„Asociaţia viitorilor deţinuţi politici“. Bucureştenii care se opun proiectului Roşia Montană s-au solidarizat cu protestatarii puşi sub învinuire
Câteva zeci de protestatari care se opun proiectului de exploatare minieră de aur şi argint de la Roşia Montană s-au solidarizat, joi dimineaţă, cu cei care au fost puşi sub învinuire şi sunt audiaţia la Secţia 10 de Poliţie din Bucureşti. Oamenii au ţinut o pancartă pe care scrie ironic „Asociaţia viitorilor deţinuţi politici“, ei acuzând dosarul ca fiind unul prefabricat politic.
Gestul simbolic a avut loc joi dimineaţă în jurul ore 09.30 în faţa secţiei 10 de Poliţie, de pe Bulevardul Unirii numărul 72, bloc J3G, etajele 5 şi 6. Cei prezenţi susţin că dosarul prin care s-a început începerea urmăririi penale faţă de cinci persoane în dosarul vandalizării autoturismului ministrului Culturii, Daniel Barbu, este unul politic. „Doamnelor şi domnilor, Asociaţia Viitorilor Deţinuţi Politici vă salută din faţa Secţiei 10“, este descrisă imaginea de grup făcută chiar în faţa secţiei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a început urmărirea penală faţă de cinci persoane pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în cazul incidentelor în care a fost implicat ministrul. Pe 17 octombrie, câteva zeci de protestatari au întrerupt o dezbatere la care participa Daniel Barbu în localul Club A, din Centrul Vechi. Ei au întrerupt evenimentul „Cafeneaua critică”, au desfăşurat pancarte şi au aruncat cu bancnote false cu chipul ministrului către acesta. I-au întins şi o pungă cu monede, întrebându-l câţi bani a primit pentru a aviza pozitiv proiectul de la Roşia Montană. Când Daniel Barbu a încercat să părăsească Centrul Vechi, luneta maşinii sale a fost spartă.