INVAZIA NOULUI PAGANISM/ De la HALLOWEEN la “SAPTAMANA ARHANGHELILOR” sub egida M.I.S.A.?/ Cine are interes ca in scolile din România sa se oficializeze celebrarea mortii si a intunericului?

0 869

halloween gen 2

An de an, şcolile din România devin adevărate „castele” ale groazei, bântuite de vampiri, vrăjitori, mumii, vârcolaci sau criminali sângeroşi. O privelişte macabră care, însă, nu îi îngrozeşte nici pe părinţi, dar nici pe dascăli, căci la parăzile de Halloween, organizate în diferite oraşe ale ţării, ei se costumează aidoma copiilor lor, mărşăluind alături de aceştia.

De câţiva ani, însă, un fenomen mai periculos decât însuşi Halloween-ul îl reprezintă„Săptămâna Arhanghelilor”, un eveniment organizat de membrii Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.). Aparent, organizatorii anunţă expoziţii de pictură cu tema „Lumea îngerilor”, conferinţe despre angeologia creştină, teatru de păpuşi pentru copii, teatru iniţiatic pentru cei mari, concerte de muzică inspirată de îngeri, filme documentare despre îngeri etc. Mascată sub o formă şi o denumire „prietenoasă”, manifestarea are însă drept protagoniste cursante M.I.S.A., prestatoare de videochat erotic, care pozează în „îngeriţe”, aducând hulă împotriva Bisericii Ortodoxe şi credinţei creştine.

 „Ne propunem să compensăm impactul malefic al Halloween-ului şi promovăm organizarea în aceeaşi perioadă a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate. Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor. Astfel că fiecare dintre noi avem de ales: teroarea demonilor sau binecuvântarea paradisului. Ambele ne sunt la îndemână, alegerea e a noastră!“, susţin organizatorii evenimentului.

Într-o scrisoare deschisă semnată de ASCOR Braşov, în 2010, cu titlul MISA declanşează operaţiunea „Săptămâna Arhanghelilor!” aflăm că

„acest eveniment ce se vrea a fi cultural-umanitar, care până anul trecut purta numele de „Săptămâna Îngerilor”, este organizat de ani de zile de mult controversata sectă MISA care îl are ca lider pe Gregorian misaBivolaru. Iniţial, în anul 2005, MISA şi-a asumat „paternitatea” pentru acest eveniment, în anii următori însă, datorită problemelor pe care le are cu justiţia, presa şi opinia publică, a închiriat spaţiile necesare desfăşurării acestui eveniment prin diverse fundaţii şi asociaţii pe care le controlează din umbră (Sophrozin, Satya , Diamant, Anima Mundi etc). În toamna anului 2009, cu puţin înainte de „Săptămâna Îngerilor”, în două articole din „Gardianul” au fost prezentate două cursante MISA, prestatoare de videochat erotic, care în anii trecuţi au participat pe post de „îngeri” la „Săptămâna Îngerilor” din Timişoara şi Braşov.

Tot anul trecut au fost retraşi de la eveniment copii de la o grădiniţă din Galaţi şi elevi de la o şcoală din Hinteşti şi de la un liceu din Piteşti, care urmau să participe la diverse spectacole din cadrul ,,Săptămânii Îngerilor din oraşele respective”.

Compensarea impactul malefic al Halloween-ului (care are valenţe sataniste) nu se poate realiza (aşa cum spun cei de la MISA) prin promovarea  acţiunii Săptămânii Îngerilor, deoarece este imposibil să compensezi răul cu rău.”     

„Săptămâna Arhanghelilor”, un atac la adresa Bisericii Ortodoxe

După ediţia de anul trecut a „Săptămânii Arhanghelilor”, reacţii prompte au venit şi din partea foştilor adepţi MISA, care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de această manifestare. Astfel, din articolul Foştii adepţi ai lui Bivolaru atrag atenţia. Săptămâna Arhanghelilor poate fi preselecţie pentru sectanţii MISA publicat în ediţia din 29 octombrie 2012 a cotidianului „Glasul Hunedoarei”, aflăm că manifestările organizate sub denumirea „Săptămâna Arhanghelilor” au stârnit reacţii negative din partea foştilor adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), care susţin că această manifestare reprezintă o acţiune de racolare de noi membri pentru MISA:

„În municipiul Hunedoara, „Săptămâna Arhanghelilor” este o acţiune organizată sub forma unui simpozion de către Asociaţia Civică „Dreptate” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. În această perioadă sunt programate să aibă loc, în Deva şi Hunedoara, o serie de manifestări şi acţiuni culturale şi religioase şi se bucură chiar de prezenţa unor reprezentanţi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (…) Promovarea în media locală a stârnit reacţii negative din partea unor foşti adepţi ai lui Bivolaru, care vin să atragă atenţia părinţilor care permit copiilor să participe la eveniment despre eventualele riscuri la care îi expun.”

„Vă scriu din Germania pentru a vă atrage atenţia că, timp de o săptămână, sub egida MISA va avea loc şi în Hunedoara evenimentul „Săptămâna Arhanghelilor”, o acţiune indirectă de racolare de noi adepţi. Printre îngerii şi arhanghelii ce au participat în cursul anilor la evenimente de acest gen din toată ţara au fost prezenţi cursanţi MISA ce au jucat în filmele porno ale MISA şi cursante active pe site-uri de adulţi”, susţine o fostă instructoare MISA, Cecilia Tiz.”

Nimeni nu contestă nevoia de a combate Halloween-ul, despre care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”. Dimpotrivă, ar trebui să preluăm modelul Rusiei, unde Ministerul Educaţiei a decis să interzică încă din 2003 orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli, întrucât această sărbătoare promovează cultul morţii, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Mai mult decât atât, un reprezentant al Ministerului Educaţiei, Alexander Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.

Însă nu putem combate un rău prin alt rău, „ambalat” într-o formă atractivă. Căci în joc sunt sufletele copiilor noştri care pot cădea uşor în plasa unor organizaţii oculte, renumite în lumea întreagă pentru orgiile sexuale, perversiunile şi traficul cu minori. Prea multe familii distruse, prea mulţi tineri care şi-au pus capăt zilelor, prea multe copile care au luat calea străinătăţii pentru a se prostitua, încât să mai permitem pătrunderea în şcoli şi licee a celor care vor să ne racoleze copiii!

„Din experienţa trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o îndrăcire treptată a celui ce le practică şi că oricând pot apare tulburări mintale şi comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată şi acceptată, ea venind cu acordul şi prin voinţa noastră, şi deşi ştii că ceilalţi te consideră nebun pentru ceea ce crezi şi faci, tu îţi argumentezi şi demonstrezi că de fapt tu eşti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc şi nu înţeleg adevărata realitate.”(Mărturia unui tânăr care a practicat yoga şi tehnici de bioenergie).

             „Ai grijă! În fiecare clipă El ne vede!”spune bărbatul cu amuzament. „Ea. Ea ne vede!”, ține să-l corecteze domnișoara, zâmbindu-i malițios. Deși replica poate lua diverse forme, în tot mai multe filme, dar în special în cele promovate de Hollywood, ideea că Dumnezeu trebuie, în logica egalității prin compensație, numit cu pronume feminine, e subliniată, dacă nu în mod ostentativ, cel puțin întâmplător.

Presiunea fenomenului feminist asupra a tot ce înseamnă noțiune socială e deosebit de mare. În ultima vreme, o redută pe care planul de luptă al ONG-urilor de acest gen o vizează este așa-numita discriminare sexuală din teologie. O seamă de teologi protestanți, parcă neluând în seamă învățătura că în cer „nici nu se însoară, nici nu se mărită”, adică faptul că ființele netrupești − și, în mod deosebit, Dumnezeu Atotțiitorul − sunt simple, fără gen sexual, scot în evidență așa-numita discriminare făcută pe criteriile „primitive” ale societății evreiești din perioada Vechiului Testament, negând chiar caracteristica paternă a Stăpânului a toate. Nu vom intra în argumentări dogmatice mai detaliate, deoarece mesajul Scripturii e cât se poate de clar.

Iată însă că în Occident lucrurile nu sunt atât de simple. M-am întrebat atunci: de unde vine acest avânt antitradiționalist, îndreptat împotriva învățăturilor biblice? Am descoperit, cu uimire, că în spatele unor astfel de arbitrare demersuri se află, de fapt, o altă doctrină religioasă.

Renașterea noului păgânism – demonul cel ascuns al erei noastre

Ați auzit, sunt sigur, de fenomenul noului păgânismToți copiii de astăzi fie au vizionat vreun film cu Harry Potter, fie au citit vreo carte despre „micul vrăjitor”. În fiecare seară, în grila de programe TV, neapărat, ne fură ochii câte un film despre vrăjitorie, magie, ocultism sau mistere antice. Suntem deja familiarizați cu termenii „de specialitate”, neluându-i în seamă și neobservând efectele nocive ale lor.

Tastând cuvintele „noul păgânism” pe vreunul dintre motoarele de căutare ale internetului, sigur ne vor apărea sute și mii de pagini ce te introduc în misterioasa doctrină. E vorba despre o religie sau un complex de credințe străvechi al preoților celți (civilizație care a avut influență în mai toate zonele Europei), care postulează ideea unei treimi de zeități feminine: Mama Universului, Zeița Întunericului și Preoteasa (sau Prințesa) Lumii. Sesizăm astfel în ce fel se forțează introducerea ideilor vechilor credințe păgânești în teologia creștină actuală. Doctrina cuprinde felurite învățături despre reîncarnare, despre întruparea Zeiței Universului sub forma a diferite divinități, precum și alte aberații sincretice, ce nu au alt rol decât acela de a putea recruta adepți din toate locurile pământului.

Tentativa de intoxicare a învățăturii celei drepte despre Dumnezeu nu este nouă. Creștinismul primelor veacuri a fost pur și simplu asaltat de influențe păgâne și de felurite doctrine mistico-demonice ale popoarelor ce au cunoscut, în cele din urmă, bucuria Învățăturii despre Hristos.

Secta coliridianiștilor – despre cum Maica Domnului e „zeificată” fără voie

Între acestea, foarte puțin mediatizată (referire la ea face doar Epifanie al Salaminei) era așa-numita sectă a coliridianiștilor.Pe scurt, aceștia practicau un cult deosebit al Maicii Domnului, pe care o considerau întrupare a Zeiței Universului. Săvârșeau chiar și o „liturghie” a Fecioarei Maria, ignorând tot mai mult lucrarea de mântuire și învățăturile Domnului Iisus Hristos.

Am amintit de o astfel de erezie dintr-un motiv, cred, previzibil: secta a reînviat, la fel cum au răsărit iarăși, ca buruienile cele otrăvitoare, alte eresuri și învățături de suflet păgubitoare din primele veacuri. Dacă în urmă cu două milenii, acestea se hrăneau din doctrinele și practicile vechiului păgânism, astăzi, pe lângă cele amintite, se adapă și cu izvorul cel tulbure al postmodernității, al „libertăților” și „valorilor”noii lumi.

Secta reînviată a coliridianiștilor numără deja zeci de mii de membri din toată lumea (cu precădere însă din S.U.A. și Regatul Unit), organizați chiar într-un…„episcopat”. Tragicul situației se intensifică prin aceea că respectiva entitate religioasă cere intrarea în Biserica Anglicană, ca latură modernizatoare a ei.

Asaltul celor care cer „feminizarea” teologiei creștine, sunt, după cum am văzut, parte a unei cu totul alte religiozități. Și în țara noastră au apărut astfel de excese: proscomidia Maicii Domnului, exacerbării ale rolului Fecioarei Maria pentru mântuirea omului, etc. Evlavia populară, atunci când nu se ghidează după învățătura Bisericii, ci ia forme tot mai depărtate de aceasta, devine o pioșenie bolnavă. Vanitatea de „bun credincios” și cârcoteala, caracteristici tot mai întâlnite la mulți dintre noi, pot să ne transforme în slujitori ai altui „dumnezeu”.

Trei puncte vulnerabile ale omului modern – ușa prin care pătrund eresurile

Punctul cel mai vulnerabil al omului zilelor noastre este mândria. Celălalt: senzualitatea. Noul păgânism le pagans2„valorifică” pe ambele. În ultimele decenii, omului modern i s-a inoculat ideea că a trăit permanent, laolaltă cu strămoșii săi, într-o aproape unanimă ignoranță. Mai mult, Biserica i-ar fi ascuns, prin „mecanismele ei de manipulare”, bogăția de valori a vechilor antici (în cazul europenilor: a civilizației celtice sau − de ce nu? − dacice), îmbolnăvind „moralitatea sănătoasă” a omului cu învățături creștine ce-l degradează.

Ideile nu sunt chiar noi, sau, cel puțin, nu din epoca internetului. Nietzsche a fost principalul lor promotor, urmându-l pe Wagner și denumind răspândirea creștinismului drept „revoluția sclavilor în istorie”. El a deplâns „trista soartă” a popoarelor germanice, care au fost atinse de „boala misericordiei”, a milei față de celălalt. Urmându-l pe acesta, și astăzi, prin cărți și filme de genul „Codul lui Da Vinci”, „Comoara Templierilor” sau chiar „Zeit Geist” se imprimă în mintea celor slabi în credință ideea că o conspirație universală, al cărei organism este Biserica, le-a ascuns adevărul, falsificând istoria. După cum am mai spus, astfel de calomnii au darul de a specula un punct vulnerabil al omului zilelor noastre, școlit sau nu prea: vanitatea.

Al doilea afect, senzualitatea, lovește o altă coardă sensibilă a consumatorului de senzațional, în special, dar și a omului simplu, neancorat încă prea bine în lumina învățăturilor dumnezeiești. Doctrinele neopăgâne promovează deplina libertate a moravurilor, ca în vechiul Babilon, eliminând interdicțiile ce protejează „cele ale firii”.

În ritmul acesta, în scurt timp, fenomenul noului păgânism va deveni vizibil, iar lupta care s-a dat în primele secole între dreapta învățătură și ereziile păgânești va fi iarăși pornită. Teatrul de război va fi, fără îndoială, presa, ecranul, pe de o parte; biserica, mănăstirea și familia, pe de altă parte.

Pliindu-se numai bine pe ideologia societății noastre, păgânismul va afecta în special generațiile următoare. Aici, ca părinți, putem încă să mai schimbăm ceva, chiar dacă adolescenții care – ca să folosesc o expresie mai plastică – „s-au născut cu calculatorul în brațe” privesc uneori cu aroganță și dispreț la „mulțimea de creduli” ce „nu și-au deschis încă ochii spre a vedea realitatea, spre a înțelege că„degeaba se străduiesc să urmeze niște reguli atât de aspre”, când, de fapt, sunt o mulțime de credințe din care poți alege, mult mai îngăduitoare cu „slăbiciunile firești ale omului”.

Iată deci și al treilea punct vulnerabil: comoditatea sau lenea. Din scaunul de birou, din fața ecranului de televizor sau de calculator, e mai firesc să alegi a ronțăi snaks-uri otrăvitoare, decât să cauți prin piață legume și fructe sănătoase. Cam așa e și cu credința: obișnuiți să li se ofere totul de-a gata, generațiiile ce vor urma vor cere ca și Dumnezeu să le stea la dispoziție, la fel ca punga de chips-uri.

Hristos va înfrânge demonul credințelor păgâne

Noul păgânism propune aceste „avantaje”: nu-ți cere înfrânare, nu-ți cere nici măcar credință prea puternică, ci îți întinde pe tavă o multitudine de zei (dintre care treimea de care vorbeam e doar o variantă) de unde îți „selectezi” zeul preferat.„Dumnezeu-femeie” e unul dintre aceștia.

E bine să ne dăm seama de un lucru cât se poate de previzibil: când noul păgânism va duce o luptă pe față cu credința, nu va mai purta pe cap coif cu steluțe și barbă albă, curată, de bătrân respectabil (așa cum ne sunt înfățășați în filme druizii sau alți vrăjitori „buni”), ci va veni cu toată întunecimea duhurilor celor necurate, alungate, pentru o vreme, de vestea cea bună a venirii lui Hristos. Dar nu se cade însă a deznădăjdui. Hristos va veni și a doua oară.

***

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MINISTRULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADELOR DIDACTICE, PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR IMPLICAŢI ÎN ORGANIZAREA SĂRBĂTORILOR DE HALLOWEEN

De câţiva ani încoace, majoritatea instituţiilor de învăţământ din România celebrează Halloween-ul, o sărbătoare de sorginte păgână, denumită, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii. În apropierea zilei de 31 octombrie, încep pregătirile pentru petreceri, concursuri, carnavaluri sau parade la care iau parte nu doar copiii, ci şi părinţii sau profesorii lor. halloween scoala 7 botosaniÎn cadrul acestor manifestări „educativ-culturale”, preşcolarii, şcolarii mici sau liceenii se întrec, cot la cot cu educatorii, în a-şi etala costumele de vârcolaci, vampiri, mumii, diavoli, monştri, vrăjitori sau fantome.  În ciuda unei aparenţe de joacă, farsă ori distracţie, Halloween-ul este, de fapt,o sărbătoare închinată Zeului Morţii,Samhain, căruia celţii îi aducea jertfe umane, existând mărturii că practica sacrificiului uman e încă folosită şi în zilele noastre.

Răspândirea acestei sărbători e de neînţeles într-o ţară creştin-ortodoxă şi într-un spaţiu atât de bogat în sărbători tradiţionale, autentice, aşa cum este Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare româneşti. Cine are interes ca în şcolile din România să se oficializeze celebrarea morţii şi a întunericului? Ce legătură poate exista între procesul de învăţământ – axat pe instruirea şi educarea elevilor – şi o manifestare străină de identitatea poporului român, de valorile, cultura şi credinţa lui?

Paleta activităţilor de Halloween este foarte largă şi, într-adevăr, foarte „educativă”. În timp ce la orele de lucru manual copiii de grădiniţă realizează fantome din şerveţele, vrăjitoare, păianjeni cu pânze, fantome după amprenta piciorului sau fantome din spirale, şcolarii îşi confecţionează măşti groteşti, pelerine, îşi vopsesc feţele, purtând tot felul de însemne drăceşti (coarne şi coadă de drac, crucea răsturnată etc.). Dascălii nu rămân nici ei mai prejos, costumându-se în aceeaşi manieră şi organizând concursuri la care posesorii celor mai înspăimântătoare costume sunt recompensaţi cu generozitate:

«… îngeraşii, drăcuşorii, o asistentă medicală, mirele şi mireasa, vrăjitoarele şi… chiar Moartea au prezentat costumele, cele mai frumoase dintre ele fiind premiate: diplome şi prăjiturele. „Am ales această costumaţie pentru că mi s-a părut deosebită. Mi-a plăcut şi am vrut să câştig”, declară Frankenstein (Apostolescu Ştefan, clasa a V-a B). Clasa a III-a sau clasa a VIII-a, toţi au fost foarte inspiraţi în alegerea personajelor în pielea cărora au vrut să intre. Încrezători şi cu zâmbetul pe buze, elevii s-au prezentat în faţa spectatorilor, cu dorinţa de a fi cei mai buni (….)

„Sunt costumată în vrăjitoare. Mi se pare că pune în evidenţă ceva care să sperie spiritele rele. În plus, acest personaj mi-a plăcut de când eram mică”, spune Alice Petricică, din clasa a VI-a C.» (din articolul Halloween alungă spiritele rele din şcoli,ziarul Valea Prahovei, noiembrie 2009)

«Vineri, stafiile au bântuit coridoarele şcolii, vrăjitoarele au îngrozit lumea, scheletele şi-au făcut de cap, iar monştrii şi-au intrat în drepturi. Nu este vorba despre un film de groază, ci de petrecerea Halloween, organizată la Şcoala „George Enescu” din Sinaia. Elevii s-au costumat în tot felul de personaje, care mai de care mai înfricoşătoare. Înainte să se dea startul petrecerii, cei mari au vrut să-i sperie pe colegii mai mici şi… au reuşit. „Atât copiii care învaţă la şcoala George Enescu, cât şi cadrele didactice au pregătit o serie de activităţi care au început de la ora 9.00. Ele s-au încheiat cu Halloween party. Elevii au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi, deşi această sărbătoare nu este românească, costumele lor, dar şi ceea ce au pregătit ei, denotă faptul că iubesc această sărbătoare”, a precizat prof. Aurora Arieşan, consilier programe educative. Tinerii şi-au etalat costumaţia şi au primit de la profesori prăjituri şi bomboane. Elevii au realizat şi desene înfricoşătoare, desene care au fost expuse pe coridoarele şcolii. Apoi, au dansat şi s-au distrat la petrecerea „groazei”. Elevii şi-au speriat până şi profesorii. La unele clase, tinerii şi-au aşteptat dascălii costumaţi şi cu dovleci pe bănci. „M-am îmbrăcat în vrăjitoare, însă fac vrăji bune. Dacă aş avea puteri, mi-aş dori ca toţi oamenii să fie mai buni”, a spus o elevă. Pentru că au reuşit să creeze atmosfera de Halloween în şcoală, elevii au primit dulciuri, dar şi diplome. De asemenea, profesorii i-au felicitat pentru creativitate.» (articolul Petrecere de groază, ziarul Valea Prahovei, ediţia din 3 noiembrie 2009)

Deşi nu este decât o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale, iată că, treptat, Halloween-ul devine un soi de sărbătoare naţională a românilor, o sărbătoare pe care însuşi„părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, o considera drept una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”, de pe 1 mai.

În preajma acestei sărbătorii, televiziunile difuzează filme horror, în vitrinele magazinelor, în parcuri, în localuri, şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte imagini demonice.

Cum de am ajuns să ne bucure monstruozitatea, să ridicăm la rang de virtute cruzimea, oroarea, sadismul? De ce nu ne întrebăm ce ascunde această sărbătoare, aparent nevinovată, înainte de a ne grăbi să o sărbătorim cu atâta fast?

În timp ce în şcolile din România se promovează teroarea, cruzimea, violenţa şi moartea,Ministerul Educaţiei din Rusia decide să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menţine din 2003, iar motivaţia este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Halloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe aceasta temă.

HALLOWEEN-UL ÎN ŞCOLI – ÎNCĂLCĂRI GRAVE ALE PREVEDERILOR LEGALE

 Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a scoala1halloween71copiilor şi cadrelor didactice.

Astfel, între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că

„în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  şi  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”.

În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că

„personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spaţiul şcolar şi poate întreprinde acţiuni în nume propriu în afara  acestui  spaţiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învăţământului şi demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din  învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.” (Art. 280. — 1)

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: “Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?”, 80% au răspuns: “Aş vrea să omor pe cineva…”. De asemenea, creşterea violenţelor din timpul Halloween-ului a devenit o evidenţă, „distracţia” asociindu-se cu fapte penale, consum de alcool şi droguri sau accidente grave.

Îşi poate asuma vreun profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui joc nevinovat de-a moartea?

Semnatari: 

1.    Asociaţia Creştin Ortodoxă Mama Olga, Piatra-Neamţ
2.    Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ
3.    Asociaţia Medicală Concordia 2006, Piatra Neamţ
4.    Federaţia Asociaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România
5.    Asociaţia Pro-vita Craiova
6.    Asociaţia Pro-vita Gorj
7.    Asociaţia Pro-vita Sibiu
8.    Asociaţia Bucovina Profundă Suceava
9.    Asociaţia Sf. Martiri Brâncoveni, filiala Suceava
10.  Asociaţia Simplu România
11.  Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Constanţa

12.  Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Arad

sursa: razbointrucuvant.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php