Pachete cu dulciuri si pliante de la Chevron!

0 850

 

 

Chevron face propagandã în scoalã!

 

MAI ÎNTÂI DULCIURI SI APOI POLUARE Ieri în scolile din comuna Bãcesti, elevii din clasele I – IV au primit câte un cadou de la firma Chevron. Pachetele au fost distribuite chiar în sãlile de clasã. Alãturi de dulciuri si câteva rechizite, în pachete se aflã si un pliant, o scrisoare “de informare” care începe cu titlul Chevron, “Pentru tine si familia ta”. Am încercat sã afãm cine a permis aceastã “campanie” de informare în scoli, însã primarul comunei n- a rãspuns la telefon. Ne-a sunat, în schimb, presedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, care ne-a amenintat cã va face o plângere penalã pentru cã am îndrãznit sã facem aceastã “anchetã”. De mentionat cã la Bãcesti se pregãteste instalarea celei de-a doua sonde de explorare a gazelor de sist.

 

În urma opozitiei de la Pungesti, oficialii de la Chevron pregãtesc îndelung terenul la Bãcesti, acolo unde au aprobare pentru o altã sondã de explorare a gazelor de sist. Initial au trimis mai multe echipe pentru o “campanie de informare”. Fiind primite cu ostilitate, a fost gânditã o altã strategie: campanie de informare în scoli! Toti elevii din ciclul primar din comunã au primit câte un cadou care contine un rucsac, câteva rechizite, dulciuri si un plic.

 

“Uite, mamã, ce-am primit la scoalã!”

 

Ieri, bucurie mare a copiilor, la iesirea de la scoalã. Acestia îsi arãtau pãrintilor si prietenilor cadourile primite. În curtea scolii se afla si directorul de la Bãcesti, Ionel Dior. “Nu stiu ce contine acest pachet. Initial am refuzat sã fie distribuite în scoli, dar a venit ieri domnul primar si mi-a zis cã nu e nicio problemã. Eu am pus conditia sã nu vinã oameni îmbrãcati cu uniformele de la Chevron”, n-a declarat directorul Ionel Dior. Aceeasi situatie si la scoala din satul Pãltinis. Învãtãtorul ne-a povestit cã a venit ieri primarul cu cei de la Chevron si au adus pachetele pe care le-au împãrtit elevilor în scoalã.

 

Buzatu s-a sesizat “din oficiu”

 

Dupã ce am gãsit copiii cu cadourile, am avut o discutie telefonicã cu colegi din redactie în care le-am povestit ce se întâmplã la scolile din Bãcesti si faptul cã intentionãm sã mergem la Pãltinis pentru a vedea exact ce contin acele cadouri. Coincidentã stranie, în zece minute colegul nostru a primit un telefon de la Dumitru Buzatu, cel care s-a arãtat extrem de iritat de demersul nostru jurnalistic. “Am aflat cã opriti copiii pe stradã si le cãutati în ghiozdane. Vã fac plângere la Parchet. Ce sunteti voi, organ de anchetã, sã cãutati în ghiozdane?”. Pentru linistea lui Dumitru Buzatu, tinem sã precizãm cã n-am cãutat în niciun ghiozdan, ci am mers la o familie din Pãltinis care ne-a arãtat ce contine cadoul de la Chevron. Foarte ciudat, însã, cum a aflat Dumitru Buzatu nu doar ceea ce am fãcut, ci si ceea ce intentionãm sã facem!

 

Chevron reactioneazã apoape instantaneu

 

Coincidentele nu s-au oprit aici, deoarece la câteva minute de la telefonul primit de la presedintele CJ Vaslui a venit pe adresa redactiei un mail de la Chevron: “Bunã ziua, vã rog sã gãsiti mai jos pozitia Chevron cu privire la unul dintre programele de investitie socialã pe care compania le desfãsoarã în judetul Vaslui. Chevron are o istorie vastã în ceea ce priveste sustinerea comunitãtilor prin investitii de naturã socialã si prin activitãtile de voluntariat ale angajatilor nostri. Compania noastrã construieste parteneriate pe termen lung cu comunitãtile în care ne desfãsurãm activitatea. Ne propunem sã fim vecini buni pe întreaga duratã a proiectelor noastre si sã sustinem activitãtile care sunt importante pentru comunitãtile în care operãm. Având în vedere acest anagajment, Chevron investeste în programele axate pe trei domenii strategice: sãnãtate, educatie si dezvoltare economicã. Compania noastrã colaboreazã cu comunitãtile vizate pentru a directiona resurse cãtre proiectele importante pentru localnici, în functie de nevoile lor. În urma unor consultãri cu comunitãtile locale, Chevron sustine accesul copiilor la educatie, prin sprijinirea acestora cu rechizite necesare în activitãtile scolare. Chevron îsi reitereazã angajamentul de a avea relatii constructive si pozitive cu comunitãtile unde îsi desfãsoarã activitatea si de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitãtile locale si autoritãtile, despre proiectele sale”.

 

Cum i-a lovit pe cei de la Chevron grija fatã de elevii din Bãcesti?

 

De fapt, ideile din acest mail sunt cam aceleasi cu cele expuse în pliantul primit de elevii din Bãcesti. Nu stim si avem motive sã ne îndoim cã acest mail ar mai fi fost trimis de PR-ul de la Chevron, atât redactiei noastre cât si altor redactii, dacã nu am fi aflat de propaganda din scolile din comunã. Interesant este cã scrisoarea se adreseazã chiar copiilor. Astfel, cei mai mici dintre elevi au avut surpriza sã afle cã “Chevron a fost întotdeauna un sustinãtor al educatiei si este plãcerea noastrã sã oferim o mânã de ajutor în realizarea activitãtilor scolare de zi cu zi”. De altfel, acest adevãr l-au simtit si elevii de la Pungesti, mai ales atunci când jandarmii, care pãzesc cu sfintenie terenul închiriat de Chevron, i-au oprit sã mai meargã la scoalã.

Sursa: VRN.rosurpriza chevron in ghiozdane521 copy

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php