Der Spiegel: Guvernul Ponta risca sa nu reziste disensiunilor pe tema proiectului Rosia Montana.

0 730

2Guvernul premierului Victor Ponta probabil nu va rezista in actuala forma lunile urmatoare, pe fondul disensiunilor din cadrul Uniunii Social-Liberale referitoare la proiectul Rosia Montana, comenteaza revista germana Der Spiegel, in editia online.

„Actiunile Guvernului Romaniei din ultimele doua saptamani sugereaza cu certitudine o stare de neputinta politica. (…) Dupa primele proteste, presedintele Traian Basescu, care a fost permament un sustinator aprig al proiectului minier, a inceput sa il critice, aducand argumente privind protectia mediului, afirmand ca proiectul nu ar trebui sa continue dat fiind ca majoritatea romanilor se opun. Imediat, premierul Victor Ponta a anuntat o procedura de urgenta care, sustine el, ar opri proiectul odata pentru totdeauna”, explica Der Spiegel.

„Ulterior, dat fiind ca actiunile Gabriel Resources au scazut drastic, compania a amenintat cu o actiune in justitie”, avertizand ca ar putea cere daune de pana la patru miliarde de dolari. „Procedura de urgenta propusa de Ponta a fost abandonata si a fost creata o comisie care pare sa permita direct supunerea proiectului de lege votului plenului Parlamentului, trecandu-se peste decizii separate ale Camerei Deputatilor si Senatului. Cu toate acestea, dat fiind ca noua comisie nu este supusa obligatiilor privind transparenta si dat fiind ca Guvernul nu este dispus sa comenteze evolutia lucrurilor, situatia actuala pare neclara”, adauga Der Spiegel citat de Mediafax.

„Orice s-ar intampla, este improbabil ca Guvernul Romaniei sa supravietuiasca in urmatoarele luni in forma actuala. Apelurile pentru inlaturarea coalitiei USL condusa de Ponta, ajunsa la putere cu promisiunea ca va opri proiectul Rosia Montana, domina din ce in ce mai mult protestele de la Bucuresti. Intre timp, coalitia guvernamentala este din ce in ce mai subreda, acum afirmand ca este unita in abordarea privind proiectul, iar peste putin timp riscand sa se destrame din cauza disensiunilor”, incheie Der Spiegel.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php