De ce Victor Ponta nu dă doi bani pe protestele hipsterilor, legionarilor, anarhiştilor, călugărilor şi intelectualilor români!

0 474

mazre

Victor Ponta, după întâlnirea cu şefii Chevron din SUA, a declarat ferm ca un guvernator de colonie că Guvernul sprijină gazele de şist. În final, premierul Ponta a declarat cu dispreţ în faţa politicienilor americani, în timpul vizitei peste ocean, că va rămâne doar o minoritate radicală în ţară care va protesta împotriva gazelor de şist şi a RMGC. Victor Ponta a precizat că reprezentanţii Chevron i-au comunicat că nu intenţionează să se retragă din România, ci să comunice mai clar atât condiţiile de protecţie a mediului şi cele tehnologice, cât şi avantajele economice. “Eu sunt absolut convins – şi ei sunt convinşi – că o parte importantă dintre cei care sunt împotrivă sunt deschişi la aceste explicaţii, trebuie doar să le primească. Va rămâne, cum se întâmplă în toate ţările din lume, o minoritate radicală care nu va asculta niciun argument oricât de raţional, dar care nu poate să impună majorităţii o decizie sau renunţarea la un proiect strategic naţional”.

Se pune întrebarea firească de ce premierul Victor Ponta şi conducerea USL nu dă doi bani pe protestele hipsterilor, , călugărilor şi intelectualilor români. Răspunsul e logic: cei care protestează fac parte din bazinul electoral al românilor care nu merg deloc la vot în ultimii ani. Circa 56% dintre români nu merg să voteze la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale. Cei care protestează fac parte din această categorie socială care ignoră votul. Ponta şi USL ştiu acest lucru şi, astfel, se explică de ce nu se impacientează la protestele care durează în România, în fiecare duminică, de peste o lună de zile. Ponta şi liderii USL, la fel ca şi liderii celorlalte partide, care au guvernat de 23 de ani, ignoră în general românii care nu merg la vot. Ei pun preţ, în general, pe electoratul lor captiv care votează pe fluturaşi, găleţi, pixuri, afişe, mături, brelocuri şi chiar bani. Dragnea ştie de ce… Iar Ponta ştie că la următoarele alegeri protestatarii radicali şi înverşunaţi nu se vor prezenta în faţa urnelor de votare, crezând că, astfel, dacă ignoră sistemul politic câştigă ceva. Nu câştigă nimic, doar ignoranţa lui Ponta, Antonescu sau Băsecu. Protestatarii trebuie să se organizeze politic şi să acţioneze electoral, nu numai pe Facebook, numai atunci vor deveni o forţă socială şi politică. Fiind destul de eterogenă mişcarea de protest e greu de crezut că se pot uni din punct de vedere politic protestatarii, deşi au un ingredient comun: protejarea mediului şi lupta împotriva subjugării economiei naţionale de către multinaţionale. Ponta şi clasa politică, în general, s-au speriat mai tare în ianuarie 2012 în faţa a o sută de pensionari neputincioşi, decât în faţa a 20.000 de hipsteri sau legionari din Bucureşti sau Cluj. De ce? Pentru că pensionarii merg la vot disciplinat şi opţiunea lor contează pe plan local sau central, cel puţin teoretic; de votul pensionarilor depinde bunăstarea şi hoţiile politicienilor. La fel şi când ies în stradă, numai 100 de sindicalişti, politicienii reacţionează. Până când hipsterii, legionarii, călugării şi intelectualii români, fără anarhişti (care nu vor societate şi stat), vor înţelege că numai coalizându-se politic şi mergând la vot va conta opţiunea lor pentru ţară, Victor Ponta şi clasa politică nu vor da doi bani pe protestul lor justificat, că nu are consecinţe electorală. În democraţia şubredă românească, în duminica votului dacă stai acasă în pat ca un hipster privind la calculator sau televizor, nu contezi, chiar dacă după aceea umpli la refuz cu protestatari pieţele marilor oraşe şi Facebook-ul de mesaje de protest.

Ionuţ Ţene http://www.napocanews.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php