescu doreşte înfiinţarea a încă unei noi Agenţii, care să se ocupe numai de „verificare”! Să nu verifice nimic cei de la Agenţia pentru Administrare şi Reglementare a Pieţei Funciare! După ce va fi promulgată noua lege – făcută la repezeală de ochii Europei! – aceasta va fi păguboasă şi încâlcitoare. Se va declanşa isteria proceselor dintre proprietari şi arendaşi, pentru că proprietarii vor dori să-şi vândă singuri terenurile.
Pericolul cel mare vine însă din Câmpia Panoniei, de la eternii noştri ”prieteni” maghiari. Care, deşi au acelaşi tip de Tratat de Aderare la Uniunea Europeană ca şi noi, pedepsesc pe cei care vând teren unguresc cu 5 ani de închisoare! „Terenul unguresc va fi stăpânit doar de unguri!”, a declarat premierul ungar Victor Orban cu tupeu. Aţi auzit pe cineva din Comisia Europeană să fie ofuscat, în urma acestei declaraţii? Nici vorbă! De la Ambasada Ungariei la Bucureşti ne parvine o veste năucitoare despre o viitoare iniţiativă mişelească a statului ungar: creditarea cetăţenilor maghiari pentru cumpărarea de terenuri agricole din Ardeal, prin intermediul unor rente viagere, acordate viitorilor proprietari , odata cu dreptul de folosinţă a terenurilor cumpărate pe toata durata vieții! După care, ce credeţi că va urma? Planul este simplu şi plin de mârşăvie! Peste zeci de ani, după ce viitorii proprietari de teren din Ardeal, vor ”mierli-o”, cine credeţi că va fi noul proprietar al terenurilor ardelene? Evident, Fery baci! Kosonom sepen! De Teodor Seran – Ziua Veche
