Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetățean de Onoare în Baia Sprie

0 1.098

Parintele Justin Parvu a primit sambata, 14 septembrie, titlul de Cetatean de Onoare al orasului Baia Sprie, in cadrul evenimentului “Triunghiul mortii”, care a adunat istorici, oameni de cultura, reprezentanti ai BOR, precum si obstea celor doua manastiri pe care fostul mare duhovnic le-a ridicat in satul Petru Voda.

Noul saret al manastirii Petru Voda, Hariton Negrea, a fost cel care a ridicat titlul post-mortem din partea autoritatilor locale baispriene, tinand sa spuna si cateva cuvinte despre Justin Parvu.

“Noi am invatat de la Parintele Justin sa fim in dragoste fata de neamul acesta, chiar daca in unele articole a fost condamnat ca a fost xenofob sau altfel. Toti acesti oameni care se cred de alta religie, alta nationalitate, sa vina la noi, la manastire si o sa vada ca stam cu ei la masa si impartim aceeasi paine.

Aveam cazuri la manastire cand in duminici puteam sa asezam la masa cate 1.300 de persoane, fara sa tinem seama ca sunt ortodocsi, ca sunt romi, maghiari, erau toti veniti acolo la Parintele Justin”, a spus Hariton Negrea.

O alta persoana care a tinut cateva cuvinte a fost monahia Fotini, aceasta transmitandu-le celor din Consiliul Local Baia Sprie sa nu se teama de eventualele presiuni care ar putea fi facute dupa acordarea acestui titlu.

“Tin sa multumesc domnului primar ca a avut aceasta initiativa si tuturor celor care l-au inspirat si il rugam sa nu se teama, pentru ca mi se pare absurd sa vorbim intr-o Romanie democrata ca ne este teama sa vorbim despre curajul unor martiri ai neamului nostru. Este un act de normalitate sa avem curaj sa ne cinstim martirii”, a spus aceasta.

Au mai vorbit si alti calugari veniti de la Petru Voda, precum si teologul Danion Vasile, care au tinut sa faca referire la modul cum marele duhovnic a reusit sa salveze viata unei persoane in cei patru ani petrecuti la mina din Baia Sprie.

Ziua s-a incheiat cu o slujba de pomenire a Parintelui Justin Parvu la troita pe care acesta a ridicat-o la intrarea in mina Baia Sprie, in memoria tuturor celor care au patimit aici in timpul comunismului.

de Vlad HERMAN |  ZiarMM

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php