Băsescu: În România nu există antisemitism

1 549

TRAIAN BASESCU

Preşedintele Traian Băsescu   a declarat, într-un interviu acordat postului de radio Kol Israel, că în România nu există un antisemitism de masă, transmite Mediafax. Totuşi, există  declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, el amintind cazul ministrului Dan Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea.

Băsescu a amintit faptul că România a preluat, a recunoscut Holocaustul ca fiind o realitate a începutului anilor 40 şi a luat un set de măsuri legislative extrem de importante care interzic orice atitudine antisemită.

„Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlineşte zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puţini români care să aibă atitudini antisemite”, a menţionat Traian Băsescu.

Şeful statului a ţinut să sublinieze că în România nu există un antisemitism de masă.

„Sunt, însă, declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, şi ne amintim cazul ministrului Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, v-o pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României”, a spus şeful statului.

Potrivit preşedintelui Băsescu, faptul că pe teritoriul României s-au tipărit manuale despre Holocaust, anul acesta având deja 109 şcoli în care se învaţă despre evrei şi Holocaust în România, este un lucru bun, care va merge înainte.

„Faptul că am reuşit să avem un Monument al Holocaustului, chiar aici, la câteva zeci de metri de palatul prezidenţial, în centrul Bucureştiului, este iarăşi un element care va ajuta în educarea populaţiei şi în recunoaşterea acestui fenomen dramatic din istoria României, de către toţi românii”, a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că intenţia României de a prelua, în 2016, preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) este exact în acest sens.

n.n. (redactia Buciumul) asadar care sunt ratiunile aberantului proiect de lege neconstitutional al presedintelui senatului Crin Antonescu prin care s-ar interzice promovarea personalitatilor elitei culturale interbelice?

via Realitatea

1 Comment
  1. […] Sursa: Buciumul […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php