Securitatea omagiată de SRI. Ce naște din pisică…

1 748

0Se mai îndoia cineva de continuitatea dintre fosta Securitate și Serviciul Român de Informaţii, în ciuda repetatelor asigurări ale conducerii SRI că acesta ar fi cu totul altceva decât poliția politică dinainte de 1989?

Dacă da, atunci manifestările de zilele trecute sunt, credem noi, convingătoare în acest sens.

SRI s-a mândrit public cu moştenirea fostei Securităţi, una din cele mai represive poliţii politice din fostul lagăr comunist. La standul instituţiei, deschis la Expomil, au fost glorificate zilele în care securiştii comunişti ţineau în lanţuri întreaga populaţie a ţării.

 De altfel, această atitudine nu este surpinzătoare, având în vedere că în 1990 SRI  apreluat activul și pasivul Securității, de la cadre, dotări, sedii, privilegii, apucături și spirit de diversiune. Purificarea SRI de foștii securiști, vinovați de crime și abuzuri s-a făcut greoi, până prin anii 2000, și asta mai mult la presiunile Occidentului. În schimb, o mare parte a cadrelor tinere au fost selectate dintre fiii și nepoții foștilor ofițeri ai poliției politice, SRI fiind cunoscută ca una din instituțiile romînești în care nepotismul și corupția sunt instituționalizate.

Secera şi ciocanul, sigla Partidului Comunist, a tronat la loc de cinste deasupra Departamentului Securităţii Statului, alături de uniforma folosită de angajaţii instituţiei înainte de 1989 şi de tehnica de supraveghere şi ascultare a telefoanelor.

 Acest lucru a fost argumentat prin faptul că s-a dorit expunerea “evoluţiei” instituţiei de-a lungul timpului. “Designul standului şi modul de organizare a acestuia ilustrează evoluţia organizaţiei de informaţii, începând chiar cu perioadele mai ‘întunecate’ din punct de vedere istoric, trecând prin etapele ‘tulburi’ ale României şi ajungând la momentul actual, în care Serviciul Român de Informaţii reprezintă un serviciu modern, transparent şi deplin integrat în cele mai selecte formate ale serviciilor de informaţii euro-atlantice”, se arată într-un comunicat de presă emis de SRI.

 Joi, la Complexul Expoziţional ROMEXPO a fost deschisă cea de-a opta ediţie a Expoziţiei Internaţionale pentru Echipament Militar – EXPOMIL 2013, care s-a desfăşurat în perioada 26-29 septembrie.

Sursa:Buciumul via FrontPress.ro

1 Comment
  1. Ion Olaru says

    Cu toata dotarea lor, cu tot bugetul lor, sunt extraordinari de slabi in obtinerea de informatii, daca nu sunt cumva complici, la comploturile impotriva Romaniei si subminarea economiei nationale romanesti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php