ONG-urile traditionaliste, conservatoare si pro-vita cer 6 procente din PIB pentru EDUCATIE

0 680

PIB 6 la sutaCoalitia pentru Familie si Constitutie, for civic constituit din organizatii nonguvernamentale ce au ca scop promovarea valorilor traditionale ale poporului român, se solidarizează cu elevii, studenţii şi cadrele didactice care protestează de luni de zile, cerând că educaţia să fie finanţată corespunzător. Solicităm tuturor guvernanţilor, parlamentarilor şi oamenilor politici să îşi respecte angajamentele pe care şi le-au asumat şi să întreprindă toate demersurile necesare pentru că educaţia să fie finanţată cu cel puţin 6% din PIB.

Studiile ultimilor ani arată că învăţământul românesc se află într-o continuă degradare, fără ca factorii politici să ia vreo măsură pentru îndreptarea situaţiei. Deşi Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii rapoarte care arată că încă din anii ’90 învăţământul românesc a început să se degradeze, nimeni nu a luat vreo măsură concretă şi coerentă. Analizând starea învăţământului preuniversitar, pe baza cercetărilor INS, pentru perioada 1990-2011, am putut constata următoarele:

Mai bine de 20.000 de şcoli au fost închise sau arondate

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în anul şcolar 1990/ 1991, în România existau 28.255 de şcoli. În anul şcolar 2010/ 2011 mai funcţionau doar 7.480 de instituţii de învătământ preuniversitar, adică doar 26.47 % din totalul instituţiilor care funcţionau în anul 1990.

Regratabil este faptul că, deşi în anul 1990 funcţionau 707 şcoli profesionale, în anul 2011 mai existau doar 5 astfel de şcoli.

Populaţia şcolară şi preşcolară a scăzut cu peste 1,5 milioane

În anul 1990 în sistemul de învăţământ preuniversitar erau înscrişi 4.873.221 copii, faţă de 3.356.225, în anul şcolar 2010/ 2011. Populaţia şcolară a scăzut cu peste 30% între anii 1990-2011.

Numărul cadrelor didactice a scăzut cu peste 30.000

Dacă în anul şcolar 1990/ 1991 personalul didactic însuma 257.792 de cadre, în anul şcolar 2010/ 2011, în învăţământul preuniversitar îşi mai desfăşurau activitatea 223.207 cadre, cu 34.585 mai puţine decât în 1990. Faţă de anul şcolar 1996/ 1997, când în învăţământul preuniversitar funcţionau 289.778 cadre didactice, în 2011 numărul acestora s-a redus cu mai mult de 65.000.

Constatăm că deşi numărul copiilor înscrişi în sistemul de învăţământ a scăzut, acelaşi lucru petrecându-se şi cu cadrele didactice, foarte multe şcoli fiind desfiinţate sau arondate, educaţia a fost şi este finanţată în continuare necorespunzător, cu mult sub media europeană.

De exemplu, în anul 2009, în România cheltuielile per elev/ student pentru toate nivelurile de educaţie, au fost de trei ori mai reduse comparativ cu media europeană.

Fără educaţie naţiunea dispare

Inconştienţa guvernanţilor şi oamenilor politici din ultimii 20 de ani a făcut că educaţia românească să se degradeze în mod constant şi a pus în pericol viitorul acestei naţiuni. Considerăm că este momentul ca Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul României să-şi ia rolul în serios şi să reprezinte interesele poporului român.

Este binecunoscut faptul că viitorul unui neam stă în conştiinţă şi în educaţie. Dacă la distrugerea conştiinţei creştine a acestei ţări se lucrează continuu de peste 70 de ani, distrugerea sistemului educaţional este lovitura finală care va conduce la dispariţia naţiunii române.

Atragem atenţia Ministerului Educaţiei, cât şi Guvernului şi tuturor factorilor de decizie că finanţarea corespunzătoare a sistemului de învăţământ nu este o opţiune, ci o obligaţie. Remunerarea corespunzătoare a profesorilor, investiţiile în infrastructură, creşterea burselor, mărirea capacităţilor de cazare în cămine trebuie să fie priorităţile oricărui guvern responsabil. În ceasul al 11-lea, autorităţile trebuie să oprească distrugerea ţării şi exodul tinerilor români.

În timp ce în numeroase şcoli din mediu rural nu a fost încă introdusă apă curentă şi nu există grupuri sanitare decente, Ministerul Educaţiei Naţionale îşi permite luxul de a promova proiecte precum precum “digitalizarea” completă a învăţământului sau implementarea orelor de educaţie sexuală. Guvernul României, prin Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să respecte demnitatea elevilor, studenţilor şi profesorilor şi să le ofere mijloacele necesare pentru a putea deveni elita de care familia română, şi implicit societatea, are nevoie.

Orice părinte este interesat de viitorul copilului său, aceasta însemnânând accesul nemijlocit la cea mai bună educaţie. Susţinem demersul studenţimii române, al elevilor şi dascălilor, şi cerem tuturor celor implicaţi în procesul educaţional să fie uniţi, pentru a face ca, în sfârşit, educaţia să aibă finanţarea pe care o merită.

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Semnează:

1. Alianţa Familiilor din România

2. Asociaţia Pro Vita – Bucuresti

3. Asociaţia “Cercul Studenţesc Floarea de foc”

4. Asociaţia “Basarabii”

5. Asociaţia “Rost”

6. Liga de Utilitate Publică

7. Asociaţia “Familia ortodoxă”

8. Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei (ART), Bucuresti

9. Asociaţia “Sfântul Împărat Constantin cel Mare”

10. Asociaţia pentru Libertatea Românilor

11. Alianţa pentru Demnitate Naţională

12. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Iaşi

13. Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti din judeţul Alba

14. Asociatia “Civic Media”

15. Asociatia “Ortodoxia Tinerilor”

16. Fundatia “Sfânta Irina”

17. Asociatia “Prietenii de Familie”

18. Grupul “Ioan Alexandru”

19. Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie “Sfântul Daniil Sihastrul”

20. Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”

21. Asociatia Prologos

22. Asociatia “Copil dorit”

23. Asociatia “Casa Gratis Pro Deo”

24. Asociatia “Triada”

25. Asociatia “Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”

26. Asociatia “Parintele Galeriu”, Bucuresti

27. Fundatia Crestin Ortodoxă PRO FILIIS

28. Asociatia PRO BURDUJENI, Suceava

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php