Legea Roşiei Montane, o lege de tip mafiot

1 702

ssf

Cu o dezinvoltură greu de închipuit, guvernul Ponta, prin opt dintre miniştrii săi, a dat publicităţii un aşa-zis proiect de lege a Roşiei Montane.

Mai exact, un proiect de lege pentru distrugerea Roşiei Montane. Tot ce s-a scris de 15 ani în presă, în cărţi şi pe internet, tot ce s-a cercetat şi tot ce s-a prezentat ca argu­ment contra proiectului minier din Apuseni nu mai are, dintr-o dată, nici o valoare. Contează doar voinţa lui Ponta Supremul, micul dictator de Dâmboviţa, ai cărui colegi de guvernare nu sunt altceva decât o grupare de „yesmeni”, tră­daţi de propriile promisiuni neonorate. Dintre toţi, trei se remarcă de la distanţă: Ro­vana Plumb, Daniel Barbu şi Dan Şova, autorii de formă ai proiectului de lege care sper că va contribui major la ruinarea carierei politice a întregii elite a USL. Ponta, Plumb, Barbu, Vos­ganian, Chiţoiu, Şova, Dragnea, Voinea, Ca­zan­ciuc şi Constantin – iată lista ruşinoasă a guver­nanţilor cărora nu le-a tremurat mâna semnând un proiect dictat pe silabe de com­pa­nia Gold Corporation.

Tot ce era mai josnic în­tr-un nefericit proiect anterior, datorat pese­distului Toni Greblă şi pedelistului Ion Ruşeţ, precum şi tot ce este mai josnic şi mai murdar în propa­gan­da televizată a companiei miniere – a fost reactivat sub semnăturile amintite. Cum ar spu­ne profesorul Cornel Vîlcu din Cluj-Napoca, a început războiul total pentru Roşia Montană. Iată, pe scurt, ce ar dori doamna Plumb şi domnul Barbu, îmboldiţi de domnul Şova – toţi trei dezertori de lux de la propriile îndatoriri înscrise în fişa postului din guvern (apărarea mediului, apărarea patrimoniului şi realizarea de adevărate proiecte de interes naţional): „Se impune declararea Proiectului Roşia Mon­tană, prin lege, ca fiind de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit, date fiind implicaţiile majore pozitive antre­nate de acest proiect.

Necesitatea unei regle­mentări spe­cia­le a Proiectului derivă din fap­tul că expe­rienţele anterioare şi semnalele pri­mite de la mediul de afaceri demonstrează că procesul de autorizare a unui asemenea pro­iect este extrem de îndelungat şi anevoios, din cauza unui exces de reglementare care gene­rează un cadru normativ birocratic, deseori necoerent şi necorelat cu nevoile de dezvoltare a afa­cerilor.” O perfectă limbă de lemn corpo­ratistă, împrumutată de la Ionel Blănculescu, o bătaie de joc faţă de legile şi Constituţia ţării, o inten­ţie penală de a da liber furtului, printr-o lege a hoţiei, în aşa fel încât urmaşii să nu mai aibă pe cine să tragă la răspundere.

Ce doriţi, ro­mâni? Totul s-a făcut „legal”! O lege urâtă, nedreaptă, de tip mafiot; o lege antinaţională, fără egal în Eu­ropa şi nici în ţările africane şi sud-ame­ricane. Când Videanu a îndrăznit mult mai pu­ţin decât Barbu, Plumb şi Şova, activiştii de mediu l-au „roşinat” cu roşii în piaţa publică. Mă întreb: ce merită autorii acestui proiect de lege, care declară în mod arbitrar afacerea de la Roşia Montană „de interes naţional”? Mă con­solez cu gândul că tentativa lor de distrugere a Roşiei Montane nu va avea succes şi nu va ră­mâne în nici un caz nepedepsită, în ciuda tutu­ror precauţiilor juridice pe care şi le iau în pre­zent.

Cum procedează? Au tupeul de a lua punct cu punct toate ilegalităţile proiectului mi­nier al RMGC (proiect aberant şi ilegal încă din faşă) şi de a elimina toate obstacolele întâmpi­nate de companie de-a lungul ultimilor 15 ani. „Serviţi, vă rog! Vă oferim afacerea pe tavă!” Din­tr-un condei, „locul fărădelegii”, Roşia Mon­tană, devine un loc onorabil, o afacere per­fect legală, „de interes naţional”. Cu semnătură de la Palatul Victoria, de la amnezicii care până mai ieri făceau spume la gură înjurându-i pe Bă­sescu şi PDL-ul său, pentru atitudinea sus­pect de binevoitoare faţă de proiectul minier. În aceste condiţii, apelăm la cititori să-i viziteze la birourile teritoriale pe deputaţii şi senatorii pe care i-au ales şi să le pună în vedere că even­tua­la votare, în septembrie, a legii Ponta-Plumb-Barbu-Şova va atrage răspunderea per­so­nală a fiecăruia. Spuneţi parlamentarilor că votul lor poate schimba însuşi cursul istoriei româneşti. Avertizaţi-i că nu pot vota o lege an­tieuropeană, care încalcă dreptul la proprietate, la un mediu curat, şi instaurează abuzul de par­tid şi de stat. Ziua votului lor poate fi una a Tră­dării sau una a Înţelepciunii şi adevăratului in­teres naţional.

Ion LONGIN POPESCU | Formula AS

1 Comment
  1. iustin says

    din moment ce asta e si vointa poporului din pacate,mancat de saracie si de somaj,nu or fi tocmai guvernantii impotriva,niste tradatori de patrie,cumparati pentru cativa banuti,care vor distruge viitorul tarii,pe cine intrebi de rosia montana,zice ca e de acord ca se creeaza locuri de munca

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php