Scutul antirachetă de la Deveselu. Inaugurare, declaraţii, prima zi de lucru.

0 787

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, la rândul său, că inaugurarea este rezultatul cooperării „extraordinare” dintre MApN şi Pentagon şi dintre SUA şi România. Potrivit acestuia, amplasarea sistemului împotriva rachetelor balistice al SUA în România va conferi securitate nu numai României, ci şi ţărilor din zonă, în condiţiile în care România este o ţară la graniţa NATO şi UE. El a amintit că, la o vizită precedentă la Baza militară de la Deveselu, a fost nemulţumit de lucrările efectuate şi a dispus refacerea tuturor lucrărilor. Ministrul Apărării a menţionat că prin resursele alocate de la buget au fost realizate deja lucrările de securizare a zonei – un gard de peste 15 kilometri şi un drum cu aceeaşi lungime.Citeste mai mult: adev.ro/mvdopt

646x404646x404Duşa a mai spus că până în luna decembrie 2013 va fi finalizată staţia de epurare şi aducţiune de apă şi reţeaua de canalizare, de aceste facilităţi urmând să beneficieze şi locuitorii din comuna Deveselu.

„Dorim ca în acest timp să racordăm baza la aceste facilităţi, astfel încât condiţiile pe care partea română trebuie să le asigure pentru începerea lucrărilor propriu-zise la bază să fie aşa cum s-a stabilit prin acordul bilateral”, a mai declarat ministrul Apărării naţionale. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a fost reprezentat la ceremonie de Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice. „Acest important moment al colaborării bilaterale în domeniul securităţii, parte integrantă a Parteneriatului strategic româno-american, reprezintă un punct de referinţă semnificativ pe parcursul implementării comune româno-americane a Fazei a II-a a Sistemului din Europa al SUA de apărare împotriva rachetelor balistice, realizat într-o Abordare Adaptivă în Etape (European Phased Adaptive Approach – EPAA)”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.

Prevăzută să atingă capacitatea operaţională la orizontul anului 2015, Faza a II-a a EPAA va permite extinderea teritoriului aliat din Europa protejat împotriva ameninţărilor cu rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune, ce ar putea proveni din Orientul Mijlociu. Natura exclusiv defensivă a sistemului antirachetă al SUA şi conformitatea utilizării sale cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, astfel cum sunt prevăzute în Acordul din 2011, reflectă voinţa României şi a SUA de a contribui la apărarea colectivă legitimă a Alianţei, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

UPDATE 12.15 Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la baza militară de la Deveselu, unde a venit cu un elicopter militar, de la Bucureşti. Acesta a primit onorul de la Regimentul de Gardă 30 ”Mihai Viteazul”. Pentru demnitarii prezenţi a fost construită o mică tribună, de unde aceştia vor putea asista la ceremonia de inaugurare a lucrărilor.

UPDATE 11.20 Băsescu: „Apreciem aceasă investiţie în securitate ca pe o investiţie în România” „Este o zi importantă pentru noi astăzi. Unul dintre principalele noastre obiective în relaţia bilaterală cu SUA, cel referitor la securitate şi apărare, începe să devină realitate. Apreciem această investiţie în securitate ca pe o investiţie în România, până la urmă, pentru că este o dovadă că suntem un partener de încredere pentru SUA şi pentru NATO“, a spus Băsescu, în debutul întrevederii pe care a avut-o luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie de oficiali americani condusă de James N. Miller, subsecretar pentru politica de apărare în cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii. Treşedintele Traian Băsescu va fi prezent la ceremonia de marcare a demarării lucrărilor principale de construcţie la Facilitatea de apărare antirachetă din cadrul bazei militare de la Deveselu, judeţul Olt. Sosirea şefului de la Cotroceni este aşteptată să aibă loc în jurul orei 12.00. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, va fi şi el prezent la eveniment.

De asemenea, din partea Ministerului Afacerilor Externe, va participa Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice. Din partea conducerii Alianţei Nord-Atlantice (NATO) vor participa ambasadorii Alexander Vershbow – Secretar General Adjunct, şi Sorin Ducaru, asistent al Secretarului General al NATO pentru ameninţări emergente de securitate. Totodată, vor fi prezenţi reprezentanţi ai ministerelor afacerilor externe din Polonia şi Turcia, state care găzduiesc sau urmează să găzduiască componente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice şi care contribuie, astfel, la sistemul antirachetă al NATO. Nu în ultimul rând, vor mai lua parte la eveniment oficiali din instituţii centrale de stat şi conducători ai autorităţilor locale, printre care preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, şi parlamentari locali.

Pentru amenajarea bazei militare americane de la Deveselu, unde va fi amplasat scutul de apărare antirachetă al SUA în ţara noastră, au fost aprobate de către guvernul american două contracte. Un prim contract include facilităţile Agenţiei de apărare antirachetă (MDA) şi cuprinde toate lucrările de infrastructură pentru întreaga suprafaţă a perimetrului militar american, valoarea acestuia fiind cuprinsă între 100-250 de milioane de dolari. Facilităţile MDA cuprind infrastructura zonei de lansare, o clădire pentru asistenţă, o centrală electrică de rezervă, un depozit, o anexă de control a accesului şi o clădire de control al securităţii. De aceste lucrări se va ocupa exclusiv o firmă americană.

sursa: Adevarul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php