Deşi amândouă sunt pline de surprize, amândouă sunt două locuri necunoscute şi nepătrunse de mintea omenească, între ele există o legătură foarte strânsă şi bine întemeiată. Fiecare trebuie să trecem prin această ,,pădure” pentru că la capătul ei, ne aşteaptă Împărăţia Cerurilor…
O mulţime de întrebări se nasc zilnic în adâncurile firii noastre; o mulţime de întrebări sălăşluiesc în sufletele adolescenţilor şi ale tinerilor contemporani. Ne întrebăm deseori cum putem să îl cunoaştem pe Dumnezeu, de ce ne împărtăşim cu Hristos, ce se întâmplă cu fiinţa noastră după moarte şi multe altele. Aceste întrebări sunt întâlnite într-o neîncetată căutare a tânărului, însă de multe ori acesta ajunge în căutarea sa, pe diferite căi rătăcitoare.
Uneori este inevitabil să ne rătăcim deoarece nu avem o sursă sigură de unde să pornim. Uneori avem momente în care avem impresia că le ştim pe toate, că posedăm îndeajuns de multe cunoştinţe pentru a ne atinge idealurile însă de multe ori suntem treziţi la realitate fără pic de speranţă. De ce totuşi alegem să pornim către un drum necunoscut fără a avea baza cunoştiinţelor? De ce atunci când pornim pe acest drum îl avem pe Dumnezeu iar când întâmpinăm diferite probleme El este singurul pe care dăm vina şi îl acuzăm pentru necazurile noastre? Asta demonstrează faptul că nu suntem pregătiţi pentru a-L primi pe Hristos; nu suntem îndeajuns de întăriţi sufleteşte şi încă nu am creat o legătură strânsă cu El .
Întâmpinăm greutăţi, piedici şi diferite încercări pe scara care duce spre Împărăţia Cerurilor însă mereu când pornim pe un drum trebuie să ne gândim şi la greutăţile pe care le vom întâmpina. Nu trebuie să pornim cu gânduri ,,roz” deoarece este posibil pe parcursul acestui drum, să cădem într-o cursă înşelătoare a vrăjmaşului. Cum nu putem clădi o casă fără temelie, aşa nu putem nici să pornim la drum fără a fi pregătiţi pentru ceea ce va urma. Cum nu poţi pleca într-o ,,pădure” fără mâncare, fără pâine şi fără apa, aşa nu poţi păşi pe acest drum fără Cuvântul lui Dumnezeu, care este pâine şi apă din care izvorăşte Viaţa Veşnică.
Dar, în pădure, veţi spune, sunt atâtea fructe din care ne putem hrăni cu uşurinţă. Da, însă, la Dumnezeu, rugăciunea este cea care ne hrăneşte sufletul şi singura cale prin care ne ridicăm. Rugăciunea este calea cea mai sigură de cunoaştere a lui Dumnezeu; cheia prin care ne putem deschide camara inimii ca Domnul să se sălăşluiască în interiorul ei prin Sfânta Împărtăşanie. Şi o dată împărtăşit cu Hristos, omul devine Lumină căci el se împărtăşeşte cu însăşi Viaţa şi Lumina cea adevărată.
Închipuiţi-vă că în această pădure, nu aveţi nici o sursă de lumina…soarele apune, iar drumul pare din ce în ce mai anevoios. Cum veţi reuşi să ajungeţi la capătul ei? Rugăciunea este fiică a luminii, calea prin care cel orb sufleteşte îşi recapătă vederea, cel surd îşi recapătă auzul iar cel mut poate vorbi din nou. Rugăciunea ne ajută să trecem prin această pădure, care este defapt propria noastră viaţă, plină de încercări şi de căi necunoscute. La ieşirea din aceasta ne aşteaptă Dumnezeu.
“Cântă şi mergi mai departe, la capătul drumului te aşteaptă Dumnezeu” (Fericitul Augustin)
(Georgiana) Analogii
