DECEMBRIE. De 24 de ani…

de Florin Dobrescu

Pentru noi, cei care acum 24 de ani trăiam beţia primelor ore de libertate, în acele zile tragice mirosind a sânge şi fum, pentru noi nici un
decembrie nu va mai fi ca înainte de acel Decembrie ‘89. Şarjele de lumini ce împodobesc astăzi străzile, veselia ce umple spiritul dinaintea Sărbătorilor, vor fi mereu umbrite de amintirea acelor zile de Decembrie 1989.

Imaginea tinerilor care muşcau caldarâmul, loviţi de gloanţele represiunii, amintirea sutelor de gropi săpate, ca într-un coşmar absurd, la Bellu, prin care pământul primea, avid, jertfele copiilor României, neîmplinirea idealului pentru care ei muriseră şi furtul Revoluţiei lor de către hienele comuniste… Sunt amintiri dureroase, zăgăzuite sub rănile ostoite, şi care ies în fiecare an, în fiecare decembrie, aidoma unor strigoi din morminte fără de linişte.

Ei bântuie surd subconştientul colectiv al unui popor îngenunchiat, peste tot cortegiul acestor 24 de ani de ruşine, jaf şi mizerie. Ei nu ne lasă să ne bucurăm deplin de nimic. Nimic nu se leagă, şi tot ce ziua construim se dărâmă peste noapte. Ei mărşăluiesc, ca un vaier prelung, tulburându-ne nopţile crispate şi făcându-ne să plecăm ochii de ruşine în faţa lumii civilizate.

Suntem sub blestem! O ţară întreagă stă sub blestem.

Pentru că sufletele lor sunt neîmpăcate. Şi nu îşi pot găsi liniştea câtă vreme nimeni nu a fost pedepsit pentru carnagiul din acele zile. Câtă vreme aceiaşi călăi care-au chinuit poporul român patruzecişicinci de ani au rămas în fruntea ţării, camuflaţi sub formule democratice, monopolizând pârghiile politice şi economice ale României.

De aceea, poate mai mult ca oricând, în fiecare decembrie simţim cum  păşesc printre noi pe străzi. Ne amintim de zâmbetul lor. Şi revin în noi, la fel de curajoşi, de puternici şi de frumoşi ca în acele zile şi nopţi mânjite de cenuşă şi sânge. De aceea pentru noi, românii, Decembrie va fi mereu luna Libertăţii. Şi asta cu atât mai mult acum.

Acum, când Parlamentul pregăteşte noi cătuşe pentru libertatea de exprimare, când Senatul elaborează legi pentru arestarea demnităţii şi sugrumarea proprietăţii private, iar între guvern şi popor violenţa forţelor de ordine ridică un zid tot mai opac.

Sunt ei! Nu e un vis. Nu e vedenie. Sunt ei şi sunt aievea. În glasurile tinerilor care astăzi strigă pe străzi Dreptatea şi Libertatea, striviţi sub bocancii Jandarmeriei, sub frunţile asudate ale celor ce împachetează spre îngropare sau exil cărţile ce mâine vor fi supuse arestării, în lacrimile mamelor ce primesc deja citaţiile penale trimise de procurori copiilor lor.

Pentru că visul lor frumos, pentru care bucuroşi au murit, este mai de preţ decât orice alt bun pământesc. Libertatea o avem în măsura în care suntem în stare să ne-o apărăm. Căci permanent se vor ridica hiene dornice să o sugrume, pentru a ne stăpâni. Pe noi, avutul nostru, ţara noastră.

Copiii noştri cei mai buni din Decembrie 89 se întorc. De pasul lor se cutremură veacul, iar băierele oficiale ale lumii strâmbe clădite de cioclii Revoluţiei noastre de atunci trosnesc cumplit. Tu – cel ce i-ai văzut atunci murind pentru a nu ştiu câta oară în 2000 de ani, tu – cel ce-ai rămas aici încă un timp din voia Proniei, tu poţi găsi tihna Sărbătorilor ştiindu-le sufletele neîmpăcate?  Tu, frate, poţi să dormi liniştit?

Ascultă! Vremea ridică iar baricade. Şi iar se aude, ca în fiecare decembrie de 24 de ani încoace: „Libertate, te iubim, / Ori învingem, ori murim!” Pentru noi, lucrurile nu s-au terminat atunci. Lupta continuă!