„Liberalul” Crin Antonescu instigă la încălcarea legislaţiei internaţionale şi incită la arestarea a zeci de mii de români

6 1.619

crin antonescu3Zilele trecute Crin Antonescu, preşedintele „liberal” al PNL a făcut o declaraţie halucinantă privind modificarea de urgenţă a OUG nr. 31/2002, printr-o lege în parlament, care să interzică organizaţiile şi manifestările cu caracter legionar. Crin Antonescu a căzut într-o gravă capcană juridică întinsă abil şi perfid de consilierul său Niels Schnecker şi de către Institutul „Elie Wiesel”, condus de Alexandru Florian, fiul fostului ideolog bolşevic kominternist de orientare troţkistă şi agent de influenţă al Moscovei staliniste, Radu Florian. Cu astfel de sfătuitori rău-voitori şi prin declaraţia halucinantă făcută, Crin Antonescu se dovedeşte mai degrabă un membru fondator al clicii de orientare neo-comuniste a lui Ion Iliescu, care a deturnat prin lovitură de stat sângeroasă Revoluţia din Decembrie 1989 în favoarea Kremlinului, decât ca un urmaş al lui Ionel IC Brătianu, care a făcut România Mare.

Prin încercarea interzicerii prin lege a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar Crin Antonescu instigă la încălcarea legilor internaţionale şi la arestare a zeci de mii de români care sunt membrii a unor asociaţii sau partide inspirate de spiritualitatea creştină din perioada interbelică. Dacă legea s-ar vota în parlament, ar începe o prigoană ilegală a statului asupra cetăţenilor români asemănătoare cu cea din perioada lui Carol al II-lea, Ion Antonescu şi, mai ales, de pe vremea Anei Pauker. Propunerea legislativă făcută de Crin Antonescu şi Institutul „Elie Wiesel” încalcă dreptul internaţional şi hotărârea unei instanţe internaţionale a Aliaţilor, câştigătorii ultimului război mondial.

Tribunalul de la Nurneberg, format din judecatori ai ţărilor învingatoare în cel de-al doilea război mondial (americani, ruşi, englezi, francezi), încă din perioada de instrucţie a procesului, a eliminat orice acuză (crimă de război, genocid, antisemitism, xenofobie) dorite a fi puse în seama Mişcării Legionare. „Bogatele” dosare măsluite de comunişti au căzut rând pe rând în faţa adevarului. Împreună cu o altă mişcare de dreapta din Bulgaria, Mişcarea Legionara s-a aflat în afara oricărei acuzaţii.

Singurul document al Mişcarii Legionare a fost un Memoriu al Guvernului Român în exil de la Viena, prezentat de Mihail Fotin Enescu, în calitate de delegat al acestuia, Tribunalului de la Nürnberg. Acest document a fost îndrumat la Comisia Instructorie de pe lângă Tribunalul Internaţional de la Nurenberg, care odată cu exonerarea legionarilor de orice culpă, a scos din cauza şi entităţile pe care le reprezenta Mişcarea Legionara: Guvernul Legionar si Armata Naţională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crime de razboi”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici „colaboraţioniste”.

Orice calomnie împotriva Miscarii Legionare cade în faţa faptului că, încă din faza preliminară a Procesului de la Nürnberg, aceasta a fost absolvită de orice acuză. Mai mult, chiar Comisia Aliată de Control a Aliaţilor de la Bucureşti până în 1948, când s-a instaurat de jure comunismul în România nu considera Mişcarea Legionară o organizaţie politică interzisă. Atât PNŢ, prin Iuliu Maniu, cât şi PCR au încheiat înţelegeri politice cu Mişcarea Legionară în perioada 1944 – 1947, cel mai cunoscut fiind pactul politic de neagresiune între Nicolae Petraşcu, secretarul general al Legiunii şi PCR, care i-a ferit pe legionari de arestări în masă până în mai 1948. În anii 1946 – 1948, la Bucureşti a funcţionat la Bucureşti un serviciu de informaţii al Mişcării Legionare finanţat şi organizat de către agenţia americană secretă CIA. Deci SUA colabora pe teritoriul românesc cu un serviciu secret al unei organizaţii politice, care nu a fost condamnată de Tribunalul de la Nurenburg.

Această colaborare s-a oficializat în anii 50, la iniţiativa preşedintelui american Harry S. Truman, care a girat un pact secret între Horia Sima şi înalţi ofiţeri CIA. Cu avioane americane au fost paraşutaţi luptătorii legionari în Munţii Carpaţi să sprijine grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu şi Toma Arnăuţoiu. Mişcarea Legionară a fost prima organizaţie politică, care a colaborat cu NATO în lupta împotriva comunismului. Dacă s-ar aplica ad literam legea aberantă propusă de „liberalul” roşu Crin Antonescu ar trebui să se înceapă cu arestarea veteranilor CIA, a rezerviştilor de la Pentagon care au pregătit misiunile militare ale legionarilor paraşutaţi în ţară, cu condamnarea preşedintelui american Harry S. Truman că a girat înţelegeri secrete şi politice a guvernului american cu M.L. şi condamnarea tuturor statelor democratice care au permis ca această organizaţie politică să funcţioneze legal pe teritoriul lor. Despre funcţionarea politică a M.L. şi în ţările occidentale a scris o excelentă carte istoricul Ilarion Ţiu, „Istoria Mişcării Legionare (1944 – 1968), editată în 2012, în care se evidenţiază colaborarea guvernelor occidentale cu liderii acestei mişcări în cei mai democratici termeni politici şi chiar sprijinirea acesteia în lupta împotriva comunismului.

Ca urmare, proiectul legislativ propus de Crin Antonescu în Parlamentul României este de fapt o instigare la încălcarea legislaţiei internaţionale, a deciziei Tribunalului de la Nurenberg, a hotărârilor legislative ale Comisiei Aliate de Control a Aliaţilor, dar şi o incitare pe plan intern, prin încălcarea drepturilor omului, la arestări ilegale în masă a zeci de mii de cetăţeni români, fapt condamnat penal de legislaţia naţională şi internaţonală. De instigarea la încălcarea legislaţiei internaţionale şi de incitarea la arestări în masă de către Crin Antonescu, preşedintele PNL, ar trebui să se ocupe urgent procurorii Parchetului General al României.

Ionuț Tene | de pe NapocaNews

6 Comments
  1. Firuta says

    Cat ii mai rabdam pe acestia care de 23 de ani incoace ne-au facut praf tara si pe noi ca popor? Ei nu ar putea lucra asa cum lucra tineretul nostru in lume sa-si castige existenta? Trebuie rabdati sa doarma in fotoliile luxoase la caldurica ,ca sa-i mai prinda si somnul acela linistit,iar cand se trezesc sa faca prosti ca de lucruri cu folos nu avem parte? Dumnezeu sa-si puna mila!

  2. YON_RIJKSADELAAR OF KING says

    ieri pe NN mi-am exprimat dezcordul cu punctele dv de vedere si am insistat pe confuzia care ii bantuie pe romani si pe dv deopotriva privitoare la sintagma „LEGIONAR” si va ofeream spre rerelecturare MORMINTE VII ale sefului legionar de ARDEAL, regretatul NIstot Chioreanu, ca sa intelegeti ca nu pot fi socotiti urmasi ai capitanului securisto-basistii de azi.Cat il priveste pe CRIN ANTONESCU, tipul asta are un atu formidabil, la fel ca si V CIORBEA, ca ambii sunt declarati nu de ieri de azi ci de totdeauna REGALISTI, adica exact ceea ce fura toata viata lor si un Codreanu(anticarlist desigur, dar mare regalist, antibolsevic si ca atare antirepublican),si Maniu-Mihalache-Coposu…..si toata generatia de aur a tarii ….dar niciodata proregalisti, basistii, iliescienii,zgonistii,sarbistii-pontistii,adica tot ce iesi din FSN, fie asa zisa dreapta basista(o culme a ipocriziei dupa ce trecura peste noapte de la o Internationala SD la una de dreapta, ca de, pt barcagiul maidanez de 3 coceni e simplu de a vira de la babord la tribord, iar minima moralia e o rara aavis), fie asa zisa social democratie de cap sa i fie caci tot comunista e, si nicidecum apuseana, unde armonia politica intre seful de stat REGELE sau REGINA din tarile nordice regale sau Benelux, si PM lor social democrati e exemplara si benefica pt tara[exemplu recent Norvegia ,Belgia lui Elio di Rupo s.a.m,d.). Pe scurt testul credibilitatii dv e optiunea regala sau cea impusa de stalinism, iar dta de pilda, ca sa dau doar un singur exemplu Dle IONUT esti republikoy, deci nu ai d.p.d.v.politic nimic din gena gandirii everesturilor spiritualitatii si prestigiului politic al natiei romane incepand de la martirii tarii din gulag si munti, trecand apoi la generatia lui Eugen Ionesco care de ar mai trai ar scrie ceva si despre rinocerii de azi care au calcat in copitele lor mizerabile tara ….[ http://www.cotidianul.ro/s-au-trezit-rinocerii-domnului-basescu-188196/%5D…Dar Crin, exact cel pe care il pui la zid la comanda basista probabil, are un atu formidabil: E REGALIST CONVINS!….ieri seara pe ANTENA 3(eu aici in Benelux, prin pe net doar Antena 3, dar am aflat de la ziaritii locali ca e cel mai performant post de tv pe care il au romanii)…si am vazut ca mai sunt in tara si romani normali ,romani regali.Nu poate exista legionarism credibil in Romania fara ura antirepublicana, caci antibolsevismul lor antirepublican a facut istorie Domnule.Anticarlismul nu a insemnat prorepublicanism, Doamne fereste!

  3. YON_RIJKSADELAAR OF KING says

    am mai postat ceva dar nu ati acceptat postarea,asa ca spun doar concluzia ca spre deosebire de Dv care aveti aceleasi optiuni republicoyde ca Stalin-pcr-fsn….,Crin e regalist ca toata legiunea codrenista si taranistii sau liberalii autentici.Nu poate exista legionarism credibil azi daca nu sustine forma statala de monarhie constitutionala ca nu pt republica s-a batut si murit CAPITANUL si apoi codrenistii ce l-au urmat pe IULIU MANIU conform circularei data de ZELEA CODREANU, ca in caz ca va fi asasinat legiunea sa l urmeze pe IULIU MANIU[am scris mai multe in acest sens si ieri si alta data pe NN]

  4. YON_RIJKSADELAAR OF KING says

    SCUZE!
    observ ca ati postat cele scrise de mine, lucru absolut apreciabil ca impresie pt deschiderea dv spre dialog.

  5. marcela says

    Nu a cazut in nicio capcana. De ce tine asemenea consilieri pe langa el?Ce, nu sunt atatia juristi si atatia romani adevarati? Este un nenorocit si atat.

  6. Iacobini A. says

    legionarii nu au cum sa fie basisti lasati propaganda mincinoasa ca nu functioneaza

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php