Viviane Reding vrea crearea „Statelor Unite ale Europei”
O campanie pentru ca Uniunea Europeană să devină „Statele Unite ale Europei” va fi „cea mai bună armă împotriva euroscepticilor”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul pentru justiţie Viviane Reding, potrivit The Daily Telegraph.
Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi, totodată, cel mai longeviv comisar de la Bruxelles, a solicitat ca ideea unei „adevărate uniuni politice” să figureze pe agenda alegerilor europene din această primăvară.
„Avem nevoie să creăm Statele Unite ale Europei, cu Comisia în calitate de guvern, alături de două camere – Parlamentul European şi un ‘Senat’ al statelor membre”, a precizat Reding.
Potrivit The Daily Telegraph, viziunea comisarului Reding, împărtăşită de numeroşi responsabili din instituţiile europene, ar transforma UE într-un superstat, alocând în acelaşi timp guvernelor şi parlamentelor naţionale un rol politic minor, echivalent cu cel jucat de consiliile locale în Marea Britanie.
Sub auspiciile acestui plan, Comisia ar avea preeminenţă asupra guvernelor, iar europarlamentarii ar trece peste suveranitatea parlamentarilor din Camera Comunelor.
De asemenea, liderii naţionali, reuniţi în cadrul Consiliului European, vor rămâne cu un rol consultativ, de „a doua cameră”, similar celui al Camerei Lorzilor.
Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei Regatului Unite (UKIP), a declarat că, prin aceste declaraţii, Viviane Reding a dezvăluit adevărata alegere pe care alegătorii britanici trebuie să o facă la secţiile de votare.
„Pentru cei care deţin puterea la Bruxelles, aceasta singura alegere pe care o oferă, nu o reformă, ci doar ‘Statele Unite ale Europei’. La 22 mai, britanicii trebuie să se întrebe dacă doresc acest lucru şi să voteze în consecinţă”, a declarat el. „Sunt sigur că oamenii vor spune ‘Nu’ acestui fanatism centralist”, a adăugat liderul UKIP.
Comentariile comisarului Reding, scrie publicaţia britanică, ilustrează prăpastia tot mai mare între o Europă care doreşte o „uniune tot mai strânsă” şi o Mare Britanie care exercită presiuni pentru a reduce puterile UE.
„Presupunem plecarea Marii Britanii din UE, aşa că nici măcar nu ne obosim să ne gândim la sensibilităţile britanicilor în acest moment”, a declarat un oficial, citat de The Daily Telegraph.
Cu toate acestea, preocupările sporesc la Bruxelles, în condiţiile în care ostilitatea a atins niveluri fără precedent în întreaga Europă continentală, iar partidele ostile UE conduc în sondaje în Franţa, Olanda şi Grecia.
În acest context, oficialii de rang înalt din UE, cum ar fi Viviane Reding, doresc ca alegerile europene din luna mai să treacă dincolo de dezbaterile legate de austeritatea din zona euro, îmbrăţişând o viziune grandioasă asupra Europei.
„Această dezbatere se deplasează în faza decisivă acum. În patru luni, cetăţenii din întreaga Europă vor putea alege în ce Europă doresc să trăiască”, a declarat ea.
„Există o miză importantă. Rezultatul acestor alegeri va contura Europa pentru anii ce vor veni. Din acest motiv, votul la aceste alegeri este crucial. Aceasta va fi cea mai bună armă a noastră împotriva euroscepticilor: să explicăm cetăţenilor că votul lor contează cu adevărat”, a precizat comisarul.
Vorbind la Atena, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a indicat că UE va utiliza centenarul Primului Război Mondial pentru a avertiza că euroscepticismul, extrema-dreaptă şi partidele anti-europene populiste ar putea aduce războiul înapoi în Europa.
„Nicio altă construcţie politică de până în prezent nu s-a dovedit o modalitate mai bună de organizare a vieţii pentru a reduce barbaria din această lume”, a declarat el.
„Este deosebit de important să se reamintească acest lucru, în condiţiile în care comemorăm în acest an începutul Primului Război Mondial. Nu trebuie să considerăm niciodată că pacea, democraţia sau libertatea sunt asigurate. De asemenea, este deosebit de important să reamintim acest lucru, în condiţiile în care în luna mai popoarele Europei vor fi chemate să participe la alegerile europene”, a adăugat Barroso.
Pe de altă parte, încercările lui Barroso şi Reding de a ridica miza la alegerile europene nu au fost bine primite de către toate guvernele, remarcă The Daily Telegraph. „Hiperbola federalistă despre Statele Unite nu ajută majoritatea ţărilor care doresc o UE reformată, care funcţionează mai bine”, a comentat un diplomat european. AGERPRES / (AS – autor: Ana Bîgu, editor: Ionuţ Mareş)