Protocolul de 70 milioane de dolari dintre RMGC și Ministerul Culturii

1 801
P1240816

Astăzi, un executor judecătoresc a mers la Institutul Național al Patrimoniului (din subordinea Ministerului Culturii) și l-a obligat să

prezinte protocolul din 2011 prin care Roșia Montană Gold Corporation promite să dea 70 de milioane de dolari Ministerului, dintre care 60 de milioane sunt condiționate de obținerea autorizației finale pentru începerea proiectului minier.

Directorul actual al Institutului, Alexandru Muraru, spune că protocolul este abuziv și a fost semnat ilegal.

Reporterul nostru a fost acolo și a pozat documentul. Îl găsiţi integral AICI.

Declarația integrală a Directorului General INP, Alexandru Muraru:

“Vă spun care sunt problemele documentului: este semnat cu delegație în numele fostului director general. Persoana care a semnat aici, Mihaela Petrescu [fosta directoare economică], nu avea delegație în momentul acela. E un FA

LS. Pe avocata care a avizat [acest protocol] am concediat-o. Tot ea a spus conducerii să nu facă public protocolul. Vedeți că aici sunt niște clauze aberante. ABERANTE.

Deci acesta este un protocol care din punctul meu de vdere este ilegal si abuziv, fapt pentru care și fostul director a fugit când a trebuit să îl semneze. Nu vă gândiți că persoana care semnat aici a făcut-o așa…”

Protocolul stabilește condițiile în care INP ar fi primit bani de la RMGC, pe baza unui contract ulterior. Dar contractul acela nu există, spune Muraru. Actualul director declară ca Institutul nu a primit până acum nici un ban de la compania canadiană.

Proiectul RMGC prevedea oricum plata a 25 milioane de dolari către Ministerul Culturii, protocolul ăsta ar fi fost practic un supliment.

Documentul a fost obținut după ce două asociații (ActiveWatch și Asociatia pentru Monitorizarea Justiției) au dat în judecată Institutul Național al Patrimoniului și au câștigat printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Tribunalului București dreptul de a avea acces la informația de interes public.

Sursa: Casa Jurnalistului

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php