Directorul companiei exploatatoare de la Roşia Montană ne ameninţă cu solicitarea de despăgubiri de 4 miliarde de dolari dacă nu le dăm aurul şi subsolul nostru. Ce înseamnă acest lucru, un război împotriva României, în care suntem obligaţi să cedăm bogăţiile ţării sub ameninţare? Cu ce e diferită această presiune de o ameninţare armată? Parlamentul este şantajat prin tactici de război pentru înfăptuirea unui fel de rapt teritorial.
Nu am crezut că vom ajunge să fim ameninţaţi cu jefuirea efectivă a bogăţiilor României sub ameninţarea nu a armelor, de această dată, ci a proceselor. Adică orice am face, firma exploatatoare de la Roşia Montană tot vrea să ne jefuiască. Este incredibil la ce s-a ajuns! Şi ce urmează, dacă nu vom plăti despăgubiri, false de altfel? Vom fi supuşi unui război comercial, unei blocade internaţionale de parcă am fi Siria sau Coreea de Nord. Auziţi cum sună ameninţarea directorului general al exploatatorilor: ”În cazul în care Camera inferioară respinge proiectul, vom transmite o notificare formală referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale privind investiţiile, în valoare de până la patru miliarde de dolari”. Adică, dacă Parlamentul României ia act de interesul naţional şi blochează proiectul, vom fi pedepsiţi. Aceasta este lecţia de democraţie a unei companii capitaliste? Mai rău, spune acelaşi personaj, ”vom face în aşa fel încât eforturile României de a atrage investiţii străine să aibă de suferit”.
Faţa hidoasă a unui investitor străin care nu respectă democraţia din România iese la iveală în modul cel mai sinistru cu putinţă. Nu am mai auzit o asemenea ameninţare la adresa poporului român, pentru că da, el va trebui să plătească despăgubirile. De parcă am fi ocupat o ţară străină şi acum, învinşi fiind, trebuie să plătim despăgubiri de război. Pentru propria noastră ţară, pentru Munţii Apuseni! Aceasta nu mai constituie o perversiune, cum scriam anterior, ci un atac direct la bazele democraţiei. Aşadar cine e rămas în urmă cu democraţia, noi, pentru că vrem să supunem dezbaterii publice un proiect de exploatare de resurse naţionale şi să votăm în cunoştinţă de cauză, eu de exemplu împotriva lui, sau compania care spune că acţionează în numele dreptului internaţional, dar de fapt vrea să îşi îmbogăţească acţionarii pe spatele României?
Mai rămâne problema locurilor de muncă care ar justifica proiectul de la Roşia Montană. Mă tem că acestea nu sunt atât de multe încât să merite să le transformăm în obiectiv naţional şi să cedăm averea României pentru ele. Un număr similar de locuri de muncă pot fi create în zonă prin dezvoltarea turismului şi prin agricultură eco. La câtă faimă a dobândit Roşia Montană la nivel mondial, sunt sigur că oprirea exploatării şi transformarea zonei în obiectiv turistic va atrage turişti din toată lumea. Iar brandul locului poate fi promovat foarte uşor la nivel internaţional: ”Aici este locul în care natura a învins cianura”, de exemplu. Am putea face tabere şi festivaluri de turism ecologic, unele sunt deja în desfăşurare, şi sunt sigur că vor veni iubitorii de natură şi de mediu curat din toată lumea, ceea ce va asigura locuitorilor zonei mai multe venituri decât mărunţişul dat de compania exploatatoare în câţiva ani, după care să plece şi să lase în urmă un dezastru.
Bogdan Diaconu | de pe Adevărul
