Inchisoare pe viata. Pedeapsa maxima in tarile care au scos uciderea vinovatilor, pentru a nu omori din greseala si pe cei inocenti. Mult. O viata intreaga sa suferi in inchisoare, stiind ca acolo vei muri, fara sa mai gusti libertatea. Aceasta e pedeapsa cea mai grea pentru un trup pacatos in tarile in care tortura e la trecut. Si dupa moarte, ce urmeaza? Libertatea in viata fara de sfarsit sau tortura fara capat? De multe ori fugim de cuvinte. Evitam sa spunem ortodoxie, Fiul Tatalui, Maica Domnului, Rai, Iad, pedeapsa. Preferam spiritualitate, Demiurg, eroi, Nirvana, neant. Facem orice sa uitam ca, chiar daca nu suntem convinsi, s-ar putea sa existe un loc de chin vesnic. Nu pe viata. Pe viata vietilor. Fara sfarsit.
Nu teama de inchisoare vesnica ne determina sa fim mai buni, ci iubirea fata de ortodoxie, Fiul Tatalui, Maica Domnului, Rai si repulsia fata de Iad, pedeapsa. Nu credem in sincretismul ieftin si vag despre spiritualitate, Demiurg, eroi, Nirvana, neant. Nu ne garanteaza nimic. Nici macar nu ne promite ceva. Doar ne indeparteaza de Adevar. Ne indeamna „carpe diem”, ca sa uitam de „nihil sine Deo” si de „ora et labora”. Capcana consta in introducere: la inceput ni se vorbeste despre o spiritualitate. Alta decat cea crestina. O alternativa. Ni se spune: poti ajunge la iluminare. Mai bine in ortodoxie, nu in institutie ca legitimati formal, ci marturisitori ai dreptei credinte. Mai bine duhovnicie. Sa slujim duhului, nu literei, sa primim harul Duhului si sa luptam cu duhurile rautatii. Sa Il vedem in fata pe Hristos. Riscam sa nu Il vedem din cauza unei ortodoxii care isi pierde cumpatarea. Pseudo-profetii isi permit sa spuna ca marii duhovnici Arsenie Boca si Ilie Cleopa sunt eretici, din cauza problemei calendarului pe stil nou.
Daca azi nu e 21 ianuarie, ci 8 ianuarie, s-a rezolvat problema? Ne agatam de cuie ruginite. Ne pierdem in fariseisme, uitand esenta crestinismului. Scriem pagini multe despre false contradictii, ca o diversiune in fata Marii Provocari: suntem pregatiti sa scapam de inchisoarea eternitatii, prin Credinta in Inviere? Suntem hotarati sa nu mai fim invidiosi pe fratele nostru, chiar daca are un apartament cu mai multe camere decat al nostru sau o masina mai buna (o caruta cu mai multi cai)? Facem ascultare de duhovnic, de episcop, de Dumnezeu? In fata spovedaniei, dam raspunsul.
Nu negam realitatea: poate 9 din 10 oameni nu se roaga. Dar pentru acel 1 care se roaga, se pot mantui mai multi. Vedem nedreptatile care ne inconjoara. Nu le imitam si nu ii judecam noi pe tupeisti. Crestinul traieste in lumea aceasta, dar tanjeste dupa Cealalta. Vede lucrarea celui rau la tot pasul, dar se straduieste sa faca lucrarea Celui bun, chiar daca va fi scuipat, injurat sau marginalizat. Numai sa fie sincer in demersul lui, sa nu fie duplicitar, hot, lenes, cersetor, parsiv.
Alegem o cariera cu bani multi si compromisuri morale sau simplitatea, linistea si lipsa grijei de multe? „Apostolii au lasat toate si au urmat neconditionat pe Domnul Iisus Hristos. Dincolo de vreun beneficiu material, Mantuitorul le arata ca rasplata lor va veni din partea lui Dumnezeu si va fi una insutita si inmiita. Domnul Hristos inverseaza o ordine aparenta in lumea materiala. Cei ce au dorit sa fie primii vor ajunge ultimii. Cei ce in ochii celorlalti au fost ultimii, vor primi din partea lui Dumnezeu rasplata vesniciei, adica mantuirea sufletelor”(D. Paduraru). Mai e putin pana la Trecere, o zi sau 100 de ani,iar ucenicii apostolilor, crestinii adevarati, se vor bucura vesnic.
Nu facem prozelitism agresiv. Nu intram cu cizma in sufletul omului. Cine are o durere de dinti, merge la stomatolog. „Mi-as dori sa nu se mai lupte oamenii intre ei pe motive de credinta, ci fiecare sa-si traiasca credinta la masura la care o are si sa duca inainte viata tuturor oamenilor fara sa caute sa-i cistige pe oameni pentru o credinta sau alta, cum se intimpla de multe ori” (Parintele Teofil Paraian). Nu ne certam daca spunem de trei sau de patru ori Aliluia, ci cantam rugaciuni din toata inima.
Nu putem sluji si Binelui si raului. Si Luminii si intunericului. Si Adevarului si minciunii. Nu putem fi sase zile de neinteles, iar o zi de negasit. „Crestinismul nu e doar o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele” (Arsenie Boca). Fiecare zi e o Inviere, o liturghie a iertarii, o imprastiere voluntara a harului iubirii catre fiii credintei.
Modelul primilor crestini sigur nu e eretic, ci mantuitor: „Crestinii nu se desosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul pe care traiesc, nici prin limba, nici prin imbracaminte. Nu locuiesc in orase ale lor, nici nu folosesc o limba deosebita, nici nu duc o viata straina. Invatatura lor nu e descoperita de gandirea si cugetarea unor oameni, care cerceteaza cu nesocotinta, nici nu o arata ca unii, ca pe o invatatura omeneasca. Locuiesc in orase grecesti si barbare, cum le-a venit soarta fiecaruia, urmeaza obiceiurile bastinasilor si in imbracaminte si in hrana si in celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata si recunoscuta de toti ca fiind nemaivazuta. Locuiesc in tarile in care s-au nascut, dar ca straini, iau parte la toate ca cetateni, dar pe toate le rabda ca straini, orice tara straine le este patrie si orice patrie le e tara straina. Se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. Intind masa comnuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup. Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar prin felul lor de viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti. Nu ii cunoaste nimeni, dar sunt osanditi,sunt omorati, dar dobandesc viata. Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi, sunt lipsiti de toate, dar in toate au de prisos. Sunt injositi, dar sunt slaviti cu toate aceste injosiri, sunt huliti, dar sunt indreptatiti. Sun ocarati, dar binecuvinteaza, sunt insultati, dar cinstesc. Fac bine dar sunt pedepsiti ca cei rai, sunt pedepsiti dar se bucura, ca si cum li s-ar da viata” (Epistola catre Diognet). La masura aceasta sa ajungem si noi. Sa nu coboram stacheta.
Vrem mantuire. Ne trebuie consecventa. Vrem har. Ne trebuie smerenie. Vrem Viata. Ne trebuie lumina. „Calea vietii este aceasta: mai intii, sa iubesti pe Dumnezeu, Creatorul tau; al doilea, pe aproapele tau ca pe tine insuti si toate cate voiesti sa nu ti se faca tie, nu le face si tu altora. Cand va adunati in dumninica Domnului, frangeti piinea si multumiti, dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata. Calea mortii este aceasta: mai intai de toate este rea si plina de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfranari, hotii, idololatrii, vraji, farmece, rapiri, marturii mincinoase, fatarnicii, inima vicleana, viclesug, mandrie, rautate, obraznicie, lacomie, cuvinte de rusine, invidie, nerusinare, ingamfare, fudulie, lipsa de teama” (Didahia). Suntem la intersectie…
Nu suntem coplesiti de timpul grabit. Avem nadejde in Neatins. Credem si iubim. Iertam si ne straduim sa nu repetam greseala. Dorim ca Tatal sa sfinteasca casa noastra. Nu uitam sa ne dedicam Celui inviat, nu cluburilor. „stim ca trebuie sa slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu. Mantuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mainile intinse. El S-a sfarsit imbratisandu-ne. Omul este singurul ratacit din creatie. Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. Sufletul curat, daca va privi in el insusi, il va vedea, ca intr-o oglinda, pe Dumnezeu” (Sf. Atanasie cel Mare). Fara aceasta oglinda a dumnezeirii, suntem privati de lumina.
Filocalia este noul nostru televizor. „Dupa ce a venit incercarea, nu te intreba de ce sau prin ce a venit, ci cum sa o porti cu multumire, fara intristare si fara pomenirea raului. Credinta neclintita este un turn intarit, iar Hristos Se face toate celui ce crede. Orice planuire a ta s-o incepi cu Cel Care este inceputul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce vrei sa faci. Legea slobozeniei se cunoaste prin cunoasterea adevarata, se intelege prin lucrarea poruncilor si se implineste desavarsit prin mila lui Hristos. Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand nu te vei mai putea ruga, Domnul sa-si aduca aminte de tine. Din momentul Botezului il avem pe Hristos locuind in adancul de taina al inimii noastre, din acest motiv este fireasca credinta in El. Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele” (Sf. Marcu Ascetul). Timpul alocat patimilor il vom inlocui inmultirii rugaciunii, amintirii de Dumnezeu si de harul Sau inmultit. Inmulteste, Doamne, credinta noastra.
Suntem disperati doar atunci cand persiflam sfintenia. „Pentru majoritatea oamenilor de astazi, exemplul sfintilor nu mai spune nimic, tocmai de aceea vietile lor sunt uitate in sinaxarele Bisericii. De ce? Deoarece lumea considera ca ei au fost niste personaje legendare, niste eroi intr-un basm cu final fericit, iar astazi nu mai avem timp de asa ceva” (C. Olinici). Sfintilor, ajutati-ne pe noi, caldiceii.
Ce este iubirea: „iubirea este mai de temut decat iadul, iar bratele ei sunt mai grele decat lanturile locuintei mortilor, glasul ei este mai groaznic decat Apocalipsa, iar forma ei nimiceste pina si eternul. Iubirea este doar forma fara fond a sufletului incolitit de fericire, suflet gonit de demonii extazului, suflet sedus de aripi aptere nascute din Cuvant. Iubirea este de temut precum Chipul lui Dumnezeu, iubirea se naste din dragoste pura, cu iz de realitate nobila, din inima perfect inchinata Adevarului si gratiei, inima plina de iubire” (Vali Balcan). Iubirea este pasaportul unui crestin.
Asa cerem: „Sa nu-L constrangem cu rugaciunile noastre pe Dumnezeu. Sa nu cerem de la Dumnezeu sa ne scape de ceva, de boala sau altele, sau sa ne rezolve problemele noastre, ci sa cerem de la El putere si intarire, ca sa le rabdam pe toate. Precum El bate cu noblete la usa sufletului nostru, tot astfel si noi sa cerem cu noblete ceea ce dorim, si daca Domnul nu ne raspunde, sa contenim a mai cere. Atunci cand Dumnezeu nu ne da un lucru pe care il cerem cu staruinta, inseamna ca are El ratiunea Lui. Are si Dumnezeu ,,tainele” Lui. De vreme ce credem in buna Sa pronie, de vreme ce credem ca El cunoaste toate ale vietii noastre si voieste totdeauna binele, de ce sa nu aratam incredere? Sa ne rugam simplu si lin, fara patima si constrangere. Stim ca trecut, prezent si viitor, toate sunt goale, descoperite si cunoscute inaintea lui Dumnezeu” (Pr. Porfirie). Sa credem in Dumnezeu, sa iubim, sa iertam. Sa evadam din inchisoarea rautatii.
de Marius Matei Crestin Ortodox.ro
